In timp ce oamenii din TVR zambesc complice si isi freaca palmele de fericire, sperand ca se vor alege macar cu o crestere in audienta de 0,01% dupa scandalul de la Eurovision, pe Internet este razboi total. Ciocnirile intre diversele gasti sunt adesea spectaculoase. Exista tabara de sustinatori ai Laurei Bretan care arunca cu aghiasma si amenintari in stanga si-n dreapta sus si tare ca singura sansa a noastra este revotarea, ba chiar unii i-au cerut lui Ester sa se retraga pur si simplu si sa-i lase locul Laurei. De asemenea, exista grupul celor care au devenit peste noapte fani ai piesei lui Ester Peony. Astia sunt oamenii care atunci cand aud orice cantec fara melodie au impresia ca au auzit special si unic. Ati inteles, sunt snobii care sunt gata sa iubeasca orice ciudatenie aparuta in peisaj pentru a dovedi tuturor cat de diferiti sunt ei. Lor li se adauga dupa cum urmeaza: cei care, desi nu au televizor in casa, stiu deja cat de buna si de speciala este piesa (vezi cazul Ozana Barabancea) si marea masa nepasatoare care n-a vazut, n-a auzit, nu este interesata de Eurovision. Desigur, exista si o mana de oameni care n-au uitat care-i problema reala in tot acest scandal.
Nu, NU era un razboi pro sau contra Laura Bretan ori pro sau contra Ester. Să nu uităm că au mai fost artiști dați ca favoriți, care ne-ar fi putut reprezenta cu cinste la Tel Aviv: Linda Teodosiu, Bella Santiago, Trooper. Este incorect să transformăm acest scandal într-un pro sau contra Laura Bretan. Problema esentiala, care ar trebui sa ii preocupe pe toti este faptul ca Televiziunea Romana a organizat prost selectia nationala Eurovision, ca nu e in stare sa scrie un regulament decent, ca a permis, ba chiar a generat un astfel de scandal care are in prim plan un minor asupra caruia planeaza acum acuzatia de homofobie. Tacerea complice a staff-ului, a adultilor din jurul Laurei, a Televiziunii organizatoare a concursului, este suspecta si nu face decat sa dea apa la moara extremistilor.
Pe de alta parte, avem o castigatoare. Ester Peony. Nu stim cine este deoarece biografia ei este la fel de greu de gasit ca acul in carul cu fan. Nu ma simt obligata sa o sustin. Oricum, n-as putea sa sustin pe cineva din obligatie, sau din simplul fapt ca e roman. Nu o sa ma bag in comentarii de genul piesa-i buna sau e proasta. Din punctul meu de vedere e simplu: daca imi transmite ceva, imi place, daca nu, nu. Desi am ascultat de multe ori acest cantec pur si simplu nu-l pot retine, nu il pot fredona. Aici s-a incheiat relatia mea cu „On A Sunday„.
Cred, insa, ca merităm sa fim reprezentati de un cantec fara personalitate (este genul acela care nu-ti provoaca nicio tresarire, deci nu te deranjeaza), cu un text care nu te obliga sa-ti cuplezi creierul la sistem ca sa-l asculti. Nu stiu daca v-ati dat seama, dar se incadreaza exact in linia pieselor difuzate in heavy rotation. Da, suntem antrenati sa ascultam de sute de ori pe saptamana cantece fara sare si piper, cantate de voci care suna la fel, cu texte slabe care nu spun nimic. Ba chiar am si exportat astfel de „conserve” (vezi, Inna, Alexandra Stan). Daca acceptam cu seninatate sa fim bombardati zilnic cu subproduse, de ce ne-am supara ca trimitem la Eurovision ceva asemanator?!
Oricum, nu zice nimeni ca trebuie sa mergem acolo cu o capodopera (a incercat Andrew Lloyd Webber si nu i-a mers deloc bine). In trecut, am mai fost reprezentati de „piesulici” si nu ne-am mai suparat atata. Desigur, piesulicile acelea macar aveau umor, ritm sau un element care le scotea in evidenta. „On A Sunday” nu are, nici umor, nici ritm, nici sclipire. E doar dark, creepy si usor depresiva. Cam… ca viata.
Ceea ce ma ingrijoreaza pe mine este indiferenta artistilor fata de problemele de fond din tot acest scandal, si usurinta cu care este deturnata atentia oamenilor de la problemele reale. Daca este adevarat zvonul potrivit caruia Laurei Bretan i s-a cerut sa mai schimbe textul pentru ca are trimiteri la religie, daca breasla nu reactioneaza ferm cand Televiziunea Romana aduce un juriu international pentru a alege cantecul si artistul care ne reprezinta la Eurovision, daca nu au nimic de spus cand planeaza suspiciuni de homofobie, atunci ne meritam soarta. Ceea ce s-a intamplat la preselectia nationala Eurovision, e grav. Daca nu conștientizam acest lucru, n-avem de ce sa emitem pretentii. Din pacate, nici macar Televiziunea nu intelege cat de mult rau face lipsa de reactie si modul defectuos in care a fost organizat evenimentul.
Eurovisionul în presă
Modul în care a abordat presa acest subiect este cel puțin periculos. Primul care a scris pe larg despre acest subiect a fost Alecu Racoviceanu în EVZ (click aici pentru a citi). Au urmat ca un domino articole în Adevărul (click), România Liberă (Deputatul independent Matei Dobrovie acuză juriul de la Eurovision că a discriminat-o pe favorita publicului, Laura Bretan; Deputatul PNL, Daniel Gheorghe, reacționează pe Facebook după finala Eurovision România, câștigată de Ester Peony, deși favorita publicului a fost Laura Bretan).
Așadar, presa a creat artificial un subiect de care România nu avea nevoie în prezent. În loc să devenim mai toleranți, ne înverșunăm. Iar presa pompează din plin venin în creierul cititorilor. În loc să determine Televiziunea Română să organizeze concursuri în mod transparent, presa din România a declanșat războiul anti-gay.
Poate cel mai penibil articol citit de mine în ultimele două zilei, este cel scris de Diana Mesesan pe site-ul medium.com (îl puteți citi aici – click). Jurnalista s-a transformat într-un avocat al celor doi jurați. Sărăcuții, lor nu le-a cerut nimeni opinia. Adică ne-am permis să îi facem cu ou și cu oțet, fără să îi întrebăm de sănătate. În plus, Diana Mesesan le reproșează jurnaliștilor că nu s-au luat și de ceilalți jurați care au dat note mici Laurei, lăsând să se înțeleagă că singurul motiv pentru care au sărit oamenii pe cei doi britanici este faptul că sunt gay. O manipulare ordinară. Noi, de exemplu, ne-am referit la toți membri juriului, nu doar la cei doi. Ne-am referit inclusiv la Șerban Cazan de la HaHaHa Production (uitați-vă cine sunt artiștii cu care a colaborat Ester în trecut și vedeți care-i relația cu casele de discuri și producție). De asemenea, domnișoara Diana este supărată că nimeni nu a încercat să afle ce-i cu acel profil de Youtube, Erik Krüger, unde a apărut video-ul cu Laura Bretan. Nici marea jurnalistă Mesesan nu a aflat, dar nici nu a spus că acel video a dispărut de pe Youtube la o zi după finală. Mult mai important mi se par întrebările: de ce a fost nevoie să apară în spațiul public? De ce n-a dispărut mai repede (părinții și managementul Laurei puteau cere scoaterea video-ului de pe Youtube)? Părerile celor doi jurați sunt nerelevante. S-au ante-pronunțat, au jurizat fiecare piesă încă din ianuarie, deci nu aveau ce căuta în juriul finalei. Dacă în anii trecuți, TVR-ul nu anunța numele juraților pentru a evita presiunile asupra lor, știm bine că membri juriului nu aveau voie să își spună părerea despre piese înainte de concurs, în acest an regulile de bun simț n-au mai contat. Dar dacă pentru oameni ca Diana Mesesan este mai important să aflăm ce zic jurații britanici, decât să aflăm de ce am avut nevoie de ei în primul rând, atunci merităm tot ce ni se întâmplă.
Tot săpând pe Youtube, am găsit vlogul lui TeddyK în care a comentat finala Eurovision. Ea a punctat și un moment din semifinală în care Ester apare între membri juriului (aici puteți urmări video).
Am primit de la Codruț Croitoru, care a muncit și a scos manual notele a două dintre piesele aflate în discuție (Ester Peony – On A Sunday vs Denisa Dronca – Nu ești învins) pe tema asemănărilor. Aveți mai jos fotografiile:
Rares Totu: ”Wayfaring Stranger” este un cantec traditional folk/gospel din secolul 19. A fost inregistrat cu mult inaintea lui Johnny Cash, care il are pe un album din 2000. Notabile versiuni a avut Joan Baez in 1969, Tim Buckley cam tot pe atunci si Emmylou Harris in 1980. Dar sunt mult mai multe. Ed Sheeran are la versiunea sa 19 milioane de vizualizari. Probabil una din aceste 19 milioane a fost Ester :)))
Aveți aici veți auzi povestea participării Laurei Bretan spusă de pastorul evanghelist Ioan Panican:
Opinii culese de pe Facebook
Vlogurile noastre
- Ministerul Educației și CNA-ul nu pot dormi de grija horoscopului - iunie 26, 2025
- Psihologul Muzical (ediția 1184 – 21.06.2025): Baba Novak, Top Nonconformist „Songs with heart, corazon, cuore, coeur, herz, inimă în titlu” (partea a II-a) - iunie 26, 2025
- Mike Godoroja & Blue Spirit lansare album Viata-Iubire, Armonie, Zbor la Sala Radio 22 iunie 2025 - iunie 25, 2025
Mult zgomot pentru nimic.
Despre absolut, divin și absolut deloc important
Așa cum obișnuiesc să mă delectez cu nimicurile din presă, tot așa mă cuprinde și lehamitea. Desigur, asta pentru că „toate-s vechi și nouă-s toate”, vorba lui Mihail Eminescu.
Iată că de câteva zile circulă bufoneria Eurovision. Pentru cine trăgea speranțe ori se îmbăta cu apă de canal cum că ar fi un test de acuitate artistică va fi un șoc, o revoltă, o insultă. Pentru cei care încă mai au capul întreg și judecata limpede vor înțelege de ce jurizarea a fost întocmai așa cum trebuia să fie, nicidecum așa cum este necesar într-o civilizație măcinată de propriile sale nedreptăți.
Citind articolul cu declarațiile celor doi jurați, care se jurau că nu au descalificat-o pe Laura Bretan din cauza convingerilor ei habotnico-religioase, ci pentru că i-a plictisit (spun sigur că mai bine ar fi acuzat-o de homofobie, ar fi fost mai rațional – dar raționalul nu poate juca un rol important în viața cabotinilor), am crezut de cuviință să ascult ambele interpretări. Știu de Laura Bretan de mult timp, îi cunosc aspectele, potențialul și talentul. Așa că am pornit cu oarece subiectivism și, spun drept, în primele 2 (două) minute ale interpretării ei am fost pregătită să dau dreptate celor doi jurați. Un fel de lentoare și apatie acustică m-a cuprins, mai ales că, ascultând cu ochii închiși, așa cum obișnuiesc atunci când ascult muzică de anvergură, puteam să pătrund cu o mai mare ușurință în rezonanțele memoriei artistice. Ei bine, la minutul 2:30 mi s-a oprit respirația. Nu degeaba Emil Cioran spune în repetate rânduri că singurul mod de a te apropia de divin este prin muzică. La minutul 2:30 mi s-a oprit respirația, am înghițit ca pe o gălușcă toată umanitatea, am dat-o dracului și m-am înălțat pe un fascicol vertical de lumină către Absolut. Dacă există drum către Rai, cele 10 secunde ar fi de ajuns să-l reprezinte migălos.
Am trecut la Ester Peony pentru că este necesară o cântărire a faptelor, nu preconcepțiilor. Am ascultat, am ascultat, am căutat, am renunțat. Ca un fel de Dumnezeu care îți pune piedică, pentru că vrei să urci pe o scară pe care ți-au descoperit-o alții, nicidecum pe una pe care te aflai deja urcând, neștiind că se poate urca pea ea. Mai mult decât o apariție a momentului, un artizanal dezgust în particularitatea lui, fără să deschizi ochii și să admiri, ca pe o banalitate mediocră, costumația, senzualitatea și figurația, Ester Peony nu reprezintă mare lucru. Tocmai de aceea va participa.
Desigur, nimic nou, cum spuneam. Niciodată în istoria omenirii, de la Nabucodonosor încoace, unicitatea prin universalitatea divinului nu a fost apreciată, ci mai degrabă prigonită. De către cine? De către indivizii de umplutură ai existenței. Aceia care populează planeta, cu scopul de a o consuma. Plebeii, mediocrii, neîmpliniții, cabotinii, îngrășații, cei fără de care nici nu ar exista noțiunea de geniu, pentru că doar ei sunt capabili să îl descopere și să îl delimiteze cu înverșunare, să îl decupeze din peisajul anost și să îl prigonească, desigur, cu surle și trâmbițe. Doar ei sunt capabili să se desfigureze de invidie atunci când un individ cu o deosebită prestanță, cu rafinament intelectual, cu talent revoltător divin se coboară printre ei, pământeni de mâna a doua, pentru a le prezenta o frântură din ceea ce ei, fericiți ai geniului, dețin pentru totdeauna și nu li se poate lua de către nimeni. Laura Bretan este un alt cadou pe care românimea îl primește și, ca în multe alte dăți, nu știe ce să facă cu el. Întreabă pe alții. Dar, oricare ar fi fost finalitatea acestui circ, în niciun caz nu s-ar fi pretat la vreun soi de revelație artistică, adormită pe veci în sânul patriei noastre.
Iar această întâmplare nu face altceva decât să mă ducă cu gândul la evrei. Cum bine spune tot Emil Cioran în „Ispita de a exista”, „există popor evreu și alte popoare”. Invidia pe care acest popor a stârnit-o de milenii prin simplul fapt că a refuzat a se alinia la noile dogme creștine care urmau să ne aducă pierzania (după cum se vede bine) și pentru faptul că și-a dorit autonomia conștiinței de sine, abordării divinității dintr-o perspectivă rațională și justă față de caracteristicile intrinseci, prin faptul că a refuzat sacrificiul lui Iisus pe cruce ca dovadă de iubire și mântuire, ca iertarea a păcatelor, mergând pe ideea că păcatele sunt ale tale și nu ți le poate ierta nimeni, ești direct responsabil de tine și de drumul personal către divin, că este o ipocrizie să afirmi non-materialitatea lui Dumnezeu, dar să pretinzi că fiul i s-a întrupat în OM (ceea ce și mie mi se pare o abolire a însuși principiului de imaterialitate a lui Dumnezeu), să te folosești de slăbiciunea omului pentru suferință întru izbăvirea lui, cu scopul de a-i manipula temerile și neîmplinirile spirituale, pentru aceste simple direcții trasate clar de la om la divin, pentru delimitarea clară a absolutului de imperfect și pentru nonșalanța lor de a sfida o lume întreagă prin personalitatea lor integrală, pentru și din cauza acestora a fost și va rămâne un popor invidiat de către cine? De către aceiași care populează pământul pentru a fi la număr, de către cei de umplutură, de către neîmpliniți, mediocri și, până la urmă, uitați sau aruncați în fundăturile istoriei.
Am admirat dintotdeauna poporul evreu și capacitatea lui de a exista în ciuda tuturor. Deși nu știu dacă Laura Bretan este sau nu parte din acest popor (nu asta era ideea, chiar nu știu), admirația mea pentru ea este asemănătoare cu aceea pentru evrei. Și am ținut să fac aceste legături de raționament tocmai pentru simplul fapt că bârfele despre condiția umană se confirmă: cu cât ești mai prigonit și mai asuprit pentru capacitățile tale de a zgudui lumea, cu atât vei intra mai în forță pe ușa din față a Paradisului. Oriunde și oricare ar fi el.
Continuați, mie îmi place, în meschinăria mea, să observ zvârcolirile mediocrilor, plebeilor și cabotinilor de a-și dobândi un nume într-o lume fără de nume.
Se numeste Ester Alexandra Crețu și s-a născut în Câmpulung Mușcel!!!
Familia ei este de religie creștină neoprotestantă și a emigrat demult in Canada.
Foarte frumos scris, si cu multa luciditate si, vorba germanului, cu „common sense”.
Treaba asta cu Laura Bretan pute de ipocrizie de la un cap la altul.
Cind a fost la Referendum, am #boicotat. Acum, brusc, ne-a lovit homofobia. Pe noi, ca popor, zic. Diana Mesesan se plinge ca pe cei doi nu i-a intrebat nimeni de vorba dar in finalul „anchetei” recunoaste clar ca ar cam trebui sa vedem cine e in spatele lui Krueger. Asta dupa ce face o gramada de supozitii despre el.
Apoi, politicienii. Au sarit pe subiect ca hienele pe resturile de la masa leilor. Imi place Mihail Neamtu, dar acum a sarit calul. Pina la urma, cea mai logica propunere e a lui Tomac: sa ne retragem de la Eurovision. Macar stim, dracu’, o treaba. Nu ca ne-au lasat-o acasa pe Laura, ca oricum noi n-am fost in stare sa o crestem, dar ne facem de rahat constant si cu rezultate excelente, atit din punctul de vedere al muzicii pe care o trimitem cit si al scandalurilor pricinuite cu aceasta minunata ocazie.
Si apoi, Laura insasi. Ce parul ondulat, rujata si fardata, cinta opera ca un inger intr-un festival de ragete si cinta chiar o melodie cu ceva tenta religioasa. Intr-un festival cu puternica tenta gay! Pai sa avem pardon: cind te amesteci in tarite e mare mirare daca nu te maninca porcii.
Bravo pentru comentariul postat, dragă NewLevel! (Andrei Partoș)
Domnule Partoș,
Problema NU este aceea dacă Bretan merita sau nu să câștige, ci MODUL prin care TVR a ales să trimită o piesă l eurovisiuni. Pentru că poate fi încadrat foarte ușor la înșelăciune, de vreme ce unui public obișnuit de ani ca televotingul să constituie 50% din punctaj uiți să-i menționezi într-o formă clară că puterea votului i-a fost redusă la o șeptime. Eu am votat Trooper, ca să nu se creadă că am partizanate „muzicale”. Ce ciudat că anul acesta concursul este însoțit de scandaluri cam prin toate țările. Cu o săptămână mai înainte votul fusese viciat la Sanremo, pentru că și acolo trebuia trinis un „corect politic”.
Modul cum a transat TVR problema plagiatului piesei „On a Sunday” este copilaros si mizeaza pe faptul ca lumea nu stie drept. Au vehiculat cateva nume de compozitori care au fost convocati sa faca parte din juriul constatator al plagiatului si, in loc sa demonstreze cu argumente muzicale ca nu e vorba de vreo copie a piesei Wayferering Stranger, se incurca in argumente de drept. Ceea ce invoca ei nu este nici din punct de vedere juridic corect. Daca a expirat copyright-ul unei piese (conform justificarii TVR, piesa „Wayfering Stranger” a fost compusa de mult si nu mai cere nimeni in prezent drepturi de autor), tot nu poti sa iei linia melodica, sa utilizezi masuri intregi de acolo si sa pretinzi ca esti autorul original al noii piese. Faptul ca „Wayfering Stranger” e destul de veche incat sa fie considerata ca piesa in patrimoniul universal fara drept de autor este valabil doar pentru exercitarea dreptului de a folosi fara a plati drepturile patrimoniale compozitorului. De aici cele 1000 de variante ale piesei invocate. Acestea au aparut sub forma de cover-uri (perfect legale), intrucat printr-un cover artistul ce face?, foloseste piesa fara sa plateasca negativul compozitorului de acum x ani. Dar compunerea unei piese noi (sau pretinse noi), precum este cazul piesei reprezentantei noastre, Ester Peony, ramane tot in afara legii. Faptul ca piesa are la baza o tema din alta piesa, intra in drepturile nepatrimoniale asupra unei compozitii, iar acelea sunt perpetue. Integrarea sub o forma usor diferita a unei parti dintr-o piesa intr-o alta piesa, pretinsa a fi neplagiata, inseamna tot furt si tine de drepturile nepatrimoniale care nu dispar niciodata. Altfel am fi in situatia de a compune, de exemplu, ceva asemanator Sonatei Lunii, si sa nu recunoastem ca de fapt ne-am inspirat din Beethoven. La nivelul unei piese care doar se vrea a fi difuzata pe radio si cantata in concerte nu ar fi asa grav (si Madonna a avut la un moment dat o piesa inspirata din ceva clasic sau mai vechi), dar aici e vorba de un concurs muzical centrat in jurul melodiei – Eurovision Song Contest – si ar trebui sa fie toata lumea atenta la astfel de probleme. Din pacate, TVR a tratat cu indiferenta acest caz si s-ar putea sa ne trezim mai tarziu ca suntem descalificati cand nu mai putem trimite pe altcineva in loc
Drepturile nepatrimoniale (dreptul de a fi recunoscut ca autor al operei de ex) sunt perpetue.
Altfel, Mozart e mort de vreo doo secole, putem toti pretinde ca am compus o simfonie de-a lui
Modul cum a transat TVR problema plagiatului piesei „On a Sunday” este copilaros si mizeaza pe faptul ca lumea nu stie drept. Au vehiculat cateva nume de compozitori care au fost convocati sa faca parte din juriul constatator al plagiatului si, in loc sa demonstreze cu argumente muzicale ca nu e vorba de vreo copie a piesei Wayferering Stranger, se incurca in argumente de drept. Ceea ce invoca ei nu este nici din punct de vedere juridic corect. Daca a expirat copyright-ul unei piese (conform justificarii TVR, piesa „Wayfering Stranger” a fost compusa de mult si nu mai cere nimeni in prezent drepturi de autor), tot nu poti sa iei linia melodica, sa utilizezi masuri intregi de acolo si sa pretinzi ca esti autorul original al noii piese. Faptul ca „Wayfering Stranger” e destul de veche incat sa fie considerata ca piesa in patrimoniul universal fara drept de autor este valabil doar pentru exercitarea dreptului de a folosi fara a plati drepturile patrimoniale compozitorului. De aici cele 1000 de variante ale piesei invocate. Acestea au aparut sub forma de cover-uri (perfect legale), intrucat printr-un cover artistul ce face?, foloseste piesa fara sa plateasca negativul compozitorului de acum x ani. Dar compunerea unei piese noi (sau pretinse noi), precum este cazul piesei reprezentantei noastre, Ester Peony, ramane tot in afara legii. Faptul ca piesa are la baza o tema din alta piesa, intra in drepturile nepatrimoniale asupra unei compozitii, iar acelea sunt perpetue. Integrarea sub o forma usor diferita a unei parti dintr-o piesa intr-o alta piesa, pretinsa a fi neplagiata, inseamna tot furt si tine de drepturile nepatrimoniale care nu dispar niciodata. Altfel am fi in situatia de a compune, de exemplu, ceva asemanator Sonatei Lunii, si sa nu recunoastem ca de fapt ne-am inspirat din Beethoven. La nivelul unei piese care doar se vrea a fi difuzata pe radio si cantata in concerte nu ar fi asa grav (si Madonna a avut la un moment dat o piesa inspirata din ceva clasic sau mai vechi), dar aici e vorba de un concurs muzical centrat in jurul melodiei – Eurovision Song Contest – si ar trebui sa fie toata lumea atenta la astfel de probleme. Din pacate, TVR a tratat cu indiferenta acest caz si s-ar putea sa ne trezim mai tarziu ca suntem descalificati cand nu mai putem trimite pe altcineva in loc
Foarte clar și coerent comentariul! Putem publica pe FB ca să vadă și TVR? Mulțumim!
Sigur ca da, domnule Andrei Partos!
De aceea am si intervenit. Tin sa precizez ca nu sunt din domeniul muzical si am vreo profesie juridica, ci sunt doar o amatoare a Eurovision-ului. Nu tin partea nimanui si nu am nicio legatura cu vreunul dintre artistii participanti. Dar am simtit ca ar trebui sa specific acest lucru legat de drepturile patrimoniale si nepatrimoniale asupra unei piese muzicale, pentru ca de multe ori nu se cunosc, sau se ignora aceste aspecte (e valabil si in situatia plagiatului unor texte scrise, teze de doctorat samd).
Sigur ca da, domnule Andrei Partos!
De aceea am si intervenit. Tin sa precizez ca nu sunt din domeniul muzical si nu am vreo profesie juridica, ci sunt doar o amatoare a Eurovision-ului. Nu tin partea nimanui si nu am nicio legatura cu vreunul dintre artistii participanti. Dar am simtit ca ar trebui sa specific acest lucru legat de drepturile patrimoniale si nepatrimoniale asupra unei piese muzicale, pentru ca de multe ori nu se cunosc, sau se ignora aceste aspecte (e valabil si in situatia plagiatului unor texte scrise, teze de doctorat samd).