Interviu de Răzvan Toma publicat pe site-ulpariurix.com
Andrei Partoș este unul dintre cei mai apreciați și respectați realizatori de emisiuni radio. Totodată a fost unul dintre primii noștri DJ, chiar profesor al genului, de asemenea și un jurnalist care de decenii nu s-a abătut de la regulile comentariului muzical pertinent și captivant. Știe totul despre muzica de pretutindeni, de care n-a obosit să se ocupe din fața mașinii de scris, a computerului, dar mai ales de la pupitrul postului de radio.
Aproape la fel de pasionat, dar și de bine informat, este și de sport, pe care nu doar că l-a admirat, ci l-a și practicat cu mare aplicație. Fotbalul, chiar dacă i se pare și dulce, și amar, nu-l poate abandona. Ba mai mult, îl privește constant și îl analizează cu multă logică și bun simț, trecându-l și prin sita psihologului, adică meseria sa de bază.
Andrei, știu că ai fost polisportiv.
Da. Am început cu înotul în 1957 la Școala Sportivă nr. 2, apoi după o vreme, în paralel, scrimă, polo, handbal, baschet și, ca toți băieții, fotbal. Cu înotul și scrima mă puteam gândi și la pentatlon modern. De altfel, Dumitru Spârlea (n.n. – fost multiplu campion național la pentatlon) mi-a propus să-l practic. Mă descurcam foarte bine și cu tirul, în armată eu trăgând pentru o mulțime de colegi ca să ia FB. Mi-ar fi plăcut și călăria. Însă îmi displăcea să alerg. Am rămas cu o traumă de pe vremea când făceam polo, antrenorul punându-ne să alergăm în jurul gropii Floreasca, pe care o înconjuram mai mult de teama câinilor.
Polo cu ștafetă înainte de meci!
De la înot ai trecut la polo.
Antrenorul de la polo, nea Gigi (Dumitru Gheorghe), m-a convins, și bine a făcut. Eram fermecat de mingea aia galbenă. Așa am ieșit prima oară din țară, cu ȘSE 2 și echipa Bucureștiului, în Cehoslovacia și Ungaria, în 1966-67, jucând acolo chiar și cu echipe de seniori. Dar am trăit și decepții. Nu am prins titlul, ci doar podiumul de câteva ori. Când am jucat finala națională a juniorilor la Baia Mare, era pe-atunci o regulă pentru stimularea înotului, și înaintea partidei avea loc un concurs de ștafetă între cele două adversare, echipa care și-l adjudeca luând un punct, iar dacă apoi câștiga și jocul se mai adăugau încă două. Arbitrii ne-au pus în vedere să ne tăiem unghiile de la mâini, considerându-le prea mari. Ne-au dat termen un sfert de oră. Am fugit la unchiul meu, celebrul sculptor Vida Geza, care avea casa vizavi de bazin. Am sunat, dar nu răspundea nimeni. Am insistat și, în cele din urmă, mi-a deschis slujnica, aceasta găsind cu greu o foarfecă mare. Am făcut operațiunea în timp util. Însă disturbați de această întâmplare, am pierdut ștafeta, noi care eram neînvinși în acea probă. Apoi, meciul propriu-zis l-am terminat la egalitate și am ajuns pe locul 3. Am fost toți decepționați.
(…)
Ce părere ai de atât de discutata identitate a Stelei?
Juridic e confuz. Moral și sentimental, chiar dacă nu-l agreez pe Gigi Becali, consider că echipa din Liga I este Steaua București. Însă felul în care se comportă cu această „jucărie” a lui mă face să regret încă o dată că oamenii care au decis ori s-au lăsat păcăliți în 2003 au dat acest brand extraordinar al țării pe mâna unui descreierat. Mi se pare și mai evident acum că diagnosticul pe care l-am pus atunci a fost unul corect. Pe de altă parte, faptul că Armata a inventat acum o echipă pe care a băgat-o în Liga 4 este o joacă de copii, însă una pe bani publici. Unicul atu rămas lui Becali este că își descarcă umorile și nebunia pe banii lui. Fotbalistic nu are nicio treabă, dacă azi construiește un castel, mâine dărâmă trei. Cam asta e rata lui recentă de eficiență. Evident că ne putem pune și întrebarea: dar justiția ce face? Oare cel care judecă are niște repere față de realitatea cotidiană? Echipa aia ținută de Becali există? Da. A făcut performanță? Da. Jucau în Ghencea? Da. Când n-au mai putut juca fără să plătească acolo, a dat omul bani? Da. Păi atunci? Cum poți judeca altfel, decât să-i atribui omului acesta să mențină brandul. Aaa, că-l pui să plătească ceva către Armată… Dar nu știu de ce, pentru că eu constat că Armata are în continuare echipe la alte sporturi, dar care au prestații tot mai slabe, de unde rezultă că financiar nu le prea ajută.
Steaua există, dar nu există?
Și mai e o întrebare importantă care se pune. Dacă echipa lui Becali nu e Steaua, atunci ce caută în Liga I?
Corect. Dacă ai desființat-o și ai spus că nu e Steaua, o scoteai cu totul și îi luai dreptul de a exista. Dacă nu, îi lăsai dreptul să funcționeze. Așa însă, a apărut o echipă care are alt nume, dar care este de fapt pe baza a ceea ce a făcut Steaua de-a lungul celor 40 de ani de existență. De-aia spun că juridic e o greșeală profundă de gândire. Nu poți să spui, „bă, tu exiști, dar… nu exiști”.
Puteti citi interviul in intregime aici:
- Psihologul Muzical (ediția 1151 – 2.11.2024): Irina Popa, Top Nonconformist „Halloween Songs”, Top Cântece care au în titlu „eu, me, myself” (etc) - noiembrie 6, 2024
- ȘTEFAN BĂNICĂ ADAUGĂ AL TREILEA SHOW LA SERIA CONCERTELOR DE CRĂCIUN – 6, 7, 8 DECEMBRIE - noiembrie 6, 2024
- „ALEEA COMEDIEI” se îmbogățește cu un nou monument dedicat actorului Vladimir Găitan - noiembrie 6, 2024