EUROVISIONUL LASĂ URME (14.05)

mai 14, 2024

413

Am comentat cu unii dintre voi, în timp real, cele două semifinale, apoi finala. Am comentat la un Foc de P.A.E. din 12 mai, adică la o zi distanță, de marea finală. Noi, mă refer la mica noastră echipă și la prietenii paginilor noastre, iubim muzica, ne plac și polemicile. Am preluat multe postări, păreri care sunt total diferite de ale noastre. Le găsiți la articolul semnat de Iulia Radu. O voi ruga să vă dea un link ca să vă fie mai ușor (click aici pentru a citi). Și totuși de ce m-am băgat aici, pe site, să scriu?

Pentru că văd, citesc numeroase postări pe FB (unde eu sunt pedepsit, așa că nu pot prelua nimic) ale unor ”avizați”, al unor artiști care au descoperit cheia succesului și ne dau peste nas, nouă, milioanelor de afoni, care nu înțelegem. Nu mai ține cu cântece simple, ușor de reținut, de fredonat. Gata! Cu cât mai complicată e scriitura ,care să includă, dacă se poate, elemente de pop, dance, hip-hop, poate și nițel rock, o adiere de operă, cu atât e mai valoroasă marfa. N-am știut că acesta e trendul, dar urechile noastre, inclusiv centrii din creier, au alte plăceri, alte bucurii, alte satisfacții. Avem voie să simțim altfel? E retorică. Și atunci de ce această avalanșă de declarații superioare de la oameni care n-au creat mai nimic notabil, deși sunt creatori, de ce această revărsare de puneri la punct a vulgului care nu înțelege evoluția?

Sunt unii care erau revoltați că manelele au ocupat piața media, apoi au început să fie înțelegători (unii au trecut la colaborări cu maneliștii) și s-a văzut că fenomenul a revenit acolo unde se simte bine: nunți, botezuri, evenimente ale oricui (indiferent de grad de cultură asumat). Tot dinspre avizați vin și trimiterile la Freddie Mercury, cu grupaje foto, cum cânta el în pantaloni scurți, cum era el cu bustul gol, cum apărea el în video-clipuri, cum era el gay declarat. Numai faptul că unii au putut compara, asocia un Nemo cu Freddie, mă oripilează. Ei uită ceva simplu. În anii de glorie ai lui Mercury nu existau rețele de socializare, nu exista internet, nu circulau nici măcar video-clipurile în țara noastră (ca să nu mă refer la toate țările din est), nu vedeam concerte adevărate. Despre sexualitatea marilor vedete mondiale din lumea pop-rock s-a scris în presa occidentală din anii 70-90. Nu mult, nu intens, dar s-a scris.Woodstock avea o deviză foarte ofertantă:”Make Love not War”! Nu se preciza cu cine.Nu cred că erau mulți români care citeau acea presă.Viața privată, tendințele, preferințele sexuale trebuie să rămână acolo, în viața privată. Existau și există și la noi artiști cu astfel de tendințe. Abia după anii 90 au ieșit (doar unii dintre ei) și și-au asumat statutul de a fi diferiți.Au simțit că toleranța românilor e relativă și au preferat discreția. Nu-s convins că n-ar fi fost discriminați. Venim după 45 de ani de comunism, de negarea, condamnarea homosexualității, care era considerată boală chiar și la americani. Așa că nu-i de mirare că există reacții la ținută, la gestică, la declarații. Unde e muzica în acest complex? Nemo a făcut performanță în trei minute. E drept. L-am văzut și cu orchestră simfonică, pe tocuri, cu rochiță, tot cu această piesă. Când voi vedea un concert întreg susținut de el/ea voi putea afirma dacă-mi place sau nu. Dar nu pentru că ”muzicienii” din România ne-au certat că n-avem nivel, standarde, că nu suntem la zi. Nu m-am simțit ofensat când am aflat despre Freddie cum au făcut-o alții. Nici despre Elton John. Nu m-a deranjat bisexualitatea lui Mick Jagger.Lista e imensă, dar nu despre partea asta am vrut să mă exprim. Știu cum stau mulți cu prejudecățile și nu vreau să mai dărâm niște mituri, idoli. Eu iubesc muzica, iar cei care încearcă, inutil, să ne învețe, cum s-o ascultăm, cum s-o simțim, să încerce prin a ne oferi exemplele lor, creațiile lor. Îi vom aplauda, aclama și nu vom studia CV-uri, fișe medicale, antecedente conjugale, relaționale.

Eurovision poate fi o excelentă rampă de lansare pentru artiști tineri, poate fi o tarabă perfectă pentru vânzări, poate fi o promotoare a modei pentru noua generație, dar poate fi și o platformă de propagandă. Mereu a fost prezent politicul în acest Festival, deși EBU, ipocrit cum e, a declarat ferm că nu e voie. Faptul că nu înțelegem textele unei mari părți a cântecelor prezentate, arată fuga de responsabilitate a EBU.Dar cum bine știți, nici la talent show-uri nu te bagă nimeni în seamă, dacă n-ai o poveste!

Lupta pentru pace, lupta împotriva terorismului, impotriva agresorilor de orice fel, trebuie să fie egală, echilibrată, echidistantă. Dacă tot există. Manipularea, lipsa de transparență a sistemului de vot, arată că sunt mai multe ceva-uri putrede. Diferențele mari între ce votează publicul și ce alege juriul arată fisura dintre ”profesioniști” și consumatori. Dar și aici apare un imens defect de abordare. De dragul banilor s-a ajuns la 20 de voturi de la același număr! Ce relevanță statistică mai are un astfel de vot? Niciuna.Grupurile bine organizate și bine bugetate ,cum sunt și cele ale minoritarilor (care tind, la acest concurs, să devină majoritari) n-au avut probleme în a-l scoate campion pe Nemo. Are 24 de ani, nu e un fenomen juvenil cum încearcă unii să acrediteze. Am văzut la noi copii de 10-16 ani cu date de talent superioare și fără dileme de apartenență.

România a fost acuzată și sancționată de necinste, de incorectitudine, apoi a fost pedepsită pentru neplată (în 2016 ne-au lăsat să cheltuim pe preselecții, apoi ne-au tras-o) așa că TVR a ajuns la a nu transmite nici măcar finala. Și totuși publicul de la noi s-a uitat unde a putut, iar comentariile au fost mai multe decât atunci când eram implicați.Să nu uităm că la ultima participare cea din 2023, am avut parte și noi de o mare dezamăgire, Theodor Andrei ”primind” zero în Semifinală! Unii au afirmat că nu era reprezentantul României, ci al TVR!

E un show de televiziune, cu pretext muzical, cu multiple conotații geopolitice (periodic revine întrebarea legată de prezența unor țări ca Israel, Australia, ș.a.) dar nimeni nu întreabă de ce nu participă toate cele 44 de țări europene. Turcia, Rusia, Belarus, Ungaria, Bulgaria, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Slovacia, România au stat acasă din diverse motive. Luxembourg a revenit după mulți ani de absență deși are vreo 5 trofee , așa cum a fost o vreme și cu Italia retrasă și revenită. *E primul an când țările mari nu sunt ultimele clasate. Șocantă apariția Norvegiei pe locul ultim.* Zero puncte pentru U.K din partea publicului? Wow!* Juriile au dat 365 de puncte Elveției. Ele au decis câștigătorul, nu publicul. În ultimii 15 ani n-a existat așa o mare diferență între opțiunea juriului și a publicului, adică 1-5!!!În 1956, prima ediție, tot Elveția a câștigat cu Lys Assia.* Telespectatorii au vrut Croația pe primul loc. Franța pe locul 4 arată că există licăriri de normalitate, dar bine controlată. Juriul a dat de locul secund, publicul a dus spre locul 4. Paradoxal, Israel a avut o mare susținere din partea publicului votant, dar nu a celui din Malmo (sală și stradă). Locul secund la televot. Juriul a fost devastator cu Israel în timp ce a recompensat Irlanda cu 142 de puncte. Și să credem că n-are treabă cu politica?* Estetica urâtului pune stăpânire pe scena Eurovision?

S-a tot spus că acest concurs n-a lansat artiști, n-a impus cântece. Nu cred că a stat cineva să analizeze listele cu participanți la cele 68 de ediții. Încercați, veți avea surprize!