Articol de Iulia Radu
Citesc astăzi în Evenimentul Zilei un articol despre Florin Chilian și supărarea lui pe organizatorii Eurovision. Articolul nu spune mare lucru, nu are nicio concluzie, nici măcar nu încearcă să clarifice subiectul. Acest „scandal” rulează de vreo două zile în atât presa scrisă centrală, cât și în diverse emisiuni TV. Pe scurt, Florin Chilian (care a înscris piesa „Colț de lup” în acest an la preselecția națională, dar nu a intrat în concurs) susține că piesa „Yodel It!” a ajuns să ne reprezinte la Kiev în urma unor manevre a organizatorilor. De asemenea, artistul se gândește să depună plângere penală (n-am înțeles dacă a făcut-o deja sau urmează) pentru furtul celor 200 de lei, cât l-a costat înscrierea în concurs. Apropo de piesa câștigătoare, Florin Chilian mai spune:
Imi cer iertare. Este muuult, muult mai rau decat credeam ca poate fi.
The Yodeling undeva prin 2012 – 2013 daca nu chiar mai devreme – https://youtu.be/9MYWzxlYxOo
Iar asta e din 2014 de la Vocea Romaniei. Nu era si despre originalitate Eurovisionul asta 2017?! Partea cu iodeleit-ul este quasi identica sau evoie 4% peste tot?! – https://youtu.be/dvtVP7k8ALY
In arta nu exista obiectiv asadar aceasta este parerea mea subiectiva, evident.
O altă supărare a artistului este legată de piesa lui Mihai Trăistariu, „I Won’t Surrender”, care s-a clasat pe locul 2. Iată ce spune:
„I wont surrender – https://youtu.be/hzzWkMo7Hl0
Piesa cu care a participat Traistariu, a participat Rucsy solista de la Blaxy Girls anul trecut cu ea.”
Cam atat despre profesionalismul TVR in a accepta in concurs piese care sunt impotriva propriului regulament.
A și postat pe Facebook piesa în interpretarea lui Rucsy. Desigur, înregistrarea postată de el nu demonstrează faptul că piesa respectivă a fost interpretată în spațiul public înainte de 1 septembrie 2016. Nu demonstrează nici măcar faptul că a fost înregistrată de Rucsy înainte de 1 septembrie 2016. Rucsy nu a trecut de preselecție anul trecut, deci piesa nu a ajuns la publicul larg, dar dacă a fost difuzată la radio, TV sau cântată pre vreo scenă din România sau Europa, atunci Chilian are dreptate. Trebuie menționat că piesa a fost compusă de Michael James Down, Primoz Poglajen, Niklas Hast. Poate ar trebui întrebați și ei care-i faza cu piesa „I Won’t Surrender”.
În ceea ce privește „Yodeling”-ul… e normal să fie cam la fel… Ilinca Băcilă abordează acest stil încă de când s-a lansat… Dacă l-ar face altfel, n-ar mai fi yodeling.
Partea cu plângerea penală pentru cei 200 de lei, este ușor amuzantă. Nu l-a obligat nimeni să se înscrie. În plus, în acest an, TVR-ul a difuzat toate piesele acceptate în concurs, spre deosebire de anii trecuți. Aș fi înțeles dacă cei doi concurenți omiși din difuzare (Silvia Ștefănescu s-a exprimat public în acest sens) ar fi decis să dea organizatorii în judecată. În cazul lor, TVR-ul a greșit flagrant.
Normal ar fi să nu rămână totul la vorbe aruncate în stânga și-n dreapta. Florin Chilian susține că se știa cine este câștigătorul cu mult înainte de finală. Dacă această afirmație poate fi dovedită, atunci chiar există un subiect interesant. Altfel, e doar gargară. Dacă piesa lui Trăistariu a fost difuzată înainte de 1 septembrie 2016, iar acest lucru poate fi dovedit, atunci TVR-ul trebuie să fie tras la răspundere.
În timp ce debitul vocal al lui Florin este la turație maximă, TVR-ul tace mâlc. Pe sistemul câinii latră, caravana trece, Televiziunea Publică își vede în continuare de „hibernare”. Departamentul de PR al TVR nu a simțit nevoia să reacționeze, deși era de datoria lui să explice situația și să îndepărteze „perdeaua” de ceață. Ce ar trebui să înțelegem noi din muțenia Televiziunii Publice?!
Reiau o întrebare: A fost sau nu înscrisă piesa I Won’t Surrender în 2016 la preselecția Eurovision ?
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025