Photo by Nelson
Articol de Cristian Rădoi, publicat pe site-ul expressdebanat.ro „Lupul” Nicu Covaci vrea să impună la Gărâna cel mai ”liber” festival de blues-rock. Wolfblues a debutat ieri într-o atmosferă specifică lupilor: spectatori cu sânge fierbinte, respirând din plin aerul libertăţii totale.
Debut de excepție pentru cel mai tânăr festival de pe scena din Poiana Lupului de la Gărâna! Nicu Covaci a readus spectacolul notelor pe scena de la Gărâna, prin organizarea în premieră a unui festival de blues, cu nume extrem de grele încă de la prima ediție, așa cum îi șade bine unui monstru sacru precum maestrul Covaci.
Trupa Blues-n-roll a deschis spectacolul cu o prestație pe cinste. De regulă organizatorii unor asemenea evenimente aleg în deschidere una sau două trupe mai puțin cunoscute și nu prea cotate, tocmai pentru ca ascultătorii să-și facă încălzirea, să audă și să adune amatorii la scenă etc. Dar organizatorii Wolfblues s-au întrecut pe ei și au deschis cu o trupă care a făcut un spectacol de excepție de la primele acorduri, marele „vinovat” fiind reșițeanul Răzvan Pomoja, care a hipnotizat practic chitara, cântând chiar și cu instrumentul întins jos pe scenă. Iar ștacheta calităţii a crescut cu fiecare trupă ce a urcat pe scenă, așa că deja mă gândesc cu teamă la ziua de azi, după ce ieri, nivelul spectacolului a fost dus la maximum cu fiecare trupă ce a urcat pe scena din poiană. Extrem de cunoscuți, iubiți și aplaudați, Rareş Totu’s Midnight Sun au urcat în ovații pe scenă, iar cooptarea lui Dean Bowman din New York în trupă a săgetat fiecare iubitor de muzică de calitate aflat pe butucii de la scenă și a dus la un extaz și o puternică conexiune între public și scenă, spectacolul muzical transformându-se într-o suavă destăinuire între scenă și butuci, dar și viceversa…
Puteți citi articolul în întregime aici: http://expressdebanat.ro/garana-wolfblues-un-festival-cu-numere-unu-si-unu/
Atmosferă de vis şi întâlniri cu figuri legendare ale muzicii autohtone, la prima ediţie a festivalului Wolfblues
Articol de Zoltan Varga, publicat pe site-ul pressalert.ro
Prima ediţie a festivalului WolfBlues – eveniment iniţiat de Nicu Covaci – care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Gărâna, a avut parte de un public cunoscător, care a savurat pe deplin momentele muzicale pregătite de organizatori. Preţ de două zile, scena din Poiana Lupului a fost „inundată“ de recitaluri care mai de care mai interesante, care au prilejuit melomanilor întâlniri cu figuri legendare ale muzicii autohtone. Spectatorii s-au bucurat şi de câteva „jam – session“-uri inedite, atmosfera fiind una cât se poate de propice blues-ului.
Articol și foto aici: http://www.pressalert.ro/2016/08/atmosfera-de-vis-si-intalniri-cu-figuri-legendare-ale-muzicii-autohtone-la-prima-editie-festivalului-wolfblues-foto/
sursa: pressalert.ro
Nume grele ale muzicii internaţionale au concertat în prima ediţie a Festivalului Gărâna WolfBlues
A fost prima ediție a Festivalului de blues de la Gărâna. Două nopți și ziua cu soare care le-a legat firesc. Un timp care a dat voie generației hippie și celor crescuți spiritual la sânul ei să balanseze între corturi, scena de la Poiana Lupului, grădini cu bucate și bere rece, case nemțești de munte, pături și focuri pe mal de râu. Printre toți și toate s-au mișcat legende, sfinți ai unei generații binecuvântând trăitorii cu „peace signs”.
Copil fiind în anii 70-80 îmi făceam temele de vacanță pe fugă, dar eficient. Așa făceau toți, dădeau prinosul școlii. Mă precipitam și trăiam emoții în preajma examenelor și încercam să-mi imaginez ce soi de om nou și serios poate să iasă din mine ca sumă a acestor eforturi. Ce leafă urma să-mi dea statul român și în ce meserie stă pitit cel mai bun raport muncă-leafă.
Am fost însă oprit la timp de generația asta ciudată, pletoșii cărunți care astăzi bântuie printre noi, mai fără dinți, mai fără bani de țigări, dar senini, plini interior și înconjurați de prieteni la fel de vechi ca și coperțile primelor viniluri Zeppelin. De la ei am înțeles că nu școala, ci tu însuți ești responsabil de ceea ce înveți. Că știința lucrului care te pasionează nu se termină la a doua copertă a manualului de școala și urmare a acestor lucruri, că ceea ce realizezi săptămâna asta trebuie să devină legendar și nu doar corespunzător. Am mai învățat dincolo de toate un lucru de căpătâi, și anume că poți să stai luni întregi la bere fără să faci altceva decât să discuți adevăruri ofensive cu prietenii. Important e ca atunci când te apuci de treabă să te lași mistuit de daimon, să cauți esențele lucrului pe care-l construiești și să dai profunde dimensiuni verticale orizontalului care îți este cerut.
De unde vine trăsătura asta la o întreagă generație? Probabil de la ascultatul cu imersiune, în cămăruțele de blocuri comuniste ale anilor 70 a acelei muzicii sataniste cu modulații sonore geniale și influențe neașteptate, cu mesaj social și personal, din calitatea de spectator-imitator al aventurii explorării interioare a unui Hendrix, Emerson, Anderson.
Lecția asta mi-a reamintit-o Nicolae Covaci aflat de data aceasta în postura de organizator, în aceste două zile istorice pentru unii, de neuitat pentru alții. Imperfect pe orizontala realizării, după standardele militare, WolfBlues Festival Ediția I a fost gândită ca o întâlnire de suflet a legendelor, cu cântare, jam session și spectatori. Un festival cu suflet, o ființă alcătuită pe cenușa vulcanică a legendei Phoenix.
Nu comentez evoluția artiștilor prezenți, nu e de povestit așa ceva. Dacă există câteva lucruri fără rost de descriere atunci blues-ul ca muzică este unul dintre ele. Se ascultă de preferat pe viu cu aprobări zgomotoase și prieteni inteligenți.
Prima seară Blues’n’roll (Ro) / Rareș Totu’s Midnight Sun (Ro) feat. Dean Bowman (USA) – un vocalist newyorkez de excepție și uimire însoțit de muzicieni români de mare valoare/ Adi Bărar Blues Band (Ro) – cunoscut și iubit ca fondator al trupei rock Cargo cu un sound și o prezență blues inconfundabile / Stepan Project Blues Foundation (Ro) – trupă ad-hoc care ascunde sub umbrelă pe Ilie Stepan, un Gundalf al rock-ului românesc, Dixie Krauser, bass-ul legendar al rock-ului autohton și Horea Crișovan, omul care atât la discuțiile cu bere cât și la cele cu cafea e pus de toată lumea pe podiumul chitariștilor. Cel mai des în vârf. Cadoul lor pentru acest festival, Doru Apreotesei (ex-Pro Musica şi Sfinx) Finalul primei zile, Blues Company feat. The Fab BC Horns & The Soul Sistaz (De) & A.G. Weinberger (Ro) – Blues pur în tot ce are mai bun această muzică. A.G… după 20 de ani de când îi sunt spectator fidel nu am găsit cuvântul care să-l descrie, probabil tonica ținută nesfârșit în timpul unui riff, esența.
Prânzul de sâmbătă, vă vine sau nu să credeți l-am petrecut în grădina Hanului La Răscruce, printre meri și legende rock sporovăind senine la mese, sub soare de mijloc de vară filtrat de aer curat. La pick-up și vinil, Liviu Zamora cu Side B, Led Zeppelin (I) și povești. O companie cum nu se poate mai plăcută, un moment suspendat între cer și livadă, între 1970 și 2016. Lumea a petrecut și s-a mișcat pe drumurile de sub brazi până seara. Probele de sunet s-au făcut cu insistență și semi-încrâncenări într-o româno-germană impecabilă și caracteristică, mărturie a fenomenului de migrație a vârfurilor rock autohtone spre Germania anilor 80.
Ora 20.00. The Road Band din Reșița cu ai săi fani frumoși. 21.00 Vali SirBlus Răcilă cu tot cu sufletul său mare, 6 chitări, un pahar de palincă și spirit Blues. Aplaudat îndelung și trimis în culise însoțit de toată dragostea publicului. Au urmat The Roses din București, instrumentiști excepționali însoțiți de Julie Mayaya care s-a dovedit uimitoare în postura de vocalistă de blues. Florin Ochescu Blues Project avându-l în componență și pe gălățeanul Nicu Patoi a fost un duel de chitară la nivel foarte înalt. Totul a sunat profesionist sub aparența de improvizație. Silvia Dumitrescu i-a însoțit cu vocea și talentul de show-woman, completându-i în aceeași gamă calitativă.
Finalul acestui festival de două nopți și ziua dintre ele a provocat abandonarea berilor, pălincilor, discuțiilor de către spectatori și performeri. Totul a devenit freamăt, palpitație, vibrație intensă în fața divinei Muzici. În sufletul fiecărui spectator a avut loc un ritual de ardere și derulare interioară a fundalului sonor extrem de personal din ultimii 40 de ani. Pe scena suspendată într-un vis care începe cu „ce-ar fi dacă”, au urcat pe rând Dan Andrei Aldea la prima apariție de acest fel după 35 de ani, Nicu Covaci, căpitanul solitar al navei amiral a rock-ului românesc secondat demn de cap-timonă-clapă-bass Dzidek Marcinkiewicz. Invitat pe scenă, sweet old A.G. Weinberger, filozoful-muzician fără de care nu se poate vorbi despre Blues-ul mare în România. Sună ca un stereotip, dar… am asistat la un moment istoric. Un moment istoric care a depășit așteptările. Iar asta e cu adevărat ceva foarte rar.
Cuvinte de final? Care final? Festivalul ăsta nu s-a terminat. Sufletele noastre încă bântuie printre buștenii din Poiana Lupului cu țigările aprinse.
