În vizită la Cornel Constantiniu (septembrie 2008)

Interviu realizat de Iulia Radu & Andrei Partoș (Materialul a fost publicat în revista Q Magazine în septembrie 2008)
Primul care te saluta, atunci cand pasesti in casa lui Cornel Constantiniu, este Costica, un basset hound, pe care artistul l-a salvat de la moarte si care a devenit, in scurt timp, stapanul casei. Asa ca si-a luat rolul in serios si m-a condus pana la usa camerei stapanului sau.
L-am gasit pe marele interpret inconjurat de crampeie de istorie (trofee, diplome, fotografii, articole decupate din ziare si afise ale spectacolelor la care a participat), dar, in acelasi timp, foarte bine ancorat in actualitate. Organizat si foarte critic, artistul isi noteaza riguros ceea ce vede la televizor si face o radiografie a fenomenului muzical.
 
 
Reporter: In 1969 ati absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I. L. Caragiale” din Bucuresti. Ce v-a facut sa va indrepxati catre teatru si film?
Cornel Constantiniu: Eu am jucat cu fratele meu geaman, Mircea, in „Print si Cersetor“, cand aveam 11 ani. Acesta a fost inceputul. Am participat la un concurs la Teatrul Tineretului, pe atunci, astazi Teatrul de Comedie. Se cautau perechi de frati gemeni si, din 20 de concurenti, am fost alesi noi doi si fratii Ionita, care nu au mai repetat apoi si, implicit, n-au mai jucat in spectacol. Mult mai tarziu am inceput si cu cinematografia. In anul in care Mircea a plecat in strainatate, aveam 24 de ani, absolvisem Facultatea de Arte Plastice si Cezar Grigoriu voia sa faca un film muzical cu noi doi.
Dar, pentru ca Mircea a plecat, proiectul nu s-a materializat. Am jucat in serialul „Musatinii“, in „Coana Chirita“, in care a fost o distributie de aur cu Dem Radulescu (Bibanu), cu Draga Olteanu in rolul principal, Jean Constantin. Eu aveam si partitura muzicala impreuna cu Dorin Anastasiu. Apoi, am mai jucat rolul principal in filmul „Melodii, Melodii“ (alaturi de Margareta Paslaru), in regia lui Francisc Munteanu.
 

Reporter: Cum ati ajuns la muzica?
C.C.: Actoria si muzica au mers in paralel. Eram student la clasa profesorului Ion Fintesteanu, seria 1965-1969, si, in anul al III-lea, s-a facut o preselectie pentru „Steaua fara nume“. M-am prezentat si am castigat toate etapele pana la final. Alaturi de Doina Spataru, am fost primul absolvent al acestui concurs, care a durat atatia ani si a lansat numele grele ale scenei muzicale romanesti. O amintesc acum si pe Corina Chiriac. Apoi am fost preluat de profesoara Camelia Dascalescu, compozitoarea care a format atatea si atatea vedete. Am lucrat mult cu dumneaei si asa am ajuns in muzica usoara. Pana in 1971 nu am luat niciun premiu, dar in acel an am obtinut Marele Premiu la Festivalul National de Muzica Usoara de la Mamaia. Practic, in acel moment a inceput, cu adevarat, lansarea mea. Pe atunci nu luam masini (ne dadeau diplome), am un maldar de statui si diplome, e ca la muzeu la mine acasa. Ceea ce mi se pare important de subliniat este un lucru pe care l-a spus, la un moment dat, si Horia Moculescu. Le doresc tinerilor de azi, pe care ii apreciez sincer, sa lanseze un slagar care sa ramana in memoria iubitorilor de muzica pentru 30 de ani. Melodiile celor din generatia mea rezista de peste trei decenii. Asta inseamna talent, valoare verificata in timp.
 

R: S-a incheiat Festivalul National de Muzica Usoara de la Mamaia. L-ati urmarit?
C.C.: M-am uitat la fiecare seara a festivalului. Eu nu inteleg de ce nu sunt chemat in juriu. Niciodata. Sunt absolvent de actorie, sunt in acest domeniu de zeci de ani si cred ca stiu sa apreciez o evolutie pe scena unui concurs. In acelasi timp, ma gandesc ca obiectivitatea de care am dat dovada cu ani in urma, cand am fost chemat in juriu, a deranjat. Am mai ramas doar eu (in conditiile in care Dan Spataru a murit, Aurelian Andreescu la fel) si, totusi, nu sunt chemat in comisii. De ce? Pentru ca nu pot fi cumparat. Asta este adevarat. As vrea ca acest lucru sa se stie: un om care nu poate fi cumparat in niciun fel, nu are loc in juriu. Eu am invatat de la maestrul Fintesteanu un lucru foarte important: in arta nu se discuta cu mila si cu relatii, decat pe moment, dar, ca sa ramai in amintirea oamenilor, trebuie sa ai talent si sa muncesti foarte mult. Or, in secunda in care ei dau un premiu foarte important, asa cum este trofeul acestui festival, cuiva care nu merita, pentru ca nu ai cum sa nu simti daca o persoana trece testul timpului sau nu, l-ai nenorocit pe viata. Acel concurent va avea senzatia ca poate sa reprezinte ceva, dar va esua. Daca judeci lucrurile astfel intr-o comisie nu inseamna ca esti rau, inseamna profesionalism. In ceea ce ma priveste, se aduce scuza ca sunt bolnav. Dar, sa fie clar, cand faci parte dintr-o comisie, nu conteaza daca te balbai sau nu, acolo scrii, auzi cu urechea profesionistului si pui o nota, apreciezi un moment artistic. Anul acesta au fost in juriu doi solisti si nu este normal. Ce facem: luam cate doi dintr-un domeniu? Ce-a fost asta? Un aranjament? Dupa parerea mea, ar fi trebuit sa fie un regizor, un interpret, un coregraf, un textier, un muzicolog etc.
 
 
R: Ce impresie v-a lasat Irina Popa, castigatoarea Trofeului?
C.C.: Apropo de castigatoare: de ce a fost schimbat regulamentul in ultima clipa? Este o aberatie sa spui ca trofeul merge la concurentul/concurenta care a luat cele mai mari note. Este un aranjament ordinar. Ea a luat Premiul Presei. Jurnalistii nu au dat note, iar de la juriu nu a luat niciun premiu. Consider ca au nenorocit-o pe aceasta fata, pentru ca ea, plecand de acolo cu marele premiu si cu o masina, are impresia ca maine va fi mare vedeta. Dar eu cred ca poimaine nu va mai sti nimeni nimic de ea. Ei stiu foarte bine ca nu a fost nicio voce care sa se impuna ca timbru, degeaba au spus ca a fost concurenta extraordinara la fete, nu a existat nicio personalitate puternica. Atentie! In 1971, Marele Premiu a fost luat de Dida Dragan si cu mine! Noi suntem si astazi aici. Asta cred ca este esenta profesionalismului in devenire. Eu, daca as fi fost in juriu, i-as fi dat premiul lui Naomi, pentru ca a fost o bascalie generala si, la asemenea amatorism, procedam in consecinta. Vorbind serios insa, eu nu as fi acordat Marele Premiu. Ca sa nu mai zic de prezentare… Maia Morgenstern, care este o actrita imensa de teatru si de film, Bodochi, care este un actor exceptional, nu au ce cauta in estrada! Prezentarea de estrada este o alta meserie! Stela Popescu a prezentat Mamaia alaturi de Stefan Banica si era regal! Sa se uite la italieni cine prezinta un festival, sa se uite la americani… Nu se face teatru pe replica in estrada, pentru ca atunci nu mai este nici teatru, nici firesc. Le-a facut un foarte mare deserviciu acestor actori mari ai tarii. Eu o iubesc si o apreciez pe Maia in mod special, dar trebuie sa stii unde te bagi. Cei doi tineri sunt onorabili la nivelul de amatorism al festivalului. Cine crede ca meseria de prezentare in estrada este usoara, se insala! La noi este ideea fixa, lansata de amatorii care decid, ca numai foarte tinerii pot intra in scena. Nu-i adevarat! Reusita tine si de experienta foarte mare. Pe Octavian Ursulescu, unul dintre cei mai buni, l-au dat deoparte pentru ca este batran. Ce inseamna asta? Merge in carje? Este bine sa spunem lucrurilor pe nume, poate asa vom scapa de acest amatorism balcanic. Ne imbatam cu apa rece, ne facem genii fiind mediocri. Seful culturii din Constanta a tinut, in seara de Gala, un discurs comunist, de jumatate de ora, sinistru. Domnul Sassu a fost in sala, nu si-a dat seama de dezastru? Sau nu se pricepe la arta? Parerea mea este ca nu se pricepe. Eu nu ma bag in inginerie sau in medicina.
 
R: Cum priviti evolutia teatrului si a filmului romanesc?
C.C.: Evolutia filmului este extraordinara, nu numai ca am luat Palm D’Or, dar tanara generatie este senzationala. S-au luptat pe branci pentru a avea bani sa faca un film. Sunt tineri foarte talentati, ca Ana Maria Marinca, in filmul lui Mungiu, „4, 3, 2”. Este o actrita uluitoare! Lucrul regizorilor tineri cu actorii este de nivel european. In ceea ce priveste teatrul, ce pot sa spun? Acolo am fost sus tot timpul, in pofida cenzurii; eram dupa Polonia si dupa Anglia. Sa ne amintim de spectacolele Catalinei Buzoianu, de la Teatrul Mic, pana in 1989, incepand cu „Dimineata Pierduta”, „Maestrul si Margareta”, „Dama cu camelii”. Generatia noua se descurca foarte bine, vezi Purcarete, Dabija, Radu Afrim. Stacheta s-a predat perfect in teatru, ceea ce nu pot spune despre muzica.
 
R: Care este relatia cu fratele dvs.? Cum este sa ai un frate geaman?
C.C.: Este formidabila. Cu o ora inainte sa ma sune din Africa de Sud, eu stiu. Simt cu o zi inainte ca voi primi o scrisoare de la el. In secunda in care unul dintre noi trece prin clipe fericite sau nefericite, simte si celalalt. Suntem absolut identici, desi ne despart kilometri, lumi diferite, boli (el este sanatos, slava Domnului). Eu fiind persoana publica, Mircea este de fiecare data socat cand vine in tara, pentru ca il opresc oamenii pe drum si ii spun: Ce mai faci, Cornele? Vad ca mergi bine! Ni s-au intamplat si lucruri hazlii. De exemplu, eram la spital si urma sa fac clisma. Ne-au confundat si tot incercau sa-l convinga pe el sa mearga si Mircea le tot spunea sa-l lase in pace. Pana la urma i-am lamurit. La scoala am facut schimb, a fost in locul meu, ca sa nu iau absente. Mircea a terminat Facultatea de Arte Plastice.
 
R: A trecut o vreme de la operatie, acum cum va simtiti?
C.C.: Fizic ma simt bine, din pacate mi-e greu sa vorbesc, am zile bune si zile rele. Le multumesc tuturor celor care au fost si sunt in continuare alaturi de mine!
 
 
REPERE IMPORTANTE DESPRE CORNEL CONSTANTINIU
– S-a nascut pe 6 aprilie 1945 la Bucuresti.
– In 1969 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I. L. Caragiale” din Bucuresti.
– 1969-1972 – actor al Teatrului National „V. Alecsandri” din Iasi.
– 1972-1980 – la Teatrul „Ion Vasilescu” din Bucuresti.
– 1982-1984 – solist la sectia de estrada a Ansamblului „Rapsodia Romana”.
– In muzica a debutat in 1970, la concursul de televiziune „Steaua fara nume”, cu piesa „Cum poate un minut” (Andrei Prosteanu). A fost primul castigator al trofeului.
– A participat la o serie de festivaluri internationale precum: „Orfeul de Aur” (Bulgaria, 1974), „Istanbul” (Turcia, 1975), „Sopot” (Polonia, 1976).
– Premii mai importante: Premiul I la Interpretare (Festivalul National de Muzica Usoara de la Mamaia 1971,  Premiul I (Festivalul National Cantarea Romaniei 1977, Premiul de Interpretare (Concursul Melodii 80).
– A descoperit ca sufera de maladia Parkinson in 1992. A facut doua operatii: in 1999 la Cape Town, in Africa de Sud; a doua la Viena, in Austria, in 2004. La ultima, medicul i-a implantat un stimulator pe creier.
– In ciuda problemelor de sanatate, Cornel a ramas un mare iubitor de sport, si uneori mai iese la plimbare cu bicicleta, care este un hobby al lui.
– Ii plac foarte mult animalele, pentru ca ele iubesc oamenii neconditionat.
– De-a lungul carierei a aparut pe numeroase discuri de autor. Electrecord i-a editat numai 4 albume: Melodii din repertoriul lui Joe Dassin (1983), Eu sunt un trubadur (1989), Cornel Constantiniu (1993), Va multumesc! (2007).
– Va recomand sa ascultati: N-ati vazut o fata? (Al. Mandy), Sa nu vorbim de amintiri (V.V. Vasilache), Noapxe de catifea (Valentiu Grigorescu), Pentru cine, pentru ce (M. Dragomir), Replici (L. Profeta), Lasa lumea sa vorbeasca (V. V. Vasilache)
 
sursa: Materialul a fost publicat în revista Q Magazine în septembrie 2008