Aseară meciul a fost mediocru. Poli a avut vreo 3 ocazii bune, Steaua a avut vreo 4-5, dar scorul din final a fost stabilit de arbitrul Marius Avram care n-a acordat un 11 metri clar pentru oaspeţi, în schimb a dat cartonaşe galbene fără reţinere, doar pentru vorbe. Un arbitraj confuz lăudat de Radu Paraschivescu, vechi şi consecvent suporter la timişorenilor. Asta nu-l face mai obiectiv, nici mai puţin talentat la scris. Steliştii meritau victoria, dar n-au făcut ce trebuia pentru a o obţine. Nici măcar n-au ştiut să-l aniverseze pe Lăcătuş la cei 50 de ani împliniţi! Au făcut-o spectatorii din tribunele din Timişoara. Aroganţa, autosuficienţa sunt sancţionate de Cineva-ul de Sus! Steaua poate pierde titlul şi Cupa numai pe mâna ei. Şi nu bag mâna-n foc că nu se va întâmpla aşa. Au apărut scuzele cu absenţa lui X şi Y, deşi până ieri Reghe se lăuda cu lotul său numeros şi valoros. * Presa pune paie pe foc pentru că Steaua nu are pe nimeni care să vorbească, aşa cum o făcea MMStoica. Reghe e antrenor şi atât. Normal era ca clubul să-şi angajeze un purtător de vorbe. Conflictul( real) cu Piţurcă e întreţinut de presă, iar Burleanu, marele şef de la FRF, ar trebui să rezolve totul discret. Dar el vrea să se vorbească mereu despre el…* Steaua a rămas datoare faţă de public (calitatea jocului) şi faţă de gloriile sale AUTENTICE!
- Despre trupa FiRMA, anulare de concerte, „cenzură”, Calin Georgescu (Pacientul) - februarie 28, 2025
- LANSARE PSIHOLOGICĂ (25.02) - februarie 25, 2025
- Sanremo, un festival socialist? - februarie 18, 2025