INTERVIU EXCLUSIV | KIKO LOUREIRO: „Artiștii trebuie să fie inteligenți, deschiși și atenți la tot ce apare nou pe piață și la orice hârtie pe care o semnează” (11.07.2016)

0
134
Kiko Loureiro la Radio Romania (11.07.2016)

Pe 11 iulie, Kiko Loureiro (chitarist brazilian, Angra, Megadeth) i-a acordat un interviu în exclusivitate lui Andrei Partoș. Întâlnirea a avut loc la Radio România Actualități, datorită lui Corrado Sgandura (omul cu Ziua Chitarelor, care e devotat total muzicii și chitarei). Kiko Loureiro s-a aflat în România pentru a susține o clinică de chitară (pe 12 iulie, organizată de Corrado), iar pe 13 iulie a urcat pe scenă alături de Megadeth (la Arenele Romane, concertul fiind organizat de Phoenix Entertainment). Mai jos găsiți traducerea interviului.

Andrei Partoș: Îl avem în studio pe unul dintre cei mai talentați chitariști ai momentului și ai lumii. Lui i se mai spune și Pedro… și Enrique… și Kiko?
Kiko Loureiro: Da.. și Kiko Loureiro.
Andrei Partoș: Kiko vine din Rio de Janeiro… am pronunțat corect?
Kiko Loureiro: Da… este destul de bine (râde).
Andrei Partoș: Vom porni la drum cu câteva întrebări… Îți place fotbalul?
Kiko Loureiro: Îmi plăcea la un moment dat, dar acum nu-mi mai place la fel de mult.
Andrei Partoș: Un brazilian căruia nu-i place fotbalul…
Kiko Loureiro: Da… îmi pare rău. Îmi place dar nu chiar atât de mult.
Andrei Partoș: Ai jucători preferați?
Kiko Loureiro: Da… îmi plac unii jucători… De exemplu Neymar, care este eroul momentului. Dar eu vin dintr-o altă vreme… Îmi place Ronaldo, care era pe val în anii ’90. Oricum îi prefer pe cei din garda veche, din anii ’80.
Andrei Partoș: Știi că Brazilia înseamnă pentru mulți: fotbal, samba și… uneori chitariști buni.
Kiko Loureiro: Da… uneori (râde)
Andrei Partoș: Dar tu știi asta mai bine decât mine.
Kiko Loureiro: Așa este: samba, carnavalul, Neymar și Ronaldo.
Andrei Partoș: Până la ce vârstă ai locuit în Rio?
Kiko Loureiro: Nu, nu. Eu m-am născut la Rio, dar familia mea s-a mutat la Sao Paolo unde am și crescut.
Andrei Partoș: Ok. Voi schimba textul. (râde)
Kiko Loureiro: Nu, nu. (râde) La Rio m-am născut, deci este corect.
Andrei Partoș: Așadar, școala ai făcut-o la Sao Paolo.
Kiko Loureiro: Da, așa este, dar am păstrat o relație bună cu Rio de Janeiro, toată familia mea este de acolo.
Andrei Partoș: Cum explici faptul că rock-ul este atât de popular în Brazilia? Toate DVD-urile bune sunt făcute la Rio.
Kiko Loureiro: Cred că fanii sunt extraordinari, cântă piesele, degajă o energie extraordinară. Trupele care vin din SUA sau din Europa sunt mereu impresionate de atmosfera de la concerte. E o legătură specială între public și artiști.
Andrei Partoș: Deci, secretul este un public numeros…
Kiko Loureiro: Da, un public numeros și pasionat de muzică. Artistul simte energia și de aceea trupele decid să înregistreze DVD-uri acolo.
Andrei Partoș: Este adevărat că ai început să studiezi chitara după ce a renunțat sora ta?
Kiko Loureiro: Da, este adevărat.
Andrei Partoș: Ai așteptat să se plictisească ea ca să începi lecțiile?
Kiko Loureiro: Nu, nu, nu (râde). Eu aveam 11 ani, iar sora mea avea 12 ani. Mama mea a plătit un profesor de chitară ca să o învețe pe sora mea să cânte. După câteva lecții pe o chitară acustică, sora mea s-a plictisit și a zis că nu mai vrea să învețe. Așa că mama mi-a zis: „tu ești fratele mai mic, tu tot nu faci nimic acum, treci și învață să cânți la chitară pentru că eu oricum am plătit lecțiile”. O vreme am studiat în paralel cu sora mea. Eu sunt stângaci, spre deosebire de sora mea. Așa că am fost nevoit să învăț să cânt la chitară cu mâna dreaptă.
Andrei Partoș: Deci ai schimbat poziția și asta înseamnă că nu mai ești stângaci?
Kiko Loureiro: Scriu cu stânga, dar la chitară cânt cu dreapta.
Andrei Partoș: Este ciudat.
Kiko Loureiro: Sper că nu crezi că sunt un ciudat.
Andrei Partoș: Tu nu ești un ciudat, dar decizia a fost stranie.
Kiko Loureiro: Da, a fost puțin.
Andrei Partoș: Știi chitariști stânaci,nu-i așa?
Kiko Loureiro: Jimi Hendrix, desigur. Sunt mulți chitariști stângaci, cred că și Steve Morse este la fel. Dar… dacă te gândești bine, doar rockerii sunt leneși și vor să schimbe instrumentul dacă sunt stângaci. Dar în zona muzicii clasice nu se întâmplă așa ceva. Nu vei vedea niciodată un violonist stângaci cântând pe un instrument făcut special pentru el. Nu există un pian pentru stângaci, sau un flaut pentru stângaci. De ce nu există așa ceva? Pentru că poți învăța să cânți cu dreapta. Dar rockerii sunt leneși.
Andrei Partoș: Ai dreptate. Poți învăța. Ești un profesor adevărat.
Kiko Loureiro: Sigur că poți învăța. Cel mai probabil, vei aborda diferit instrumentul, dar asta nu e neapărat un lucru rău.
KIKO LOUREIROAndrei Partoș: Cum explici popularitatea genului heavy-metal și power-metal în Brazilia?
Kiko Loureiro: Nu știu… În Brazilia sunt mulți oameni… dar să știi că nu sunt chiar atât de mulți fani de heavy-metal și power metal. Mulți preferă carnavalul, muzica tradițională, în general muzica în limba portugheză pentru că înțeleg versurile. Dar există un loc bine definit pentru heavy-metal și hard rock pe scena muzicală din Brazilia. Există o influență puternică din partea trupelor de hard & heavy din Europa.
Andrei Partoș: Este adevărat că te-ai bucurat de succes mare în Japonia când aveai doar 20 de ani?
Kiko Loureiro: Da, așa este. Ce s-a întâmplat de fapt… Noi am înregistrat primul nostru album în Germania. În Japonia am ajuns cu ajutorul unui tip pe care l-am cunoscut în Germania, la rândul lui el cunoștea un tip din Japonia.
Andrei Partoș: Erai cu Angra?
Kiko Loureiro: Da, eram cu Angra. Am înregistrat o casetă demo pe care am trimis-o prin poștă tipului din Germania care a trimis caseta casei de discuri din Japonia. Cei de acolo au fost entuziaști, le-au plăcut piesele noastre și ne-au finanțat. Am înregistrat albumul în Germania. Am folosit toți banii, ne-am pus toate visele și speranțele în acest album. Am mai pus și bani de la noi. Ei bine, acest album a primit Discul de Aur pentru vânzări în Japonia.Pentru noi a fost o mare surpriză. Nimeni nu se aștepta la un asemenea succes!
Andrei Partoș: Asta s-a întâmplat fără să aveți turneu acolo?
Kiko Loureiro: Fără turneu. Doar cu lansarea acelui album. Oamenilor le-au plăcut piesele, solo-urile de chitară și așa a început totul. Apoi am dat câteva interviuri, am făcut o ședință foto și după vreo 3 ani am avut primul turneu în Japonia. Deci, am avut succes doar cu albumul și interviurile telefonice. Apoi am mai lansat un album și abia atunci am susținut turneu în Japonia.
Andrei Partoș: Și cum a fost turneul?
Kiko Loureiro: Ne-a plăcut foarte mult. De fapt, totul a fost foarte bine pus la punct, a fost o strategie bine gândită. Trebuie să înțelegeți că vremurile erau foarte diferite de ceea ce știm noi astăzi. Nu exista Youtube atunci. Noi lansaserăm un album care a prins foarte bine, dar noi nu eram la fel de buni live. Nu ne puteam ridica la înălțimea albumului într-un concert live. Așa că am luat decizia alături de management să nu susținem concerte până când nu vom fi foarte bine pregătiți.
Andrei Partoș: Nu sunt mulți care recunosc acest lucru… Ești un tip sincer.
Kiko Loureiro: Păi, chiar nu eram atât de buni. Una este să înregistrezi un album unde poți să tragi aceeași „bucată” de sute de ori până când iese cum trebuie, alta este să urci pe scenă în fața publicului. La vremea respectivă nu exista ProTools, noi cântam pe bune în studio, dar înregistram aceeași parte până când era totul perfect. Dar live lucrurile se schimbă. Noi eram o trupă cu un Disc de Aur, pretențiile erau mari din partea tuturor. Așa că managerul a zis: „hai, să nu cântăm acum. Voi trebuie să cântați mai mult, să repetați. E mai bine să mai așteptăm, să mai lansați un album”. Eram și prea tineri, eu aveam 21 de ani. Trebuia să mai acumulăm experiență. După lansarea celui de-al doilea album am mers acolo cu o producție foarte bine pusă la punct. A fost o strategie bună pentru că dacă am fi făcut turneu imediat după albumul cu Disc de Aur, nu ne-am fi ridicat la așteptările fanilor, n-ar fi fost la fel de bine.

„N-am avut succes în SUA pentru că acolo Nirvana cucerise tot, în timp ce în Japonia, heavy-metalul era Rege”

Kiko Loureiro 2
Andrei Partoș: În anii ’90, MTV-ul a decis că shredderii și heavy-metal-ul nu mai sunt la modă și au refuzat să mai difuzeze acest gen muzical. Îți amintești? Te-a afectat?
Kiko Loureiro: Da, îmi amintesc. Dar… nu m-a afectat chiar atât de rău. Această tranziție s-a întâmplat când eu eram la început de carieră. Cred că cei mai afectați au fost trupe precum Megadeth, pentru că ei fusesră difuzați de MTV și apoi brusc a apărut Nirvana și totul s-a schimbat. Eu eram la începutul carierei. Dar este adevărat că acesta a fost motivul pentru care nu am avut succes în Statele Unite, ci am ajuns în Japonia. Pentru că în SUA, Nirvana cucerise tot, era peste tot, în timp ce în Japonia, heavy-metalul era Rege.
Andrei Partoș: Vreau să le spun celor care ne privesc și ne ascultă că datorită lui Corrado Sgandura ne aflăm în compania lui Kiko Loureiro. Mulțumim Corrado.
Kiko Loureiro: Da, prietenul nostru Corrado.

„Când eram la început de drum, eu nu îmi dădeam seama dacă muzica este o profesie pe bune sau nu”

 

Andrei Partoș: Tu ești și profesor, nu doar chitarist.
Kiko Loureiro: Da, sunt și profesor.
Andrei Partoș: Cum ai devenit profesor? Îți place sau o faci doar ocazional?
Kiko Loureiro: Când aveam 16 ani, exersam la chitară și aveam câțiva prieteni care mi-au spus: „tu cânți mai bine decât noi, nu vrei să ne înveți?” În Brazilia nu era ușor să faci rost de cărți cu partituri, sau cărți în care să ți se explice cum să cânți la chitară. În plus, nu exista Youtube. Era greu să faci rost de materiale, așa că aveai cu adevărat nevoie de un profesor. Deci, am început pentru că m-au rugat prietenii. Apoi a început să-mi placă. A fi profesor este o experiență în care oferi și primești în egală măsură. E un schimb de experiență cu elevul tău. Este și un mod de a exersa, este și o modalitate de a câștiga niște bani. Avân în vedere că mi-a plăcut această experiență, am început să susțin și clinici de chitară, care sunt mai mult niște prezentări.
Andrei Partoș: Este un nume interesant… „guitar-clinics”.
Kiko Loureiro: Nu știu cine le-a dat acest nume.
Andrei Partoș: Sună interesant, cel puțin pentru mine, pentru că eu am lucrat într-o clinică, dar era una de psihiatrie.
Kiko Loureiro: Într-un fel suntem parteneri în crimă. (râde)
Andrei Partoș: Acum te afli în România pentru o întâlnire cu chitariștii români. Ce faci în cadrul unei clinici de chitară?
Kiko Loureiro: Nu cânt cu ei… O să cânt câteva dintre piesele mele, le vorbesc, va fi și o sesiune de întrebări și răspunsuri. Modul în care decurge clinica depinde foarte mult și de cei care vor fi acolo. Dacă în public vor fi mai mulți chitariști, atunci vom intra mult în amănunte tehnice. Vreau să le vorbesc și despre profesia de muzician, vreau să le explic cum trebuie să fie un muzician. Când eram la început de drum, eu nu îmi dădeam seama dacă muzica este o profesie pe bune sau nu. Mă întrebam dacă pot sau nu să trăiesc din muzică.
Andrei Partoș: Astăzi te-ai convins că este o profesie?
Kiko Loureiro: Da, sunt absolut sigur de asta. Dar unii încă se tem. E dificil să se decidă dacă vor să devină artiști sau nu. Trebuie să ai ceva cunoștințe de management ca să te poți ocupa singur de cariera ta. Trebuie să fii creativ, să-ți investești timpul, banii și să depui toate eforturile în realizarea unui lucru în care crezi cu adevărat. Trebuie să crezi că cineva va cumpăra cândva produsul tău. Dacă nu ești pregătit pentru toate acestea, atunci poate este mai bine să îți găsești o slujbă într-un alt domeniu. Nu sunt mulți cei care înțeleg exact cum funcționează showbusiness-ul. De aceea cred că este important să vorbesc și despre acest aspect. Poți reuși dacă ești cu adevărat pasionat de muzică. Poți să devii interpret, compozitor, poți avea propriul studio, poți face jinle-uri pentru diferite emisiuni de radio și televiziune. Nu e musai să fii pe scenă pentru a fi artist. Așa că vom vorbi și despre aceste aspecte în cadrul clinicii.

„Corrado a creat o mișcare care devine puternică și care-i determină pe oameni să-și urmeze visurile”

Andrei Partoș: Deci va fi prima ta întâlnire cu publicul român.
Kiko Loureiro: Da și abia aștept.
Andrei Partoș: Îl rog pe Corrado să-mi spună câți oameni vor fi acolo?
Corrado: În jur de 200.
Andrei Partoș. Aproape 200, este un lucru minunat.
Kiko Loureiro: Este uluitor. Vezi, este o profesie dificilă. Deja voi avea în față 200 de concurenți. Sigur că nu suntem în concurs unii împotriva celorlați, dar concurăm împreună. Asta este frumusețea aici: Corrado a creat o mișcare care devine puternică și care-i determină pe oameni să-și urmeze visurile. Fie că vor să devină profesioniști, fie că fac muzică doar ca hobby, este important să faci ceea ce-ți place în viață.
Andrei Partoș: Ești tată?
Kiko Loureiro: Da, sunt tată.
Andrei Partoș: Am văzut pe Youtube o filmare cu o mică domnișoară…
Kiko Loureiro: Da, este fiica mea.
Andrei Partoș: Câți ani are?
Kiko Loureiro: Are 4 ani și jumătate.
Andrei Partoș: Să-ți trăiască! Stă cu tine mult la studio?
Kiko Loureiro: Nu stă prea mult la studio. a fost în turneu cu mine până acum câteva zile și a fost minunat.
Andrei Partoș: Îi place muzica ta?
Kiko Loureiro: Păi, îi place, dar preferă „Frozen”. (râde)
Andrei Partoș: Asta pot să înțeleg. (râde)
Kiko Loureiro: Da… și eu… (râde)
Andrei Partoș: Ai susținut clinici e chitară în lumea întreagă. Cum decurg lucrurile: ești invitat sau te autopropui?
Kiko Loureiro: În mod normal sunt invitat. Uneori aceste clinici sunt organizate pentru a promova brandul de chitară.
Andrei Partoș: Care brand?
Kiko Loureiro: Ibanez.
Andrei Partoș: Aceasta este chitara ta preferată?
Kiko Loureiro: Da, este chitara mea preferată. Deci, uneori clinica este organizată de brand pentru a oferi cunoștințe celor mici și pentru a promova brandul respectiv. Alteori sunt organizate de școli sau de Universități pentru a le vorbi elevilor despre muzică.
Kiko Loureiro si RafaelAndrei Partoș: Trupa Angra este încă în activitate?
Kiko Loureiro: Da, este. Dar trebuie să lămuresc lucrurile. Clinicile de chitară sunt proiecte secundare. Angra este încă în activitate, dar momentan nu susțin concerte cu ei pentru că eu sunt în turneu cu Megadeth. Anul trecut am cântat și cu Angra și cu Megadeth și am încercat să fiu și cu fiica mea, alături de familie. A fost un an greu. Anul acesta nu am mai putut să fac acest lucru, așa că un prieten îmi ține locul în Angra, de altfel, trupa va ajunge în Europa la toamnă. Vorbesc cu băieții mereu la telefon și încerc să îi ajut din culise.
Andrei Partoș: Tu ești și compozitor.
Kiko Loureiro: Da, sunt și compozitor. Acum sunt în turneu din luna aprilie.
Andrei Partoș: Wow… Păi, și mai știi unde locuiești?
Kiko Loureiro: Habar n-am. Dar cred că am o casă în Los Angeles.
Andrei Partoș: Ești sigur?
Kiko Loureiro: Nu… nu sunt sigur (râde). Dar există acolo, undeva un loc al meu, chiar dacă nu simt că am un pat al meu…
Andrei Partoș: Totuși, cred că ai un pat… Dar cred că ai și vecini buni…
Kiko Loureiro: Nu-i cunosc pentru că nu sunt niciodată acasă.
Andrei Partoș: Nu? Credeam că vei spune câteva nume mari.
Kiko Loureiro: Ahhh, da, da, da… Desigur… când locuiești în LA, ai vecini, dar ca să ajungi la ei trebuie să mergi cu mașina vreo 30 de minute. Oricum, e plăcut să locuiești în aceeași zonă cu idolii tăi. Ozzy, de exemplu, locuiește în zona în care stau și eu. Derek Sherinian locuiește mai aproape de mine. Până la casa lui pot să merg pe jos. Din când în când bem cafeaua împreună.
Andrei Partoș: Care sunt chitariștii pe care îi admirai când erai mic și pe care îi admiri poate și astăzi?
Kiko Loureiro: Cred că pot să enumăr cel puțin 50…
Andrei Partoș: Spune doar câțiva dintre ei.
Kiko Loureiro: Păi, de exemplu Robben Ford. Îi plac cei pe care îi cheamă „Steve”, ei sunt super: Steve Vai, Steve Morse, Steve Lukather. Îi plac și cei pe care-i cheamă „Joe”: de exemplu: Joe Satriani. Am avut șansa să mă formez ca muzician în anii 80 așa că am prins toți shredderii, datorită lor și eu sunt un shredder. Îmi place și Yngwie Malmsteen, Paul Gilbert, Marty Friedman, Jason Becker, îmi place și blues-ul, nu neapărat blues-ul tradițional, întotdeauna am preferat un fusion… Îl admir mult pe Frank Gambale, pe George Benson, asta ca să nu omit nici zona de jazz. M-a influențat foarte mult și muzica braziliană. Prima trupă pentru care am făcut o adevărată pasiune a fost Led Zeppelin, îmi place foarte mult și Jeff Beck. Sunt mulți artiști care-mi plac.
Kiko-Loureiro-Dave-Mustaine-630x420Andrei Partoș: Este foarte bine că îi spui pentru că ascultătorii noștri sunt interesați de background-ul tău ca muzician. Spune-mi, te rog, cum este relația cu Dave Mustaine? E greu să lucreză cu el?
Kiko Loureiro: Este o întrebare pe care mi-o adresează toată lumea, dar este foarte bună. Toată lumea vrea să știe (râde). Din punctul meu de vedere colaborarea este grozavă, este un tip extraordinar. Dave este și un chitarist foarte bun. Ascultam Megadeth când eram mic, îmi amintesc că i-am văzut în 1991 în Brazilia la Festivalul Rock In Rio. I-am văzut live de vreo 3 sau 4 ori. Îmi amintesc cu mare plăcere de primul concert în care i-am văzut. Atunci eram și un mare admirator al lui Marty Friedman, știam multe și despre cariera lui atât solo cât și cu Megadeth. De altfel, eu am început să ascult Megadeth după ce Marty a venit în trupă. Vă dați seama că este un sentiment extraordinar să pot fi acum pe aceeași scenă cu Megadeth, să cânt acele piese. În ceea ce privește colaborarea cu Mustaine, nu pot decât să spun că este senzațională. Am șansa să învăț direct de la sursă. Dave Mustaine este foarte creativ și să nu uităm că el este unul dintre cei care au creat acest gen de muzică, thrash metal. El este unul dintre cei 4 stâlpi ai thrash-ului, alături de Anthrax, Metallica și Slayer. Este nemaipomenit să pot lucra cu Dave Mustaine.
Andrei Partoș: Ai colaborat și pe albumul cel nou.
Kiko Loureiro: Da. Am început colaborarea chiar înainte de a începe înregistrările pentru albumul „Dystopia”. Eu am înregistrat părțile de chiatră pentru toate piesele.
Andrei Partoș: Este un album diferit față de precedentele, atât din punct de vedere al compoziției cât și al sound-ului.
Kiko Loureiro: Da, așa este. Fanilor le-a plăcut foarte mult. A intrat și în topuri, se vinde bine, s-a bucurat de recenzii bune. De aceea am și făcut un turneu atât de lung pentru că albumul a fost foarte bine primit. Cred că albumul acesta păstreză legătura cu moștenirea trupei, așa cred că se explică entuziasmul cu care l-au primit fanii. Își doreau să asculte un astfel de album de la Megadeth. În același timp vine și cu lucruri noi, are un sound fresh. E ok să te întorci către trecut, să folosești ce a fost bun de acolo și să adaptezi totul prezentului. Este bine să respecți moștenirea, dar să privești spre viitor întotdeauna.
Andrei Partoș: Este o îmbinare reușită între vechi și nou. Având în vedere că ești și profesor, te rog să ne spui, cum fucnționează relația într-o trupă în care sunt 3 chitariști?
Kiko Loureiro: Cu trei chitariști pe scenă… nu prea știu. Dar cu doi chitariști treaba merge foarte bine. În Angra suntem doi chitariști, cântăm împreună de peste 20 de ani și ne înțelegem foarte bine. În Megadeth suntem tot doi chitariști, dar în acest caz relația încă se construiește, repetăm. Important este să fii modest, să accepți că este un parteneriat, nu o competiție, să cânți cât mai des alături de colegul tău, să construiești relația cu celălalt chitarist. Cu Megadeth am o istorie destul de scurtă, dar cu Angra este diferit. Pe Rafael Bittencourt îl cunosc de când aveam 17 ani și ceea ce este interesant este faptul că deși line-up-ul trupei s-a schimbat în timp, relația mea cu Rafael a fost mereu una foarte bună. Am avut suișuri și coborâșuri, asta e viața, dar întotdeauna ne-am respectat. Unii oameni au impresia că există o comeptiție între noi pentru că, nu-i așa, cântăm la același instrument. Dar tocmai faptul că suntem amândoi chitariști ne-a apropiat și mai mult. Același lucru se întâmplă și în Megadeth. Suntem parteneri.
Andrei Partoș: Ești un profesor foarte bun. Ești foarte convingător. Ai colaborat și cu Tarja.
Kiko Loureiro: Da, așa este. Am fost și aici în România, în 2008 sau în 2009.
Andrei Partoș: Deci nu-i prima ta vizită în România. Dar ai stat închis în cameră? Pentru că te-am întrebat dacă ai mai fost și nu mi-ai spus.
Kiko Loureiro: Uneori, în timpul unui turneu, stai doar o zi într-o țară. Nu am mereu timp să ies din hotel pentru o plimbare. Dar ceea ce-mi amintesc foarte bine este limba, ceea ce pentru mine este foarte interesant. Limba română seamănă foarte mult cu portugheza. Țin minte că încercam să citesc toate cuvintele pe care le vedeam pe stradă, îmi plăcea să îi aud pe oameni vorbind în limba română. Totul a fost extrem de interesant.
Andrei Partoș: Dar cum a fost colaborarea cu Tarja?
Kiko Loureiro: O admir foarte mult, iar colaborarea a fost foarte bună. Muzicienii din trupa ei erau foarte talentați și ne-am înțeles bine.
Andrei Partoș: Ai intrat și în studio alături de ea?
Kiko Loureiro: Am înregistrat câteva părți la chitară acustică pe care le-am trimis prin email, deci nu am fost fizic în studio alături de ea.
Kiko Loureiro aAndrei Partoș: Având în vedere că ai colindat lumea întreagă, există diferențe mari între publicul european, cel american și cel asiatic?
Kiko Loureiro: Există diferențe, dar stilul pe care-l cânt aduce cu sine și unele automatisme: spectatorii adoptă același stil vestimentar și se comportă, în general, la fel. Chiar vorbeam cu băieții din Megadeth zilele trecute despre vârsta publicului. Eu nu am cântat foarte mult în America de Nord, am fost mai mult în Asia, în Europa… Dar acum, cu Megadeth, am avut ocazia să cânt în Statele Unite ale Americii. Am observat că la concerte vin atât cei din generația lui Mustaine, dar în egală măsură vin și puști. La Meet & Greet am văzut părinți cu copilași după ei și unii și ceilalți poartă cu mândrie tricouri cu Megadeth. În Europa, în schimb, publicul este mai în vârstă, vin mai puțini tineri la concerte. În Brazilia, dimpotrivă, publicul este majoritar tânăr. Tot public tânăr am avut și în Turcia și în Israel.
Andrei Partoș: Iar în Japonia nu-ți dai seama de vârsta lor (râde)
Kiko Loureiro: (râde) În Japonia este un amestec de tineri și oameni în vârstă. Dar acolo se întâmplă un alt fenomen: cei din presă sunt în vârstă. De exemplu, tipul care mi-a luat un interviu în 1992 este și acum în funcție și de câte ori mă duc în Japonia stau de vorbă cu el. În alte părți oamenii se schimbă.
Andrei Partoș: Crezi că e un lucru bun că rămân mereu aceleași persoane?
Kiko Loureiro: Cred că e bine pentru că s-au legat relații frumoase. Am prieteni în Japonia care m-au sprijinit încă de când aveam 20 de ani. Chiar și la casa de discuri încă mai lucrează acolo cel cu care am semnat primul contract. Japonezii respectă timpul, îi respectă pe care care și-au închinat viața pentru o meserie.
Andrei Partoș: Cum ai defini scena rock actuală? Mai cumpără lumea discuri sau Internetul schimbă lucrurile?
Kiko Loureiro: Internetul a schimbat totul, procesul s-a încheiat. Nimeni nu mai are nevoie de discuri. Totul e pe dos. Industria s-a schimbat foarte mult. De la modul în care sunt înregistrate albumele, modul în care sunt compuse piesele până la modul în care vinzi muzica, la modul în care îți stabilești concertele, totul s-a schimbat. Mi-am început cariera la mijlocul anilor 90, dar pot spune că în perioada 2001 – 2008 a fost o generație pierdută, care a venit cu ideea că muzica trebuie să fie gratis. CD-ul a fost un „boom” pe piață și casele de discuri au crezut că vor da lovitura, dar apoi a apărut mp3-ul și a oamenii s-au gândit că muzica e un fel de fundal, e ca aerul deci trebuie să fie gratuită.
Kiko Loureiro si Dave Mustaine aAndrei Partoș: Oamenii nu s-au mai gândit la muzicieni, la creatori.
Kiko Loureiro: Păi, când dai drumul la apa de la chiuvetă nu te mai gândești cât de complicat este să ajungă în casa ta apa. Ai impresia că ți se cuvine. Dacă te duci în Africa vei vedea că oamenii de acolo nu au apă de băut, dar la tine vine apa direct acasă și nu te mai gândești câți bani au investit alții ca tu să ai acea apă potabilă. Așa se întâmpla și cu muzica. În anii 2000 eu lansam albume și îmi amintesc foarte bine cum gândeau oamenii: „nu plătesc pentru muzică. E gratis”. Descărcau de pe net discografii întregi.
Andrei Partoș: Tu ești de acord cu asta?
Kiko Loureiro: În urmă cu 15 ani nu eram de acord, dar acum sunt. Pentru că lucrurile s-au schimbat de-a lungul timpului iar eu m-am adaptat. Steve Jobs a avut o ideea extraordinară. Să vă explic. Cu toții știm că o cafea este foarte ieftină. Dar dacă te duci la Starbucks vei bea aceeași cafea cu 5 dolari. Uite că oamenii plătesc mai mult doar pentru că își doresc să se simtă bine atunci când își beau cafeaua. La fel se întâmplă și cu apa îmbuteliată. Pe același principiu a apărut iTunes. Oamenii cumpără muzică de pe iTunes pentru că este cool, pentru că nu există riscul să iei viruși. A apărut conceptul următor: plătește un abonament și poți descărca câtă muzică dorești. Sunt oameni care vor să aibă acces la muzică într-un loc sigur, fără viruși. Așa că pentru 10 dolari pe lună, ei au acces la o bază uriașă de muzică. Deci, generația tânără a acceptat ideea de a plăti pentru muzică.
Andrei Partoș: Ok, iubitorii de muzică plătesc, dar banii ajung la tine, ca artist?
Kiko Loureiro: Aceasta este o altă problemă. Pentru că este foarte posibil ca artistul să fi semnat un contract în urmă cu 20 de ani în care scria că nu este interesat de tehnologia nouă așa că nu primește niciun leu din vânzările de pe iTunes. Cred că abia generația nouă, cei care au acum 14-15 ani vor beneficia din plin de tehnologia nouă. Ei pot evita semnarea unui contract cu o casă de discuri, își pot încărca muzica pe Spotify etc și toți banii vor ajunge direct la ei. Dar în urmă cu 20 de ani era cool să ai o casă de discuri, te rugai să găsești o casă de discuri pentru că semnarea unui contract echivala cu cel mai bun job din lume. Dar în acel contract exista un paragraf unde scria: „artistul nu va primi niciun ban rezultat din tehnologii noi pentru că toți banii vor fi investiți de casa de discuri în cariera artistului respectiv. Dacă vrei să fii un artist celebru, tu vei primi 8%, noi vom lua restul”. Deci, orice tehnologie nouă care va apărea în Univers, îi va aduce artistului în buzunar tot 8%. Trebuie să fii inteligent, să fii deschis și atent la tot ce apare nouă pe piață, la orice hârtie pe care o semnezi.
Andrei Partoș: Nu vreau să te mai țin mult, chiar dacă tot ceea ce spui tu este extrem de interesant. Mâine te vei întâlni cu publicul român pentru clinica de chitară, le vei vorbi copiilor, le vei cânta…
Kiko Loureiro: Da, așa este. Sunt pregătit pentru ambele variante. Vom vorbi și despr eindustria muzicală, îmi place să abordez acest subiect pentru că văd mulți tineri talentați care se pierd pe drum. Ei se gândesc mai mult la partea romantică a muzicii, ceea ce nu e rău, dar trebuie să înțelegi și business-ul. Pentru a fi un muzician profesionist trebuie să înțelegi ambele părți.
Andrei Partoș: Îți mulțumesc foarte mult! A fost o plăcere. Sper să vii din nou în România și să mai avem șansa să discutăm despre muzică. Îi mulțumesc și lui Corrado. Succes la clinica de chitară și la concertul cu Megadeth. Va fi într-o zi de 13. Ești superstițios?
Kiko Loureiro: Abia aștept reîntâlnirea cu publicul din România. Nu sunt superstițios. Știu că unii spun că aduce ghinion, dar sincer, când ești în turneu pierzi șirul zilelor și nu prea mai știi pe ce dată ești.
Andrei Partoș: Îți mulțumesc încă o dată!
Kiko Loureiro: Vă mulțumesc și eu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here