Iohannis: Consider reintrarea în starea de urgență ca o ultimă soluție, când nu avem nicio altă posibilitate de a controla epidemia

Articol preluat de pe site-ul Digi24

0
338
Foto: INQUAM Photos/George Calin

Președintele Klaus Iohannis spune că reintrarea în starea de urgență este „ultima soluție” pentru gestionarea crizei coronavirusului, deoare ce ar duce la îngrădirea unor drepturi și ar sufoca economia. El adaugă că, dacă românii vor respecta normele sanitare, epidemia poate fi controlată.

Decizia de reintrare în starea de urgență se poate lua doar în măsura în care specialiștii îmi spun că nu există altă soluție – și eu cred că există altă soluție. Sper că românii vor respecta normele, astfel încât să putem controla răspândirea acestei boli. Sunt convins că împreună vom reuși să stăpânim această epidemie rezonabil”, a spus Iohannis.

Dați-mi voie să consider reintrarea în starea de urgență ca o ultimă soluție, când nu avem nicio altă posibilitate să intrăm înr-o zonă de control a epidemiei”, a adăugat el.

El a făcut, pe de altă parte, un apel la români să respecte regulile de protecție.

„Am ajuns de la câteva sute de cazuri pe zi la 1200 de cazuri noi, e clar că trebuie făcut ceva. Sunt măsuri simple. Nimeni nu poartă masca de plăcere, dar e singura metodă prin care putem îngrădi răspândirea virusului. Distanțarea este foarte importantă. Până la urmă, trebuie să fim realiști: ce vrem, să dăm frâu liber bolii sau să îngrădim răspândirea pandemiei?”, a spus el.

Școala nu va începe în condiții normale, ne îndreptăm spre un scenariu mixt. Până în septembrie pandemia nu va dispărea

Klaus Iohannis a vorbit în conferința de presă de miercuri despre noul an școlar. Președintele a spus că „școala sigur nu va începe în condiții normale, fiindcă pandemia până în septembrie nu va dispărea”. Se pare că „ne îndreptăm spre un scenariu mixt” – cu elevii la școală și cursuri online, a mai subliniat Klaus Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here