Irina Margareta Nistor, Dan Negru, Iulian Comânescu, amintiri de la Revelioanele de altădată

Articul preluat din Adevărul

ianuarie 1, 2019

278

Primul Revelion televizat din România a fost cel din 1956-1957. Erau începuturile televiziunii, iar programele speciale pregătite de Televiziunea Română pentru noaptea dintre ani erau aşteptate cu nerăbdare de români şi nu doar pentru că reprezentau o gură de aer proaspăt, ci şi pentru că aveau şansa să-i admire pe marii actori ai epocii şi să se bucure de umorul lor de calitate.

Nici nu se punea problema unui Revelion fără Amza Pellea, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, Mitică Popescu, Ştefan Bănică Sr, Anda Călugăreanu, Puiu Călinescu, Horia Căciulescu, Radu Zaharescu şi Horia Şerbănescu, Ştefan Mihăilescu- Brăila, Draga Olteanu, Tamara Buciuceanu Botez, Carmen Stănescu, Mişu Fotino, Jean Constantin, Nicu Constantin, Sebastian Papaiani. Fiecare, cu glume şi replici isteţe, „şopârle“ care să păcălească cenzura şi să ajungă direct la sufletul telespectatorilor. De altfel, TVR va difuza azi, de la ora 20.30, „100 de momente de colecţie“ – scene care au scris istorie de Revelion.
(…)

„În mod bizar erau mai tentante şi în mod sigur mai decente şi nu doar pentru că exista o cenzură acerbă. Cei care scriau textele pentru scheciuri, cu actorii cei mai mari de comedie, care, apropo, nu recitau niciodată ode lui Nea Nicu, erau extrem de motivaţi să încerce să strecoare, în aparent cele mai inofensive subiecte, aluziile cele mai incredibile, devenind un fel de spectacol interactiv, cu telespectatorul deştept“, îşi aminteşte criticul de film Irina Margareta Nistor.
(…)

Analistul media Iulian Comănescu păstrează în sertar şi o amintire dinăuntrul televizorului: micul eşec al Revelionului Pro 1996-1997, beţia de după şi lungile şedinţe ce au urmat.

„Am lucrat la acel Revelion. Totul se petrecea la Naţional şi era construit în jurul faimosului concurs cu întrebări din filme. Premiul creştea la fiecare câteva runde, de la un milion de lei la zece, o sută şi apoi un miliard. În scenariu, la miezul nopţii, «Domnul Milion», cum i se spunea lui Florin Călinescu, se transforma în «Domnul Miliard». Aveam şi planul B, ca întotdeauna, în ideea că nu s-ar fi câştigat milionul, s-ar fi reportat la premiul de zece şi aşa mai departe. Problema a fost că nimeni nu ştia răspunsurile corecte, spre deosebire de matinal, unde milionul se dădea în 75% din emisiuni, cred. Călinescu n-a putut decât să tragă de segmentele de concurs, desfăşurătorul s-a dus naibii şi totul s-a transformat într-o catastrofă, nu ştiu cât de vizibilă din faţa ecranului, dar de jale pentru noi, cei care alergam cu hârtii prin spatele camerelor. Până la urmă, Călinescu a reuşit, cu chiu, cu vai şi foarte nervos, să dea toţi banii odată, am încheiat emisia cu jumătate din divertismentul pregătit şi am şters-o la Club 30, unde ne-am îmbătat de supărare şi stres. Cred că a fost singura dată când l-am văzut pe Călinescu bând mai mult de o bere. În zilele următoare am făcut şedinţe ca să ne dăm seama ce naiba se întâmplase. Explicaţia pe care am găsit-o a fost că de Revelion liniile telefonice erau înroşite de un public nespecializat, în timp ce la emisiunea de dimineaţă sunau oameni pregătiţi, care-şi luau notiţe din filme. Promovarea fusese pur şi simplu prea puternică, fidelii concursurilor se pierduseră în majoritatea apelanţilor, care răspundeau la noroc.“
(…)

Lucrurile s-au schimbat radical după 1990, iar cea care a trimis lumea în stradă a fost, culmea, tot televiziunea, mai precis Pro TV, care în primii ani făcea demonstraţii de forţă luându-şi publicul din faţa televizoarelor şi scoţându-l afară din casă. Era vorba de concertele prezentate de regretatul Andrei Gheorghe.

Astăzi mai au oamenii pentru ce să se aşeze în faţa televizorului în noaptea dintre ani? Se mai râde oare cum se făcea la „şopârle“? Irina Margareta Nistor crede că scheciurile de altădată au succes şi acum, ca dovadă că sunt pe YouTube. Cât despre actualele programe pregătite de televiziuni pentru noaptea dintre ani, criticul crede că „nu au o personalitate aparte şi nu diferă cu mult de programele de peste an, cu conotaţii deochiate şi o doză de vulgaritate, ceea ce te face să-şi aminteşti că vulg şi vulgaritate au aceeaşi rădăcină“.

Şi Iulian Comănescu subliniază că umorul s-a degradat, iar şopârlele au murit odată cu comunismul: „Din păcate, umorul s-a degradat şi faţă de acum zece ani. Iar a sta în faţa televizorului e oricum anacronic. Ratingurile sunt încă destul de mari, dar a dispărut şi miza de marketing a revelioanelor, cu care televiziunile încercau să facă o demonstraţie de forţă acum 15 ani şi pentru public, şi pentru advertiseri. În privinţa şopârlelor, au murit odată cu comunismul, ca şi bancurile politice şi e normal să fie aşa, fiindcă cenzura nu mai există. În schimb, satira tăioasă ar avea succes oricând şi oriunde, dar problema e că la noi se livrează mai degrabă scălămbăieli. Televiziunea a devenit o afacere pentru mase, tinerii şi publicul educat caută satisfacţie în altă parte“.
(…)

Dan Negru, supranumit „regele revelioanelor“ graţie faptului că de aproape 20 de ani reuşeşte să spulbere concurenţa cu audienţa uriaşă înregistrată cu programele pregătite, recunoaşte că înainte era mult mai greu de făcut un Revelion pentru micile ecrane, însă acum e o adevărată luptă să convingi oamenii să se aşeze în faţa televizoarelor pe 31 decembrie.
Găsiți articolul în întregime aici:

https://adevarul.ro/entertainment/tv/amintiri-revelioanele-altadata-micul-esec-pro-tv-1996-ne-am-imbatat-suparare-stres-1_5c2929e4df52022f7512493f/index.html