Parcă nu-mi vine să cred că Jeff Beck nu mai este… Citesc știrile și încă nu pot crede. Speram să am șansa să-l văd live măcar o dată.
„În numele familiei, cu profundă tristeţe vă anunţăm decesul lui Jeff Beck. După ce a contactat brusc o meningită bacteriană, el a murit liniștit ieri”, scrie pe pagina oficială de Facebook a artistului. Rest In Peace, Jeff! 🙁
Aveți mai jos un interviu tradus din revista Classic Rock Magazine, iar la finalul articolului, găsiți link-uri către alte traduceri.
Revista Classic Rock i-a acordat lui Jeff Beck un Premiu pentru întreaga carieră. Lista cu artiştii cu care a colaborat este mare: Rod Stewart, Jimmy Page, David Bowie, Kate Bush, Morrissey, Paul Rodgers, Roger Waters (Pink Floyd s-a gândit la un moment dat să-l înlocuiască pe Syd Barrett cu Jeff Beck)… Astăzi, Jeff ne-a spus că în sfârşit îşi scrie autobiografia şi că lucrează la un nou album. Albumul lansat în 2010, Emotion And Commotion s-a bucurat de mare succes, dar următorul va fi „complet diferit, va fi un adevărat album de trupă”.
Reporter: Ai fost un inovator încă din primele zile ale carierei, atunci când erai în The Yardbirds.
Jeff Beck: Chiar dinainte de Yardbirds, când făceam parte din grupul The Tridents. Nu ştiu de ce m-au vrut în trupa lor fraţii Lucas (John şi Paul, basistul şi chitaristul formaţiei The Tridents) pentru că eu nu eram înnebunit după Chicago Blues. Mi-au dat nişte albume Bo Diddley. Stilul lui Diddley nu te solicită prea mult pentru că are tendinţa să cânte într-o singură cheie, aşa că am inventat moduri de a capta atenţia publicului: scoteam nişte sunete ciudate cu chitara. Într-o seară nu mai aveam idei aşa că am slăbit mult corzile chitării şi apoi am început să le ciupesc, să le „frământ”. Suna extraordinar, cam cât 3 Bo Diddley. Oamenii erau în delir. Cam atunci am început să fiu un inovator. Dar nu mi-am dorit niciodată să fiu un star. Pur şi simplu, îmi plăcea să îi impresionez pe oameni cu tot ceea ce puteam să fac.
Reporter: Keith Relf, solistul de la The Yardbirds, a spus că tu ai fost primul care a încercat ceva nou.
Jeff Beck: Aveam influenţe din Est. Cam ce făceau The Beatles după ce l-au văzut pe Maharishi. Erau multe sunete de sitar în capul meu, iar la Jimmy Page acasă cântam Vilayat Khan şi Ravi Shankar.
Reporter: Te-ai simţit bine în formaţia The Yardbirds?
Jeff Beck: Trebuie să spun că da. Ce alternative aveam? Mizerie, frustrare şi violenţă. Acolo unde locuiam eu, erai norocos dacă treceai drumul fără să fii bătut. M-am simţit vinovat când am părăsit The Tridents pentru că lucrurile începuseră să se lege. M-am dus la The Yardbirds cu inima grea. Colegii din The Tridents când mă duceam acasă după un concert, au văzut costumul de scenă al lui Eric Clapton atârnat în maşina mea. M-au întrebat ce este ăla pentru că ştiau că eu nu purtam costume. Ei bine, atunci am purtat pantofii şi costumul de scenă al lui Eric. I-am împrumutat şi chitara pentru că eu o vândusem pe a mea.
Reporter: Cum au reacţionat fanii la plecarea lui Eric din The Yardbirds?
Jeff Beck: Prima noapte (în mai 1965) a fost grea. Auzisem toate zvonurile despre Eric, toţi îl considerau un geniu. Dar asta m-a întărit, într-un fel. M-a făcut să-mi doresc să demonstrez că pot mai mult. Am cântat un boogie la viteză mare, doar eu, dar când m-am uitat spre public am fost şocat. Oamenii nu păreau impresionaţi. M-am gândit că în clipa aceea s-a încheiat totul pentru mine. Apoi i-am cucerit şi asta s-a întâmplat chiar pe teritoriul lui Eric, în clubul Marquee.
Reporter: Fanii Yardbirds au avut noroc…
Jeff Beck: Da… The Yardbirds au ales bine, nu-i aşa? Giorgio a venit la mine la Clubul 100 unde cântam cu The Tridents. La pauză, Giorgio a venit la mine. Era cu mâna lui dreaptă, Hamish Grimes. M-au condus la bar şi mi-au spus: De mâine vei face parte dintr-o trupă de top. Şi eu i-am întrebat entuziasmat: Din care: The Who? The Beatles? The Stones? Dar nu au vrut să-mi spună nimic. Şi bănuiesc că atunci când m-au condus la bar m-au măsurat din priviri ca să ştie dacă mi s-ar potrivi sau nu costumul.
Reporter: Cum ai reuşit să eviţi drogurile? Era greu să faci asta în vremurile acelea.
Jeff Beck: Nu-mi place ideea de a mă pierde pe mine. Trebuia să fiu sănătos. În jurul meu mureau oameni din cauza drogurilor. Mulţi erau dependenţi, în fiecare seară întrebarea principală era: „Care aveţi droguri?”. Să fiu sincer, pentru mine devenise cam plictisitor.
Reporter: Ai fost dat afară din The Yardbirds pentru că nu vroiai să te integrezi?
Jeff Beck: Nu m-au dat afară, eu am plecat. Poate că sunt prea direct, dar nu mai suportam. Problema principală era că eram într-un turneu de şase săptămâni în America. Eram la pachet cu alte trupe în acest turneu. Călătoream 600 de mile pe zi cu autobuzul, toată lumea fuma şi aerul era irespirabil. Şi pentru ce suportam toate astea?! Ca să cântăm 3 piese?! Dacă aveam noroc primeam 15 minute pentru a cânta hiturile noastre pop.
Era o porcărie. Pe atunci eram implicat într-o relaţie cu o fată din Los Angeles, aşa că am cântărit bine opţiunile: vreau să mă bronzez pe plajă sau să stau în autobuzul ăla? Am plecat în momentul în care am ajuns în L.A. Keith Relf bea foarte mult. Paul Samwell-Smith (basist) plecase deja. Jimmy Page a venit la insistenţele mele, l-am vrut acolo în calitate de prieten şi de aliat. Cu ceilalţi din trupă nu eram prea apropiat. Mă înţelegeam cu Jim McCarty (baterist), dar restul erau nişte snobi. Exista un fel de ierarhie făcută de ei în trupă. În plus, nici nu mă plăteau cum trebuie.
Reporter: După aceea ai înfiinţat The Jeff Beck Group cu Rod Stewart. Cum a început totul?
Jeff Beck: Când eram în The Yardbirds mă duceam în cluburi precum The Cromwellian sau The Speakeasy pentru că acolo puteam mânca o masă caldă chiar şi noaptea târziu. Erau locuri excelente pentru a întâlni oameni. Într-o noapte mă aflam la The Speakeasy şi într-un colţ stătea Rod Stewart, nu mai era nimeni acolo în afară de el. Rod băuse atât de mult încât dormea pe jumătate. Vroiam să plec acasă şi în drum spre ieşire, m-am oprit lângă Rod şi i-am spus: „Amândoi suntem într-o situaţie nasoală, de ce nu formăm o trupă împreună?” Rod mi-a zis: „Uite numărul meu. Sună-mă mâine”.
Reporter: Regreţi că ai refuzat să cânţi la Woodstock?
Jeff Beck: Nu. Lucrurile în trupă nu mergeau aşa cum trebuie şi nu mă simţeam pregătit să apar într-un festival atât de mare. „Luna de miere”, dacă o pot numi aşa se terminase. Rod se împrietenise cu Woody (Ronnie Wood, chitarist la Jeff Beck Group) iar eu m-am simţit trădat. După ce am văzut filmul de la Woodstock m-am bucurat că am decis să nu merg.De ce să fi mers la un festival unde cel mai probabil doar Rod va apărea pe film în timp ce la mine nu se va uita nimeni? Şi oricum, Sly And The Family Stone au şters pe jos cu toţi de acolo.
Reporter: Şi Jimi Hendrix?
Jeff Beck: Acesta a fost un alt motiv care a stat la baza refuzului meu. Jimi a făcut la chitară tot ceea ce obişnuiam să fac şi eu, minus incendierea chitării. Dar în rest, făceam toate jumbuşlucurile. După ce a venit Hendrix nu am mai putut să fac nimic. El a pus totul într-un pachet comercial mult mai bun. Mă uitam la el şi mă gândeam că mă voi întoarce la atelierul auto în care lucram.
Reporter: Eşti genul de persoană care nu renunţă…
Jeff Beck: Îmi place să las lucrurile să se întâmple de la sine. Nu am căutat eu de lucru la Yardbirds, nu l-am căutat în mod special pe Rod; Beck, Boggart & Appice a fost o întâmplare fericită.
Reporter: Îţi place să cânţi în jam-sessions?
Jeff Beck: În general nu, doar dacă este vorba despre cineva ca Jan Hammer. Am colaborat cu Tina Turner la Private Dancer şi a fost ok. Mi-a trimis un demo… cânta sub-ton dar am acceptat până la urmă. Am îmbogăţit puţin partitura la chitară şi a ieşit bine până la urmă. A fost unul dintre cele mai bune albume ale ei.
Reporter: Ai lansat doar 6 albume în anii 1980 şi 1990. Ce s-a întâmplat?
Jeff Beck: Nu m-am regăsit în aceşti ani. Nu vedeam sensul… Dacă nu sunt motivat nu pot să lucrez. M-am oprit la un moment dat… apoi fanii mi-au dat de înţeles că vor să mă vadă în concerte… La care dintre decenii te referi mai exact?
Reporter: Mai mult la anii 1990…
Jeff Beck: Oh, Dumnezeule. Nici nu există. Sărăcie mare…
Reporter: Ai declarat că intenţionezi să îţi scrii autobiografia. Ai început?
Jeff Beck: Strâng material, sunt în faza de căutări. Ar trebui să citesc mai întâi cărţile autobiografice ale lui Eric, Ron şi Keith, dar s-ar putea să mă deprime. Mi-aş dori să mă concentrez mai mult pe anii de şcoală decât pe perioada de star rock. Mă interesează mai mult anii 1940-1950, copilăria mea. Cred că aş putea să fac cel mai înduioşător film.
Reporter: Există vreo explicaţie pentru care la mijlocul anilor 1960 au apărut atâţia chitarişti mari britanici?
Jeff Beck: Blues-ul… Elvis… au schimbat lumea. Cred că şi Eric ar fi de acord cu următoarea afirmaţie a mea: noi am avut mare noroc că am descoperit bluesul. Ni s-a potrivit perfect. Am devenit discipoli, trebuia să descoperim mai mult. Atât eu cât şi Jimmy Page şi Eric Clapton eram obsedaţi de blues. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că a fost aşa!
sursa: Classic Rock Magazine
DOCUMENTAR DESPRE JEFF BECK – „A Man For All Seasons: Jeff Beck In The 1960s”: https://andreipartos.ro/documentar-despre-jeff-beck-a-man-for-all-seasons-jeff-beck-in-the-1960s-trailer/
Jeff Beck a lansat piesa „Live In The Dark” – VIDEO: https://andreipartos.ro/jeff-beck-a-lansat-piesa-live-in-the-dark-video/
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025
