L-am descoperit pe Bob Dylan. Din nou!

aprilie 16, 2022

151

Am avut mereu o relație stranie cu muzica lui Bob Dylan. N-aș putea spune cu exactitate când i-am descoperit creația, sau care este primul cântec pe care l-am ascultat. Habar n-am. Am impresia că îl știu dintotdeauna, de parcă ar fi cumva în ADN-ul meu. Nu i-am acordat niciodată o importanță deosebită. Ba chiar, l-am ignorat voit o vreme.

Negarea

Am avut o perioadă (prin liceu) când dădeam ochii peste cap când îi auzeam pe alții spunând că le place Dylan și The Beatles. Erau atât de previzibile aceste răspunsuri încât deveniseră exasperante. Dacă îndrăzneai să spui că nu-ți place nici Dylan, nici Beatles, erai privit fie ca ultimul fraier, fie cu milă (săraca, habar n-are ce-i muzica bună).

A urmat apoi o altă fază a negării lui Dylan: îmi intrase în cap ideea că îmi plac piesele lui Dylan atâta vreme cât sunt interpretate de oricine altcineva. Îmi amintesc cât de entuziasmată am fost când l-am auzit pe Herbie Hancock cântând pe scena Sălii Palatului piesa The Times They Are A-Changing. Mi s-a părut mai frumoasă, mai deșteaptă, mai emoționantă. Fun fact: când eram mică, am auzit piesa Blowin In The Wind la radio. Era un cover. Nu am reținut atunci numele interpretului, dar am identificat mereu cântecul în acea interpretare cu Dylan. Când, în sfârșit, am ascultat varianta originală, nu mi-a plăcut!

Întâlnirea

Când a venit Dylan prima dată în România (concertul de la Zone Arena) nu m-am dus. N-am simțit nevoia, dar m-au revoltat reacțiile unor spectatori care s-au declarat nemulțumiți de setlist, de atitudinea mai puțin prietenoasă a artistului. Mi-au lăsat impresia că n-au știut unde se duc.

În 2014, când Bob Dylan a venit pentru a doua oară la București (la Sala Palatului) n-am mai lipsit de la eveniment. Am decis să merg chiar în dimineața concertului. N-am să uit niciodată ziua de 25 iunie 2014. Atunci, toate prejudecățile care-l priveau pe acest artist s-au năruit. Și trebuie să recunosc că este minunat momentul în care realizezi că ai greșit. Te face să te simți uman.

Live, Dylan mi-a transmis mai mult decât de pe orice înregistrare pe care am ascultat-o. Poate că a contat faptul că nu m-am dus la concert cu așteptări prea mari, nu am suferit că a lipsit piesa X din setlist… Poate că așa am putut să mă bucur de muzică și să procesez mesajul textelor lui.

„Rolling Thunder Revue: A Bob Dylan Story by Martin Scorsese”

Probabil, vă întrebați ce m-a apucat, așa din senin, cu Dylan… Tocmai ce am văzut pe Netflix filmul „Rolling Thunder Revue: A Bob Dylan Story by Martin Scorsese”. Și am simțit că m-am mai apropiat puțin de Dylan. Am înțeles că Dylan nu e doar un muzician sau doar un poet. Este o combinație fericită între cele două.

Am înțeles că nu trebuie să fii musai înverșunat, sau să protestezi de dragul de a protesta. Am înțeles că abordând într-un mod inteligent subiecte sensibile, poți schimba mentalități. Sau măcar îi poți face atenți pe oameni. Nu știu dacă muzica are puterea de a schimba lumea. Probabil că nu. Problema este alta.

Îi auzeam pe spectatorii care veneau la concertele lui Dylan că îi cereau să cânte și una de protest. Așa cum astăzi, văd oameni care așteaptă ca artiștii să se implice în viața cetății. Vrem mereu ca alții să spună ce ne doare pe toți, așteptăm ca alții să acționeze… Dar dacă, Doamne ferește, nu spun ce ne dorim noi să spună, atunci îi mâncăm de vii. Nu e de mirare că Dylan a încercat să scape de eticheta „vocea unei generații”. Nu trebuie să ne mire că atitudinea și mesajul au început să dispară încet-încet din muzică.

Interviul…

Ceea ce m-a impresionat la acest film a fost să îl văd pe Bob Dylan în două ipostaze total diferite: intervievat de Martin Scorsese, când privea în jos (niciodată direct în cameră), legănându-se ușor față-spate, în timp ce făcea slalom printre amintiri; Dylan-artistul de pe scenă: complet schimbat, transfigurat, cu o privire fixă, înfigând fiecare cuvânt în mintea spectatorilor.

Încerc să identific în noua generație un artist care să trăiască atât de intens propriile compoziții. Nu reușesc. Se spune că fiecare generație are liderii și modelele pe care le merită. Un gând care, în 2022, te poate arunca în depresie.

Vă recomand să vedeți acest film. Veți avea doar de câștigat! Îl veți vedea pe Dylan alături de poetul Allen Ginsberg, Joan Baez, Joni Mitchell, veți auzi povești din turneul „Rolling Thunder Revue”, (1975) veți vedea filmări de atunci. De asemenea, filmul surprinde foarte bine atmosfera din America (1975 – 1976).