L-am revăzut pe „magicianul” Al Di Meola la Sala Palatului (3.06.2024)

iunie 4, 2024

208

Ar fi trebuit să fiu la Arenele Romane, să îl văd live pe Bruce Dickinson. Dar nu s-au aliniat planetele. Bruce s-a îmbolnăvit și, deși a dus pe picioare boala timp de vreo 5 concerte, n-a mai avut „benzină” pentru încă unul. Așa că a anulat cu o zi înainte. Spre marea mea dezamăgire, nu am primit nici măcar promisiunea că va încerca să reprogrameze, ni s-a recomandat sec să cerem banii înapoi pe bilete. În buna tradiție românească, organizatorul nu a mai considerat necesar să anunțe anularea show-ului printr-un comunicat de presă (pe cele care anunțau că va avea loc le-am primit), ci s-a rezumat la o postare pe Facebook. Toată situația aceasta mi-a stricat începutul de săptămână. Chiar mă bucuram că îl voi vedea din nou pe Bruce Dickinson…

Dar, pentru că nu mă las pradă disperării atât de ușor, mi-am găsit alinare tot în muzică. Am ales să merg la Sala Palatului pentru a-l revedea pe Al Di Meola. OK, nu o să încep acum să vă aburesc spunându-vă ce mare fan Al Di Meola sunt eu, sau cum îi ascult muzica în fiecare zi. Nu! Nu fac asta pentru că ar însemna că vă mint. Dar l-am văzut pe Al Di Meola în concert de vreo patru ori până acum. Mi-a acordat și un interviu face-to-face și nu o să uit niciodată acea experiență. Calmul, căldura cu care m-a primit, disponibilitatea de a răspunde întrebărilor, toate aceste lucruri m-au făcut să descopăr un Artist și un Om deosebit.

Concertele lui au ceva special. Este foarte expresiv. I se citește muzica pe chip, pe corp. Are această capacitate de a transforma sunetele în culori. Totul este foarte vizual în concertele lui. Asta fără să recurgă la efecte de scenă (lumini, ecrane, artificii, etc). Este pur și simplu MUZICA și modul sensibil în care o transmite spectatorilor. Și mai este ceva special în concertele lui: ARMONIA dintre el și ceilalți instrumentiști. Este mare lucru să te poți armoniza cu ceilalți de lângă tine. Să curgă prin toți același flux de muzică.

Luni seară, Al Di Meola a urcat pe scenă alături de Peo Alfonsi (chitară) și Sergio Martinez (baterie, percuție). Invitat special a fost Ovidiu Lipan Țăndărică. M-a impresionat din prima clipă pentru că de îndată ce s-a așezat la microfon, ne-a asigurat că inima lui este în regulă. Pentru cei care nu știu, anul trecut în septembrie, Al Di Meola a suferit un infarct pe scena de la Arenele Romane. A stat internat câteva zile la spitalul Bagdasar-Arseni unde i-au fost puse 4 stenturi. Artistul ne-a spus că doctorul Valentin Chioncel este foarte popular în familia lui și că îi va fi veșnic recunoscător pentru că i-a salvat viața. L-am simțit sincer emoționat de fiecare dată când s-a referit la acest subiect (au fost cel puțin trei momente în timpul concertului).

În cadrul acestui turneu, Al Di Meola promovează albumul „Twentyfour”, care va fi lansat pe 19 iulie. Desigur, am ascultat piese noi, dar nu au lipsit nici cele atât de îndrăgite de public. În foaierul Sălii Palatului exista un stand de unde spectatorii puteau cumpăra CD-uri, viniluri (cu semnătura artistului sau fără), pene de chitară, fotografii (semnate sau nu). Din păcate, nu aveau și tricouri.

Concertul a avut și o pauză de vreo 20 de minute. A fost o idee bună pentru că așa a avut publicul șansa să se hidrateze (era sufocant de cald în sală – oare de când nu or mai fi curățat aerisirea?!). După pauză, Al Di Meola l-a chemat în scenă pe invitatul special al serii: Ovidiu Lipan Țăndărică. Au cântat trei piese împreună: Infinite Desire, Have You Ever Loved A Woman, This ay Before. Ovidiu Lipan a revenit pe scenă, la bis, când au cântat împreună (spre bucuria tuturor celor prezenți): Mediterranean Sundance. Momentul de la bis a fost din nou unul special. Al Di Meola a dat o fugă în culise și când a revenit, purta un tricou cu steagul României, pe care scria I love Romania. Încă un gest de recunoștință care ne-a emoționat pe toți.

Mă bucur mult că am ajuns luni seară la Sala Palatului! Singura surpriză neplăcută a fost prezența în număr scăzut a spectatorilor. Au fost în jur de 1000 de oameni. Puțini, dar buni! Publicul a fost extrem de receptiv la tot ceea ce se petrecea pe scenă. S-a manifestat zgomotos cu aplauze și urale aproape după fiecare cântec. Entuziasmul spectatorilor a crescut când a venit pe scenă și Ovidiu Lipan Țăndărică. L-am văzut de multe ori pe Al Di Meola și de fiecare dată sala a fost plină sau aproape plină (în jur de 3000 de spectatori a avut mereu la concertele sale, indiferent de formula în care a cântat). Acest concert a fost doar o dovadă în plus a modului defectuos în care sunt promovate concertele în România. Al Di Meola merita o sală plină, chiar dacă organizatorul nu reușea să vândă toate biletele, existau posibilități de a aduce publicul la sală. Așa cum bine sesiza pe Facebook și Dana Cristescu, puteau fi bilete la un preț redus pentru elevii școlilor de muzică. Sigur ar fi fost interesați. Sigur, existau mult mai multe posibilități de a populariza un astfel de concert. Nu le voi enumera acum, dar un lucru e cert: am impresia că aștept degeaba să se „maturizeze” firava industrie muzicală mioritică… Mai e mult până departe.

Am să închei această scurtă relatare cu un citat din Ovidiu Lipan Țăndărică ( la aplauzele de la finalul concertului), care mi s-a părut extrem de amuzant: „Vă mulțumim că ați venit la concert și că ați ridicat nivelul cultural al României!” 🙂