Un eveniment despre care nu poți scrie la cald pur și simplu fiindcă temperatura generată de emoțiile stârnite este foarte înaltă.
Aflată la cea de a 3 -a ediție (după celelalte 2 dedicate lui Ovidiu Lipan Țăndărică și Ivan Patzaichin), manifestarea exclusivistă, conceptualizată și realizată de ASIS Mapamond (Izabela și Valentin Rudolf) l-a vizat de această dată pe cantautorul MIRCEA BANICIU.
Si, când spui MIRCEA BANICIU,te gândești nu doar la o VOCE inconfundabilă care a străbătut generaţii şi a traversat epoci dar și la imensa bucurie cu care deținătorul ei a impărtășit de fiecare data publicului talentul şi capacitatea sa creativă. Unanim recunoscut, Mircea Baniciu este sinonim cu bucuria.
Pentru că MIRCEA BANICIU a dat enorm publicului in cei peste 50 de ani de carieră, sosise momentul să fie omagiat așa cum se cuvine, printr-un un eveniment special, un eveniment sărbătoresc şi relaxat, realizat cu mijloacele artei spectacolului şi ale industriei de entertaining, chiar in locul in care a debutat in urmă cu 50 de ani – Teatrul Național din Timișoara.
Datorită implicării organizatorice a Muzeului Național al Banatului și beneficiind de finanțare din partea Consiliului Județean Timiș, Trubadurul tuturor generațiilor s-a putut intoarce pe dealul cu dor, in postura invitatului special la propria-i aniversare, inconjurat de prieteni, colaboratori, oameni apropiaţi dar şi de oficialităţi sau reprezentaţi ai națiunii de care a rămas atât de legat.
Cum s-a intâmplat?
După o incursiune cu mașini de top a invitaților speciali ai Galei, a urmat primirea cu fast pe covorul roșu a tuturor participanților la eveniment, toți cei prezenți fiind invitați să se simtă ca niște staruri, să iși etaleze tinutele pe covorul roșu, să imortalizeze momentele unice la panourile special amenajate pentru fotografii, să savureze un pahar de șampanie in foyer.
Gongul a sunat și…
Pe parcursul celor 3 ore care au urmat am asistat la o avalanșă de surprize (in egală măsură pentru protagonist și pentru public) datorită minuțios pregătitei incursiuni subiective şi sentimentale atât în viață profesională cât și în cea personală, la care au conspirat familia, prietenii de-o viață și partenerii de scenă.
Și un special al producției a fost (pe lângă complexitatea și consistența programului) să păstreze in lunile de pregătire secretul absolut față de cel vizat!
S-a râs, s-a plâns și s-a aplaudat deopotrivă. Publicul a fost trecut prin toate stările insă invitatul principal la propria-i gala a trăit cel mai intens toate momentele care, până la urmă, au fost inspirate sau chiar au fost parte din viața sa.
Amfitrionul perfect al unei gale perfecte s-a dovedit a fi HORIA BRENCIU
El a jonglat grațios cu elementele de arhivă și mesajele video transmise de numeroase personalități (Teo Trandafir, Nicu Alifantis, Virgil Iantu, Loredana, Cornel Ilie, Marian Râlea, Dan Teodorescu, Marina Almășan, Loreta Popa, Zoia Alecu, Mircea Rusu, Delia, Alina Manole, Cristi Minculescu), a stimulat mărturisiri inedite din partea interlocutorilor (Prof.Dr Marius Bizerea – fost coleg de școală, Mimo Obradov – promoter local, Ana Baniciu) și a improvizat momente scenice de continuitate și interactivitate corelate cu cel al deschiderii și lecturării (de către actrita Rodica Mandache) a unei bune părți din scrisorile primite in timp de la admiratoarele artistului, a introdus in scenă (și in stare de grație) invitații din generații și registre muzicale diverse pentru a interpreta, in stilul propriu fiecăruia, hit-urile sărbătoritului (Alexandra Ungureanu & Nicu Patoi , Doru Apreotesei, Dan Byron – alături de balerinii Rebecca Rudolf & Ionuț Diniță de la Opera Națională București , Horea Crișovan & VanDerCris, Adrian Despot – alături de veteranii Costin Petrescu, Josef Kappl, Mani Neumann și Cristi Rațiu).
Odată cu această Gală, MIRCEA BANICIU a făcut și avanpremiera lansării unei ediții discografice de colecție, un triplu CD Best of MIRCEA BANICIU, pe care invitații s-au grăbit să ia autografe la final.
De altfel, nici un spectator nu a părăsit incinta Teatrului Național fără un autograf intrucât organizatorii au avut preocuparea iar sărbătoritul răbdarea să pregătească fiecărui participant un afiș cu autograf.
Partenerul media, TVRTimișoara, va convinge curând intreaga țară cât de privilegiați au fost cei 550 de timișoreni prezenți in data de 10 noiembrie la evenimentul din sala teatrului.
Ce spune aniversatul despre intâmplare?
Incă nu imi revin și nu pot să cred că a fost posibil! Acest eveniment a fost pentru mine o surpriză totală. Nu știam decât că trebuie să fiu prezent atunci și acolo. Nimic altceva . Așa că că am fost uimit și, desigur, plăcut impresionat de toată intâmplarea din acea seară care mi-a răscolit amintirile. M-am lăsat purtat de val cu muzica mea interpretată de mai tinerii colegi și le mulțumesc din suflet atât lor cât și organizatorilor și nu in ultimul rând publicului timișorean pentru prezență și implicare!
Acest eveniment care nu ar fi fost posibil fără implicarea trup și suflet a tuturor celor din echipa de proiect sau fără sprijinul tuturor susținătorilor – Casa de modă Lara Selini, Cafeneau Coretto, Sandra Nicoară Beauty Salon, Make up Artist Cristian Răduță, Hotel Atlas Timișoara, Vinurile Alira, TAROM, Restaurant Signature, Agenția de turism Bibi Vacanța.
- Dr Kacem Zoughari, sau cum te poți apropia mai mult de ninjutsu în 3 zile… - martie 19, 2023
- Psihologul Muzical (ediția 1065 – 11.03.2023): Alina Manole, Cristian Popescu (din arhivă), Top Nonconformist Cântece care au în titlu Acum/maintenant/now - martie 17, 2023
- Bruce Dickinson & Bucharest Film Orchestra la Sala Palatului (15.03.2023) - martie 16, 2023
Buna seara,
Am citit cu sufletul la gura, sau mai bine zis, cu greu mi-am adus aminte Sa respir citind acest document al evenimentului. Iubesc muzica, versurile si vocea cantautorului. De cand? De cand l-am ascultat prima data la radio, de cand eram copil. Cu 10 ani mai tanara ca dansul, nu cred ca am scapat o melodie. Ma bucur imens de respectul si surpriza binemeritata pentru artistul nostru, iubit de atatia, printre care si eu. Multumesc Iulia, domnul Partos, prin Dvs., sufletul meu si mintea zamislesc dragoste si liniste precum si cultura, deseori sau mereu chiar, traditie. Imi aduceti sanatate cu fiecare emusiune, chiar daca nu reusesc Sa Le ascult/vad pe toate. Va multumesc si va urmaresc cu nerabdare. Mihaela Munteanu, Toronto, Canada. ??????❤️❤️