Un gândăcel războinic (5.06.2024)

iunie 5, 2024

106

În timp ce mă întorceam de la antrenament, gândindu-mă la ceea ce am învățat astăzi și având un ciudat sentiment de încredere în forțele proprii (mi se întâmplă rar spre deloc), am nimerit în plin război în curtea mea. Sute de furnici mici și negre (precum oastea de orci din Stăpănul Inelelor) mișunau pe ciment. O parte dintre ele se ocupau de dudele împrăștiate pe jos, o altă parte declarase război unui nefericit de gândac gras (inițial am crezut că e rădașcă, dar nu este pentru că are un corn ca al unui rinocer, am aflat apoi că se numește gândac rinocer). Cel mai probabil, gândăcelul a vrut să împrumute o dudă, dar știm cu toții de la greieri că furnicile nu-s foarte darnice.

Gândacul era cu picioarele în sus și încerca să se întoarcă, fără succes. Pe el mișunau vreo 100 de furnici. Am empatizat cu gândăcelul. Mai ales că părea tânăr (am văzut unii mult mai mari). Parcă eram eu la antrenament când am impresia că sunt atacată din toate părțile deși în fața mea e un singur coleg și ăla foarte prietenos.

Am zis să salvez gândăcelul. Iau un șervețel și încep să îndepărtez straturile de furnici. Gândăcelul se agață de șervețel (din nou, ca mine la antrenament încercând să agăț cealaltă mână a „adversarului” în speranța că asta mă ajută la ceva – nu mă ajută 🙂 ).

Iau gândăcelul și alte 40-50 de furnici rămase pe șervețel. Mă străduiesc să mai scap de inamicii foarte abili și foarte bine organizați. Pun gândăcelul în nuc. Brusc apare o nouă armată de furnici (de data asta mari și negre) care vin cu furci și cu topoare după gândac și furnicile mici. Iau gândăcelul pe șervețel plus alte 10-15 furnici mici și îl mut în dud. În sfârșit, liniște și pace!

Am scăpat de furnici și gândăcelul și-a găsit un loc sigur unde poate să mediteze la ceea ce i s-a întâmplat azi. Înainte de a intra în casă m-am uitat la celelalte furnici. Câteva sute își vedeau de treabă cărând dudele în cămară. E din nou pace în curte!