Ce legătură poate fi între un cor legendar, o piramidă de 62 de metri dedicată păcii în Astana, cel mai grandios teatru și cel mai mare muzeu din Asia Centrală, un videoclip în ruinele unui oraș antic misterios și… bebelușii? Răspunsul e simplu: Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijor Anna Ungureanu, pornește într-un turneu spectaculos în Kazahstan, pe Drumul Mătăsii. O călătorie de 10 zile în care România culturală își face vocea auzită în inima Asiei Centrale.
Turneul extraordinar „Drumul Mătăsii” începe astăzi, 2 mai 2025, când Corul Madrigal decolează spre Astana, capitala Kazahstanului, țară unde va susține concerte-eveniment, va lansa proiecte discografice și va filma un nou videoclip într-un sit arheologic milenar.
„Parte a misiunii asumate de Institutul Cultural Român de susținere a creației și promovării culturii române în lume, acest turneu contribuie la reafirmarea valorilor noastre în dialogul global al civilizațiilor, la întărirea legăturilor cu comunitatea românească și marchează o etapă semnificativă în extinderea cooperării culturale în Asia Centrală, după ecourile turneelor realizate anterior în parteneriat cu ICR în Statele Unite ale Americii, în America de Sud, în Luxemburg, Belgia și în Republica Moldova. Este o misiune culturală profundă: așezăm România pe harta spirituală a unei regiuni istorice, iar Madrigalul este ambasadorul perfect pentru un asemenea demers”, spune Liviu Jicman, Președintele Institutului Cultural Român, partener instituțional al turneului.
Turneul Madrigal: Drumul Mătăsii va avea următorul program:
- 4 mai, Opera de Stat și Balet din Astana – premiera spectacolului „Madrigal: Drumul Mătăsii”;
- 6 mai, Muzeul Național al Republicii Kazahstan – Concert extraordinar „Madrigal for Babies” – un moment dedicat muzicoterapiei și educației timpurii;
- 8 mai, Palatul Păcii și Reconcilierii – lansarea albumului „Imnurile Naționale ale Statelor din Asia Centrală” și un concert special cu imnurile statelor din regiune, interpretate coral;
- 10 mai, Otrar – filmarea unui nou videoclip pentru proiectul „Muzică contemporană românească în spații antice universale” într-un sit arheologic cu peste 2.000 de ani de istorie.
„Fiecare prezență internațională a Corului Madrigalul este un prilej de a spune lumii cine suntem și ce valori promovăm. Muzica este universală, dar rădăcinile sunt importante în marele concert universal”, subliniază Liviu Jicman.
Corul Madrigal va reveni în România pe 12 mai, cu noi legături culturale și o amprentă artistică ce va rămâne în Asia Centrală mult după ultimul acord.
„Turneele Corului Madrigal sunt construite ca narative menite să demonstreze că armonia chiar poate schimba lumea. Le mulțumesc tuturor partenerilor care au făcut posibilă această călătorie în Kazahstan și echipei extraordinare implicate în realizarea ei, încă de când era doar o schiță de proiect”, încheie Emil Pantelimon, managerul Corului Madrigal și autorul conceptului turneului.
Turneul „Madrigal: Drumul Mătăsii” este organizat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Ministerul Culturii, cu sprijinul important al Ministerului Afacerilor Externe, Institutului Cultural Român și Ministerului Comunicării și Informațiilor din Republica Kazahstan, precum și al sponsorilor Rompetrol, EnergoBit și GRAMPET Group și partenerilor SoundFeed, STRATULAT ALBULESCU Attorneys at Law, Warner Bros. Discovery.
- Trooper lansează un nou album de studio: „Neuitate” (5 mai) și anunță concert la Arenele Romane (30 mai) - mai 3, 2025
- ♫ Orchestra Filarmonică Cehă – „Orchestra anului 2024” sub bagheta dirijorului Petr Popelka – două concerte extraordinare la București, în cadrul Festivalului Enescu ♫ - mai 3, 2025
- Madrigal in Kazahstan: de la bebelusi, la Piramida, de la orașele antice, la cea mai moderna Opera - mai 3, 2025