Magia unor articole din reviste vechi: despre pasiune și pasionați

0
778

M-au fascinat întotdeauna articolele din ziarele/revistele de odinioară. Pe vremea când presa încă apărea în variantă tipărită, obișnuiam să cumpăr ziare și să decupez din ele articolele care mă interesau în mod deosebit. Le-am păstrat pe unele dintre ele și uneori, când am nevoie de inspirație răsfoiesc hârtiile îngălbenite de timp.

E multă pasiune în acele „bucăți de timp”.  Am depus efort pentru a intra în posesia lor. Făceam un drum până la chioșcul de ziare (uneori pe vreme rea, în zile mohorâte și friguroase de iarnă), strângeam bani pentru a le cumpăra de fiecare dată… Există o încărcătură mare de pasiune și din partea mea (a cumpărătorului) dar și din partea celor care au scris articolele.

Recent, am descoperit câteva articole publicate în revista „Arte Marțiale”. Le-am citit pe nerăsuflate. Nu pentru că era vorba despre cine știe ce tehnici de luptă. Oricum, nu poți învăța diverse procedee din cărți/reviste, pe acelea le înveți la sală, practicându-le. Altceva, mă atrage la aceste articole vechi. E multă dăruire acolo, sunt povești de viață care te pot inspira/impulsion/schimba. Sunt povești reale care îți pot da imboldul necesar să îți urmezi visul (oricare ar fi el). În ele găsești suficientă putere să depășești obstacolele pe care le ai în față. Sau… pur și simplu, îți face bine să citești și despre lucruri frumoase. E hrană pentru suflet! Uneori, avem nevoie și de asta!

Ok, nu e ca și când îmi imaginez că o să ajung eu în Japonia și o fac și o să dreg și mamă ce tare o să fiu. Nu, nu e asta! Dar simplul fapt că ai ocazia să pătrunzi în universul unor astfel de povești scrise, îți deschide orizontul, te așează pe drumul cel bun. Este o nesfârșită sursă de speranță. Indiferent de pasiunea pe care o ai, atunci când ai ocazia să afli despre oameni care și-au dedicat viața unei pasiuni și au reușit atât de multe, prinzi curaj să mergi înainte pe drumul pe care ți l-ai ales.

De când mă știu (și… mă știu de ceva vreme 🙂 ), am pus multă pasiune în ceea ce mi-a plăcut cu adevărat să fac. Nu-s multe lucruri. Întotdeauna mi-am exploatat pasiunile până în cele mai adânci resorturi posibile. Se diluează în timp pasiunea pentru ceva?! Nu cred… Am avut o perioadă de vreo 15 ani în care nebunia mea cu Steaua îmi definea viața, existența. Pe toate caietele, manualele și chiar și pe banca de la școală scriam numele jucătorilor. Sunt absolut convinsă că aveam colegi la școală care nu știau cum mă cheamă, dar știau sigur cu ce echipă țin. Era o vreme când credeam cu tărie că am sânge roșu-albastru (dacă mă tăiam și îmi curgea sânge mă uitam cu atenție și așteptam să curgă și o picătură albastră 🙂 ). Dacă juca Steaua, îmi lăsam prietenii pe terenul de joacă și mă duceam acasă, nu existau negocieri. Azi, poate, nu mă mai exteriorizez la fel cum o făceam atunci, dar tot urmăresc unele meciuri, tot mă consum, tot știu numele jucătorilor (deși, într-un moment de maximă enervare, mi-am propus să nu-i mai rețin).

Concomitent cu nebunia pentru Steaua, am descoperit și pasiunea pentru sport. Au fost câteva căutări – gimnastică, handbal, volei – dar doar artele marțiale s-au „legat” de mine. Întotdeauna mi-a plăcut să fac o activitate din care să și învăț ceva, să fie o provocare fizică dar și psihică. Știu că poate părea ciudat, dar pasiunile reale nu se mistuie în timp. Se transformă, dar nu se sfârșesc. În pasiuni e multă dăruire, e multă căutare astfel încât devine parte din existența ta de zi cu zi. Nu e o obsesie, nu te ține captiv, dimpotrivă: te ajută să evoluezi, să mergi înainte. Te determină să îți pui alte întrebări, îți oferă alte provocări…

Nu i-am înțeles niciodată pe sportivii și pe artiștii care spun în interviuri că și-au sacrificat copilăria mergând la antrenamente sau la cursuri și repetiții, că au renunțat să se joace cu prietenii în fața casei/blocului pentru a face sport, muzică, teatru, etc… Eu nu am simțit niciodată că am sacrificat ceva mergând la antrenamente (și am făcut-o constant, de două ori pe săptămână, de la 7 la 18 ani) sau alegând să văd un meci în loc să stau afară cu prietenii. Pur și simplu, nu înțeleg ideea de sacrificiu în acest context… Eu abia așteptam să ajung la sală! Eu îmi doream să fiu în sala de antrenament și nici măcar nu mă duceau părinții. Mergeam singură. Nici măcar nu găsesc o explicație pentru dorința mea arzătoare de a fi în sală, la antrenament. Cert e că nu am simțit niciodată că sacrific ceva, că rup ceva din mine pentru a fi într-un loc. De fapt, în nicio situație de viață nu am simțit vreodată că am sacrificat sau că am pierdut ceva de dragul pasiunilor mele. Atunci când am făcut ceea ce mi-a plăcut, când mi-am urmat pasiunea, întotdeauna am simțit că sunt exact unde trebie să fiu în acel moment.

Azi e tot mai greu să găsești exemple autentice de oameni pasionați de ceva (orice ar fi). Din păcate pentru noi, astăzi televiziunea cosmetizează totul și aruncă în derizoriu ideea de pasiune (uitați-vă la show-urile de talent și veți înțelege la ce mă refer). Ți se induce cumva ideea că oricât de bun și talentat ai fi, nu faci nimic dacă nu dai și o poveste (de preferat lacrimogenă) care „vinde”.

Autenticitatea este marea calitate a articolelor precum cele de mai jos. Sunt despre oameni reali care se află într-o permanentă căutare și perfecționare. Și în momentul în care realizezi că astfel de oameni nu fac ceea ce fac pentru a obține premii (medalii, bani, faimă etc), e cu atât mai frumos. De altfel, cred că în dinamica existenței noastre, un singur lucru ar trebui să conteze: CĂLĂTORIA. Indiferent că o facem haotic sau asumat, toți călătorim. Cred cu tărie că printre cele mai importante lucruri în viață, se numără călătoria în sine și călătorii care ne sunt alături.

Din păcate, azi vedem tot mai des oameni care renunță prea ușor la propriile visuri sau care trec în așteptare pasiunile. Poate se întâmplă asta pentru că societatea trivializează totul și preferăm să înăbușim glasul interior pentru a mai face un pas pe scara socială. Tocmai de aceea mă gândesc că ar fi bine să existe pe Internet cât mai multe astfel de articole și care să fie ușor de găsit de oricine. Avem nevoie și de o alternativă la exemplele de „succes” care ne sunt împinse în față de mass-media. Le-am putea descoperi citind presa de odinioară. Le-am putea descoperi dacă am face ceea ce ne place.

Articolele de mai jos sunt scrise de Sensei Cristian Laiber. Preferatul meu este „Arta coreeană a luptei cu sabia Kumdo” și regret că este incomplet (îi lipsește ultima pagină). Sper să vă placă și vouă și să vă fie de folos! 🙂

Arta coreeană a luptei cu sabia Kumdo:

Stagiu internațional de Bujinkan Ninpo Koppo Jutsu:

Ilmu sau magia Penchak Silat:

Uchi Deshi la Marotokan Dojo. O experiență unică…

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here