Legenda spune că într-o vreme, Radioul era sursă de muzică bună și diversă, iar playlistul unei emisiuni (nu al postului!!) purta amprenta realizatorului (adică a DJ-ului). Bătrânii vorbesc cu entuziasm despre „perioada de aur” a radioului și povestesc că nu de puține ori au simțit fiori când au ascultat pentru prima oară un artist sau un cântec la radio. Ba chiar sunt unii care susțin, nici mai mult nici mai puțin, că muzica aleasă și difuzată de DJ-ul X sau Y, le-a schimbat viața. Wow! Ce chestie! Să-ți schimbe viața/destinul un DJ! Astăzi, e aproape de neconceput!
Vag îmi amintesc și eu de acele vremuri. Parcă s-a întâmplat totul în altă viață… Am fost un avid consumator de radio. Aveam emisiuni de radio preferate, aveam DJ preferați (vocea, piesele alese, informațiile oferite, modul în care dialoga cu invitații – totul conta). Păstrez și acum notițele făcute în timpul diverselor emisiuni pe care le ascultam, listele de cântece pe care urma să le propun pentru difuzare, ciornele scrisorilor pe care le trimiteam la radio.
Radioul, un fel de școală cool
În anii ’90, pentru un copil din provincie, radioul era o altă lume, un loc de întâlnire al oamenilor cu gusturi muzicale similare, un fel de școală cool. Am avut fluturi în stomac de fiecare dată când mi-am auzit numele la radio și când a fost difuzat cântecul propus de mine. E bucuria aceea infinită pe care o simți când împărtășești cu alții pasiunile tale. Este acel sentiment de încredere pe care-l ai când DJ-ul îți dă gir și difuzează cântecul tău preferat. Ca să nu mai spun despre emoțiile care te încearcă atunci când asculți reacțiile celorlalți ascultători după difuzarea „cântecului tău”.
Nu o să uit niciodată momentul în care am intrat pentru prima dată în direct la radio. Era în studio artista mea preferată. Nu mai știu ce am zis, dar mai aveam un pic și leșinam de emoții. După încheierea convorbirii, am zis că nu o să mai sun niciodată, că nu pot gestiona atât de multe emoții. Evident că am mai sunat. Și de fiecare dată, îmi promiteam că nu mai fac, că nu mai trec prin vâltoarea de emoții. Printre altele, Radioul era și legătura directă cu artiștii. Sunai, îi adresai întrebările direct, îți răspundea și aveai șansa să îi spui prin viu grai ce înseamnă pentru tine ca artist.
Those days are gone!
Ce mă enervează cel mai mult la Radioul de astăzi este… conformismul, îndărătnicia cu care s-au agățat de ideea de „playlist safe” și refuză să iasă din conceptul de „zgomot de fundal”. Nu care cumva să-l „deranjeze” pe cel de acasă, să-și facă simțită prezența în viața omului. Doamne ferește să-l surprinzi pe ascultător cu un cântec, cu o vorbă inteligentă. De ce se mulțumește Radioul de astăzi să fie fond sonor pentru activitățile casnice sau pentru șoferii din trafic?
De ce a acceptat DJ-ul atât de ușor să devină asistent de playlist? De când este DJ-ul obedient?! Nu înțeleg! Dacă îi asculți vorbind pe așa-zișii DJ de la posturile mainstream, toți par nonconformiști în discursul lor. Toți ne prezintă imaginea de oameni altfel… Ei știu muzică, ei dorm cu albumele King Crimson sub pernă… Sunt rockeri încă de la grădiniță… Culmea este că majoritatea chiar știu muzică dar… i-a învins sistemul și pe ăștia! Dacă prostimea cere altceva… ce să facă ei?! Dau ce cere publicul…
Atenție! Eu nu spun că radioul sau presa în general ar trebui să facă educație. Nici vorbă! Eu vorbesc acum despre RESPECT. Despre respectul față de această meserie extraordinară și despre respectul față de ascultător. Eu îmi doresc ca după ce am ascultat o zi întreagă un post de radio, să pot spune că am rămas cu ceva… Măcar cu un cântec… Să nu-mi pară rău că am stat o zi întreagă pe frecvența unui post de radio. Chiar cer atât de mult?!
La Magic FM nu e chiar magic…
Am ascultat joi, 10 iunie, Magic FM timp de 8 ore. Ultima oară când am ascultat atâtea ore acest post de radio, a fost acum vreo 5 ani. Am avut impresia că m-am întors în timp. Tot „Road To Hell” (Chris Rea), tot „Say It Right” (Nelly Furtado), tot „Yes Sir, I Can Boogie” (Baccara), tot „Blaze Of Glory” (Jon Bon Jovi), tot „Love Hurts” (Nazareth), „Everything I Do, I Do It For You” (Bryan Adams), tot „I Don’t Want To Miss A Thing” (Aerosmith), tot „Billie Jean” (Michael Jackson), tot „Angels” (Robbie Williams), tot „Torn” (Natalie Imbruglia), tot „Mamma Mia” (ABBA), tot „Red Red Wine” (UB40), tot „You Can Leave Your Hat On” (Joe Cocker)… tot alea, aceleași cântece pe care le știu și le acceptă toți. Hituri.
În aceste 8 ore, am ascultat de două ori pe Whitney Houston („I Will Always Love You” și „I Have Nothing”), Mariah Carey („Whitout You” și „Hero”), Michael Jackson („Billie Jean” și „Who Is It”), Voltaj („Doar pentru ea” și „De la capăt”), 3 Sud-Est („Jumătatea mea mai bună” și „Vorbe care dor”).
Ah și să nu uit. Am auzit și Holograf. Subliniez acest aspect pentru că recent l-am auzit pe Dan Bittman plângându-se că nu mai difuzează radiourile trupa Holograf. O difuzează. Eu am ascultat piesa „Și dragostea mea”. Apoi, pe 11 iunie, am auzit și „Dincolo de nori”.
Spre surprinderea mea, am avut 3 momente în care pur și simplu am uitat că ascultam un post de radio. Muzica, reclamele și puținele vorbe rostite de „omul de la microfon” au dispărut de pe „radarul” meu, pur si simplu s-au „topit” în restul zgmotelor de pe fundal (pasul apăsat al vecinului de sus, lăratul câinilor din cartier, claxoanele mașinilor, etc)… Atât de uniform era totul: piese pe care oricum le știi, deci nu îți solicită atenția în mod deosebit, reclame cât cuprinde și din când în când o vorbă scurtă cât să nu te prinzi că a fost cineva pe acolo.
Europa FM mimează interesul față de gusturile muzicale ale ascultătorilor
Pe 10 iunie, am avut zi plină. Am văzut pe Facebook un link către un sondaj făcut de Europa FM. Titlul era incitant: „Spune-ne ce muzică vrei să asculți la Europa FM”. Evident că am intrat pe link. Ce a urmat e de filmele cu proști.
A trebuit să ascult fragmente din multe cântece și să bifez dacă le știam deja sau nu, apoi dacă îmi plac, nu-mi plac, nu e pentru Europa FM, așa și așa sau m-am săturat de ea. Nu știu cine a făcut selecția acelor cântece, dar sunt convinsă că cere efort mare să aduni la un loc atâtea știfturi… Din nou, toate propunerile erau în același spirit, aveau aceiași linie, nu ieșeau cu nimic în evidență față de ceea ce auzi oricum toată ziua pe radio. Recunosc că au fost vreo 3 – 4 piese mai de Doamne ajută.
Mărturisesc că am sperat că la finalul „sondajului” de opinie să am posibilitatea să spun clar și ce mi-aș dori să ascult. Nici vorbă de așa ceva! Din punctul meu de vedere, în calitate de ascultător de radio mă simt jignită de un astfel de sondaj. Mi-e foarte greu să înțeleg de ce fug radiourile de comunicarea directă cu propriul public. Dacă ești interesat pe bune să afli ce și-ar dori să asculte oamenii la postul tău de radio, de ce nu le dai șansa să se exprime?
E penibil! În fine, am pierdut niște minute trecând printr-un chestionar inutil.
Rock FM, șansa ratată de a avea un post de radio cu adevărat axat pe rock
Pe 11 iunie, m-am plimbat pe mai multe posturi de radio. Nu m-au mai ținut nervii să rămân pe un singur post. La Rock FM… tot alea pe care le știți deja: Metallica („Fuel” și „Whiskey In The Jar”), Def Leppard („Pour Some Sugar On Me”), Bon Jovi („You Give Love a Bad Name”), Heart („Alone”), Peter Gabriel („SledgeHammer”), Led Zeppelin („Whole Lotta Love”), Anouk („Nobody’s Wife”), 4 Non Blondes („What’s Up”), Muse („Feeling Good”), Deep Blue Something („Breakfast At Tiffany’s”)… tot alea pe care le visați și noaptea. Aici chiar nu s-a schimbat nimic.
Ceea ce mă deranjează profund este, însă, lipsa de… profesionalism. Am prins momentul în care era dată știrea că AC/DC a lansat un album nou, că are și un videoclip nou, că poate fi urmărit pe site-ul lor… Și apoi au difuzat tot „Back In Black”. By the way, albumul e lansat deja de anul trecut (deci nu-i chiar nou). La fel au făcut și în 2017, când Roger Waters lansase albumul „Is This the Life We Really Want?” și au dat tot ceva vechi cu Pink Floyd. Și pe urmă îi auzim pe artiști că se plâng (de regulă pe la colțuri) că publicul cere tot hiturile și că degeaba compun ei piese noi, că publicul e încremenit în trecut.
Păi, știu și eu ce să zic? Unul dintre motive este că radiourile sunt prea comode și preferă să meargă la sigur. Primele încremenite în trecut sunt radiourile mainstream, alea care adună milioanele de ascultători.
De când nu mai are DJ-ul curaj să își asume alegerile muzicale, să-l provoace pe ascultător și să îi lărgească orizontul, nu să i-l îngusteze?! De ce am ajuns în acest punct? Este peste puterea mea de înțelegere!
Alo, Rock FM! V-a furat Magic FM piesa din playlist!
Vă spuneam că pe 11 iunie am ascultat mai multe posturi de radio. La un moment dat, pe Magic FM a fost „I’d Do Anything For Love (But I won’t Do That)” cu Meatloaf. După ceva timp (cam 2 ore), am ajuns înapoi pe Rock FM unde ghici ce piesă se auzea? „I’d Do Anything For Love (But I won’t Do That)”!!!
Ieri am ascultat Voltaj – „Doar pentru ea”, The Weeknd – „Blinding Lights” pe Magic FM, azi, le-am ascultat și pe Europa FM. Că poate nu le-am înțeles din prima!
Pe 11 iunie, am prins Fleetwood Mac cu „Little Lies” pe Europa FM dar am mai avut porție cu trupa asta și pe Magic FM („Everywhere”). Ieri l-am ascultat pe Chris Rea („Road To Hell”) pe Magic FM, azi l-am auzit pe Rock FM cu „Auberge”.
Magic FM a difuzat-o ieri pe Laura Pausini cu „In assenza di te” și au dat-o azi și cu superhitul „Strani Amori”. Pe același post, am ascultat ieri ABBA cu „Mamma mia” și azi a fost „Gimme gimme gimme”. Și tot acolo am auzit-o și ieri și azi pe Sia cu „Cheap Thrills” (că ea, săraca, are doar o piesă)! Și ieri și azi am ascultat la Magic FM „Cheri Cheri Lady” cu Modern Talking și UB40 cu „Red Red Wine”.
Un alt „nefericit” cu o singură piesă în playlistul Magic FM, este Joe Cocker. Ieri și azi l-au difuzat cu „You Can Leave Your Hat On”.
Azi am ascultat 3 piese cu Metallica pe Rock FM: „Nothing Else Matters”, „Fuel” și „Whiskey In The Jar”.
Ieri am ascultat pe Magic FM, Aerosmith cu „I Don’t Want To Miss A Thing”, azi au dat „Hole In My Soul” și „Amazing”, iar la Rock FM am ascultat „Love In An Elevator” (că e mai rock așa și se pretează).
Azi am ascultat de două ori „Rasputin” cu Boney M pe Europa FM.
Tot azi am ascultat-o pe Madonna cu „The Power Of Goodbye” pe Magic FM și cu „Frozen” pe Europa FM.
Noroc că se aude des jingle-ul de post, altfel ești pierdut pe unde scurte
Voi vă imaginați cum ar suna dialogul între „făcătorii de playlist” de la diversele posturi de radio? „Alooo, salut bă! Fii atent, mi-au rămas libere 3,22 minute… Împrumută-mi și mie un cântec că nu știu ce să mai pun aici… Le-am folosit dracu’ pe toate… Auzi?… Da’ să fie unul pă care-l știe tot prostu’ că nu vreau să-i stresez pe oameni cu chestii ieșite din comun”…
Reiau pentru cei care n-au înțeles: nu pretind ca radiourile mainstream să facă educație. Nu e treaba lor. Dar aș vrea să văd că își respectă meseria. Iar în calitate de ascultător și consumator de radio, am tot dreptul să cer respect. Este păcat că ideea de Radio este subminată tocmai de cei care se presupune că ar trebui să o slujească. Dacă nu aș fi știut deja piesele difuzate de radiouri, nu v-aș fi putut da titluri… Mai nou, DJ-ul de radio nu mai anunță ce difuzează decât ocazional. Cum ți-e norocul.
Am mai scris în trecut despre acest subiect și atunci mi s-a spus că e ușor să vorbesc din afară și că habar n-am eu câți bani trebuie să bagi într-un post de radio și că până la urmă e un business. Aproape că mi-au dat lacrimile. Adevărul este că habar n-am care-s costurile și nici nu mă interesează. Eu judec produsul care ajunge la mine, un simplu ascultător de radio. N-aveți bani? Alegeți altă meserie. Încercați zidăria, acolo măcar neteziți pereții, nu mințile oamenilor.
Conformismul și ipocrizia îi „îneacă” pe așa-zișii dj de radio din mainstream. Hai, băgați un joc de glezne și dați tare cu cărămida-n piept ca să fiți credibili când afișați imaginea de oameni liberi și rebeli. Invitați în emisiuni maneliști ca să demonstrați cât de deschiși la minte sunteți, hăhăiți cu elan, iar în rest, slujiți sistemul și… să curgă aceiași muzică impusă „de sus”. Apoi, să intre salariul, că până la urmă asta e tot ce rămâne.
În loc de concluzie
Evident că există oaze. Mai avem emisiuni de autor. Încă mai există (la posturide radio mai mici, la R.R.A., la R.R.C., la posturi de radio din provincie) emisiuni în care se simte personalitatea DJ-ului. Dar sunt prea puține pentru a susține fenomenul radio așa cum îl știm și îl iubim.
- Jean-Michel Jarre e invitatul lui Catalin Stefanescu la „Garantat 100%”(TVR 1, duminica, 3 decembrie, ora 23.00) - noiembrie 29, 2023
- Top „Songs about light/lumière/lumina”. Votează cel mult 25! - noiembrie 27, 2023
- Din jurnalul unui ninja (47): „Pe urmele lui Musashi” – impresii după seminarul practic de Kenjutsu - noiembrie 26, 2023
Cred ca e vorba de bani, pana la urma. Nu isi permit sa plateasca atata muzica cata vrem noi sa ascultam.
Păi, normal este să o plătească oricum. Doar că acum plătesc aceleași piese. Eu nu am zis să dea mai multe, ci să difuzeze muzică diversă.
mihai dinu face emisiuni foarte bune. iar radio seven, pe care il ascult de cateva ori pe an ma surprinde de multe ori.