FINALA DE LA TORONTO
A fost cea mai scurtă posibilă.Bianca a avut 3-1 și Serena a abandonat. Cineva scria că e stilul ei de a răpi bucuria victoriei mai tinerelor adversare. Nu-i exclus. Cert e că Bianca Andreescu a luat Rogers Cup. Bravo ei. S-a născut acolo, în Canada, dar părinții sunt de aici, din România, și ne putem bucura pentru ea. Ultima oară Canada a ajuns așa sus acum 50 de ani!
Am sperat ca Simona să meargă spre semifinala cu Serena cu maximă relaxare, așa cum s-a arătat în partida cu Kuznețova. N-a fost așa. Ciudate-s căile performanțelor. Acum Toronto a devenit atracție pentru noi prin simpatia avută, în mod firesc, pentru Bianca Andreescu (cetățean canadian). Serena a jucat cu Bouzkova. Primul set l-a luat puștoaica din Cehia. Apoi Serena a câștigat două cu 6-3, 6-3. Finala dintre generații, Serena- Bianca era un meci de văzut! * La băieți au fost meciuri extrem de spectaculoase cu tribune arhipline. La Montreal Nadal- Medvedev în finală. Rogers Cup ajung pentru a 5-a oară la Rafa Nadal!
Mihai Mironică (ProX) rămâne un strâmbar pervers, la concurență cu R.Naum. Mă refer la cei din zona sportivă, desigur. La ProX se perindă invitați semi-anonimi, total neimportanți, sau revin, de zeci de ori, oameni care nu prea au date să comenteze fenomenul actual.
D. Dragomir consideră că Mircea Lucescu a făcut o greșeală mergând în vestiarul FCSB. Ca principiu. Și eu cred asta. I-a dat un sfat și atât. Becali nu l-ar menaja nici pe Lucescu, dacă ar lucra acolo. Echipa n-are antrenor, manager, preparator fizic, teren, lot, suporteri. N-are nimic. Nici nume. Așadar putem spune că jucăria lui Becali s-a stricat. Doar televiziunile bolnave ca DigiSport și ProX îl mai cultivă. Echipa nu-și va reveni până când nu se instaurează disciplina și profesionalismul. V. Grigoroiu afirmă,pe surse, că ultima listă de posibili antrenori la FCSB îi include pe Bergodi, Costel Enache și Ilie Poenaru. Dragomir îi recomandă lui MMStoica să revină la club, pentru că un loc mai bun pentru el nu va găsi.
BECALI MAI ÎNCASEAZĂ O PALMĂ SEVERĂ!
FCSB (Fotbal Cum Spune Becali) a pierdut, jucând acasă la…Pitești, cu jucători neștiuți, nepregătiți, slabi.. FC Voluntari cu Bergodi pe bancă putea să mai dea goluri dar e destul și un 3-1 în deplasare. * Filoti cu doi invitați, reținuți de câte ori e vorba de fosta lor echipă ( Dumitrescu și Răducan). Aroganța, nesimțirea lui Becali n-au limite. L-a certat pe Filoti ca pe un copil de mingi. ”Nu ți-e rușine?” asta i-a urlat. L-a tutuit , l-a beștelit, l-a acuzat. Inadmisibil. Mă judecați voi pe mine? Filoti e primul care-l înfruntă cum trebuia să o facă toți. ”Caaaare-i problema?”. La fotbal e război, zice dementul. Vă dau cu calificările în cap. Idiotul uită că n-a făcut nimic. S-a luat și de Ilie Dumitrescu: ”Vezi-ți de restaurantul tău!” Acesta e speriat și îndrăznește rar să-l taxeze. Nu-l mai sunați, domnilor de la televiziuni!
De pe pagina lui Mircea M. Ionescu:
Lucian Gurgui Dle. MMI ,merită cei de la digi,ce li s-a întâmplat astă seară,pentru că ei l-au promovat și cultivat cu obstinație pe acest individ,fapt pe care l-a si reprosat in seara asta. El este cancerul fotbalului românesc. A distrus orice valoare morală si umană. Nu vedeti că repetă mereu că a distrus pe Dinamo si Rapid,că susține că așa i-au cerut lui suporterii stelei când a intrat în fotbal. Asta spune un individ care zice că este credincios si umblă pe la toate bisericile laudandu-se cu asta cu fiecare prilej. Oare i-o fi spus vreun preot cate păcate face cu acest comportament si cu toate nenorocirile pe care le face. Din păcate pentru unii tineri este un model.
B1TV a făcut studio în Piața Victoriei cu oamenii care anul trecut pe 10 august erau la Realitatea. În același timp observ discursul repetititiv și obositor al politicianului Rareș Bogdan. TVR1 n-a considerat necesar să transmită live nimic din Piața Victoriei, deși protestul a fost decent și fără violențe. Un post plătit din bugetul de stat nu poate ocoli toate reacțiile societății civile (erau demonstrații, marșuri și-n alte orașe mari ale țării).
CNA nu s-a decis încă să sancționeze canalele România TV sau Antena 3 care au exagerat, au manipulat, au călcat în picioare toate normele posibile în cazul Caracal. Abia azi, 11.08. se vorbește despre petele de sânge de pe o cămașă a lui Dincă. Le-a luat ceva timp, nu? Totul e dubios, sinistru, iar mediatic patologic. A venit să comenteze și pensionarul Mircea Dogaru (militar mereu revoltat). Pe 11.08 avocatul pesedel Tonel Pop a ajuns iar la A3. Este omul acela care s-a fotografiat cu un ”combinizon” .El este… atacat de Baroul București, se pare și de T. Băsescu. Duduia de la A3 îi oferă omului șansa să se apere. Avocatul Tonel se simte persecutat, cere prodecanului să retragă de pe site-ul Baroului comunicatul în care apare numele lui. Arogant, obraznic. A3 e avocatul avocatului! Delirant. *Profesorul criminalist (pensionar )Tudorel Butoi a criticat mersul anchetei. Martorii n-au fost anchetați până recent. Pe ecran scrie ”Scandal uriaș în dosarul de la Caracal”. * Tot duminică la 11,20 îl aud pe Alex Cumpănași la Ghiță TV. Face noi și noi precizări. *Al. Cumpănașu, vărul tatălui Alexandrei, este din nou la A3, la Răzvan Dumitrescu. Acuză, condamnă, uneori cu argumente. Fără raportul IML nu poate trimite la contraexpertiză în stăinătate. Atunci cum de a vorbit doamna ministru al justiției? * Duminică seara, la A3 tot Cumpănașu, S.O. Bălan și alții…La telefon Tonel Pop…Cineva din poliție l-a anunțat pe Dincă despre telefoanele date de Alexandra…M. Gâdea e fericit. OTV există! * Cristoiu, Spânu și alții la GhițăTV…un taximetrist ia mașină de ocazie?* Luni dimineața tot Cumpănașu, Lazarus pe ecran…Se caută rețele organizate, trafic, prostituție ș.a.m.d.
* V. Ponta la GhițăTV, despre relația cu ALDE. Nu se poate ca la Stat să fie mai mari salariile decât la privat, zicea Ponta. Nu e de acord nici cu rudele și relațiile care distrug meritocrația. Resetarea administrației se impune. Minciunel le știe pe toate. Soluții nu are aproape la nimic, DAR VREA LA GUVERNARE. *
Craiova – Sepsi 0-1. O echipă care are stadion frumos, public entuziast, antrenor de-al casei, conducere și patronat echilibrat, pierde viteză. Trei eșecuri la rând. Oltenii îi cer demisia lui C. Papură de la primul meci, așa cum dinamoviștii îl vor plecat pe Neagoe.
Manchester United– Chelsea 4-0 și ce joc! Goluri multe în campionatul englez!
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025