MOJO MUSIC MAGAZINE: SOLOMON BURKE – KING OF ROCK’N’SOUL (21 martie 1940-10 octombrie 2010)

octombrie 10, 2014

Dispariţia lui Solomon Burke, pe 10 octombrie 2010, a lăsat un gol imens în sufletul iubitorilor de muzică. Într-un articol-tribut, publicat în revista MOJO, prietenul şi producătorul său, Joe Henry, evocă talentul uriaş al lui Solomon Burke, Louis Wilson cele mai bune înregistrări ale artistului, iar Mick Jagger, Tom Jones, Jools Holland îi aduc un omagiu Regelui Rock’n’Soul-ului.

Joe Henry: „În februarie 2002, am produs albumul lui Solomon Burke, numit Don’t Give Up On Me. A fost unul dintre primele proiecte, în afară de ale mele, pentru care am fost angajat ca producător. Solomon era ca un leu, iar faptul că eu nu aveam experienţă ca producător, mi-a limitat puterea de decizie. Şi ca un adevărat leu, el ştia foarte bine că vom face lucrurile aşa cum doreşte el. Deşi eu dirijam o serie de evenimente, trăiam după regulile lui. Vă puteţi imagina reacţia mea când mi s-a propus să lucrez cu el. Nu-mi venea să cred că este adevărat! Apoi, m-am întâlnit la cină cu Andy Kaulkin, şeful de la A&R Anti-Records şi cu Regele Solomon în persoană.

Solomon era pe de o parte showman, pe de alta un vrăjitor. Încă nu-mi dau seama ce parte conducea. L-am văzut de multe ori ca fiind un clarvăzător. A iubit femeile (are 21 de copiii, 90 de nepoţi şi aproape 20 de strănepoţi), dar chiar şi atunci când le curta de pe scenă, nu părea deloc nesincer.

Ultima dată când l-am văzut pe Solomon Burke a fost anul acesta în ianuarie, nu-l mai văzusem de 5 ani. Fusesem solicitaţi să scriem şi să înregistrăm o piesă pentru un film, Passion Play, care va fi lansat spre sfârşitul acestui an, în care mai apar Mickey Rourke, Megan Fox şi Bill Murray, şi într-o scenă chiar şi Solomon Burke.
Iniţial am vorbit la telefon şi a fost minunat să amintim una alta. El era la curent cu ceea ce făcusem eu în ultima vreme, fapt care a fost încurajator pentru mine. Aveam o idee pentru o piesă pe care o credeam potrivită pentru el, şi i-am trimis un demo. M-a sunat înapoi şi mi-a cântat-o la telefon, mi-a propus câteva schimbări la ea. Eu le-am adoptat şi a doua zi m-am urcat în maşină şi m-am dus la el acasă în Westlake Village.
Am cântat piesa de câteva ori împreună apoi am stabilit că o vom înregistra în studioul meu câteva zile mai târziu. Când a venit la studio, Solomon tocmai primise vestea tristă privind moartea unui mare producător din Memphis, Willie Mitchell, cu care tocmai terminase de înregistrat cel mai nou album al său, Nothing’s Impossible”.

Mick Jagger: „Solomon Burke avea o voce extraordinară… puternică, dar avea control total asupra ei. Acest om avea o tehnică vocală incredibilă, formată în biserică şi din experienţa gospel. Iubeam asta la el şi, bineînţeles, a avut o mare inflenţă asupra noastră, şi în special asupra mea în anii în care m-am format ca solist”.
Tom Jones: „Cry To Me şi If You Needed Me erau piese de referinţă în timpul concertelor mele. Încercam să îi copiez tehnica vocală şi modul de a se purta pe scenă, era atât de expresiv. Te absorbea pur şi simplu, în piesă, când el cânta te integra pe tine, ca spectator, în text. L-am văzut prima dată pe Solomon la Flamingo în 1965, primul solist soul pe care l-am văzut live şi a fost minunat. Îi ascultam şi pe Otis Redding, pe Sam & Dave, dar el a rămas preferatul meu pentru că era un solist mult mai bun, şi apoi am devenit prieteni. Era un om extraordinar. A doua oară când l-am văzut live, nu mai reţin clubul, dar a fost tot în 1965. M-am dus în culise, el mi-a dat o coroană şi mi-a zis: Nu poţi fi regele soul-ului pentru că acela sunt eu, dar poţi fi Prinţul de Wales. Era un om deosebit, un familist, o personalitate zdrobitoare, avea simţul umorului şi o mare pasiune pentru muzică şi oameni”.
Jools Holland: „Solomon Burke a influenţat mulţi oameni, precum Otis Redding, Van Morrison, şi mulţi alţii. A fost un inovator, precum The Beatles sau Jelly Roll Morton. Incredibil era faptul că făcea totul fără cel mai mic efort. Când compunea piese, o făcea spontan. Am scris împreună Moving To The Country – piesă care a dat titlul unui album de-al meu, şi el a făcut textul pe loc. Apoi am mai făcut o piesă împreună cu Eric Clapton, numită Message To My Son, şi a făcut acelaşi lucru, dar textul era atât de elecvent, atât de bun, încât aveai impresia că a fost scris în biblioteca de la Oxford. Tot ceea ce a creat el îşi are originile într-o adâncă înţelegere a muzicii şi în experienţa lui din biserică. Ţin minte că mi-a spus, la un moment dat, că rifful din Everybody Needs Somebody To Love a fost inspirat de un riff pe care l-a auzit în biserică.
Era un tip foarte amuzant, avea un simţ al umorului foarte bine dezvoltat. El m-a învăţat două lucruri. Primul: muzica este de zece ori mai bună când nu îţi faci griji din cauza ei. Al doilea: în prezenţa lui era imposibil să nu înveţi să fii mai tolerant şi mai bun cu semenii tăi”.
Sursa: Mojo Music Magazine, decembrie 2010