NE AMINTIM DE „BRITISH ROCK FOR ROMANIA” (1990) – VIDEO

0
133

Jesus JonesPe 19 februarie 1990, a  început la Timişoara, turneul British Rock For Romania. Alături de trupele din Marea Britanie, Jesus Jones, Crazyhead şi Skin Games au avut recitaluri Pro Musica, Cargo, Compact B, Holograf şi Riblja Ciorba (Iugoslavia). Seria spectacolelor cu „reţetă” românească diferită, a continuat la Braşov şi Bucureşti. Şi-au unit eforturile pentru această premieră în showbiz-ul românesc, The British Council şi Societatea Metronom. Andrei Partoş a prezentat toate spectacolele.
 
În 2011, Andrei Partoș scria despre acest eveniment pe forum: Evenimentul, turneul s-a născut în urma unui interviu acordat de mine unei doamne de la BBC. Era Alison Muttler.Pe 17 ianuarie 1990. Am fost sunat de la British Council, de simpaticul Ken şi rugat să colaborez la acest proiect. Eu exprimam dorinţa tinerilor români de a avea concerte adevărate, cu trupe mari din lume. Sigur, mă gândeam la altele, dar asta nu conta atunci. Cei de la B.T.T. s-au implicat (prin Aurel Borşan şi Ghighi Bejan), exista Societatea Metronom proaspăt fondată, din care făceau parte cam toate trupele rock valoroase din România. Cei de la Guvern ne-au susţinut. A început corespondenţa, stabilirea participării româneşti în cele trei oraşe, Timişoara, Braşov şi Bucureşti. Britanicii erau extrem de meticuloşi cu toate aspectele, noi eram luaţi de val, fericiţi şi puţin speriaţi. Proiectul privea strict România. Dealtfel în reportaj se văd acele tricouri, despre care vorbesc mereu. Ele au ajuns în ţară înaintea trupelor britanice. Au fost depozitate la mine acasă, în holul clădirii din Ana Ipătescu nr.2. Erau câteva mii. Apoi au ajuns la Clubul Universitas, pe Schitu Măgureanu. De acolo au cam dispărut pe rupte. Noi aveam obligaţia să le dăm cadou publicului, dar unii, mai deştepţi ca mine, le vindeau!!! Am dus cu mine 10 tricouri în Franţa, când am plecat cu Holograf, Roata şi regretatul Doru Căplescu. Fireşte că era cu noi Aurel Mitran. Eram invitaţi de Jacques Higelin. Acolo le-am dat cadou unor artişti şi organizatori francezi. Era la puţin timp după cele povestite. Era Festivalul de la Bourges.
*Trupele româneşti au fost diferite în fiecare concert. La Timişoara, aşa cum povestea şi Victor Spirache pe FB, s-au alăturat şi formaţii sârbeşti. Fireşte Abra, Pro Musica şi altele. Poate că trebuie să verific documentele. La Braşov, pe lângă trupele din Bucureşti au cântat şi cei de la Grup 74. La Bucureşti a fost pe scenă, la prezentarea părţii britanice Annie Nightingale, cea mai cunoscută DJ de radio de la BBC ! O tipă extraordinară pe care am întâlnit-o acum câţiva ani în Bucureşti. A vrut să facă un reportaj în amintirea acelui British Rock. Am fost împreună şi la Polivalentă. Materialul audio cu acea emisiune difuzată la ea acasă îl deţin şi acum, pe undeva.
Cum a fost publicul? La Timişoara şi Braşov incandescent. La Bucureşti a fost numeros, tensionat, dar nu aşa cum speram. Înaintea acestui concert, în ianuarie am avut, tot la Polivalentă, concertul Bucureşti-Timişoara 22 (cu Iris, Compact, Holograf, V. Sterian, Păuniţa Ionescu, Pro Musica, Abra, Cargo ş.a.).Atunci publicul a fost fantastic!
Mă mai documentez şi revin. Abia acum am găsit şi documentele Metronom, pe care e bine să le pun pe site.
Am găsit şi impresii adunate din trei publicaţii muzicale britanice după acest turneu din 1990. Curând vor apărea şi aici.
 
Victor Spirache (postare pe Facebook): Ce amintiri mi-ai trezit cu această postare… Am avut șansa de a transmite live “Rock pentru Revoluție” la Radio Timișoara. O provocare profesională extraordinară. Trei seri la rând câte 6 ore în direct din Sala Olimpia. Un adevărat maraton. Ce experiență! De fapt știi foarte bine că doar erai prezentatorul spectacolului…
Îți reamintești cred, cât de impresionante erau imensele coloane de amplificare cu care au venit Skin Games, Jesus Jones și Crazy Head. Și efectele de lumini, parcă din altă lume (mai ales la Skin Games). De fapt chiar erau din cu totul altă lume. Și mixerul audio! 540 de canale, 4m lungime, plin de leduri, o bijuterie!!! N-am să uit privirile compătimitoare ale celor doi ingineri de sunet care se uitau la jenanta noastră dotare cu care transmiteam concertul la Radio (cu semnal preluat din pupitrul lor): o cutiuță din plastic cu 4 butoane și un vumetru cu ac la care se adăuga celebrul “beleu”, adică un telefon din 1940 cu manivelă, prin care comunicam cu studioul.
Mai trebuie spus că succesul maxim la public l-a avut atunci formația sârbească “Bajaga & Instruktori”. Cu mult peste toți și toate.
Stefan Mardale (postare pe Facebook): Am fost la concert, chiar am cantat cu Foileton. Englezii venisera cu o seara inainte. Au stat in picioare in stanga scenei si au asculata pana la sfarsit. Singura trupa la care au aplaudat a fost Abra; si pe buna dreptate.
 
 

PRESA BRITANICĂ E CU NOI…. CU FAŢA ÎN LACRIMI

Annie Nightingale
Annie Nightingale

Trei reviste muzicale de prestigiu din Anglia – New Musical Express, Sounds şi Melody Maker – au relatat despre turneul în România al formaţiilor Jesus Jones, Skin Games şi Crazyhead.
Nu voi uita niciodată această experienţă. România va rămâne pentru totdeauna în sufletul meu”, Wendy (Skin Games).
M-am maturizat în 5 zile”, Al (Jesus Jones).
E un sentiment extraordinar să cunoşti acest popor, atât de fericit acum şi atât de prietenos”, Anderson (Crazyhead).
Totul a început pe 17 ianuarie 1990, când Andrei Partoş de la Societatea Metronom a făcut un apel către emisiunea „Reportage” a canalului 2 BBC. Peste exact o lună, trei formaţii britanice soseau în România. Turneul, care a durat o săptămână şi a inclus 4 concerte, a fost organizat şi finanţat de British Council şi de societatea independentă Big World Productions. Este incredibil, dar mai mulţi muzicieni invitaţi să participe au refuzat. Cei care au acceptat, însă, au dovedit un altruism rar întâlnit în industria muzicii. „Cred că singurul motiv egoist a fost curiozitatea de a vedea cu ochii noştri ce se întâmplă în România, cum oamenii încep să îşi reconstruiască viaţa”, spune Mike Edwards, vocalistul de la Jesus Jones. „Şi – continuă el – interesul financiar este ultimul lucru la care ne-am gândit. Răsplata sufletească ne este mai mult decât suficientă”.
Comentatorii britanici şi-au pigmentat relatările cu date crude despre realităţile româneşti. E natural, nu, devreme ce născuţi şi trăiţi în libertate au putut constata că undeva, în Europa, o asemenea stare de lucruri a fost posibilă – teroare, foame, interdicţii, Securitate – pe care noi le-am cunoscut atât de bine şi pe care ei, după cum mărturiseşte Porkbeast, basistul de la Crazyhead, „nici măcar nu putem să încercăm a le înţelege”.
Pentru artiştii englezi a fost cu siguranţă o experienţă unică. Au fost extrem de impresionaţi de artiştii români, de efortul lor de a supravieţui în condiţiile în care „instrumentele erau atât de greu de procurat şi atât de scumpe, încât grupurile îşi construiau singure amplificatoarele şi fiecare cântec trebuia să fie aprobat de autorităţi. Nu puteau să scrie şi să facă muzică aşa cum o simţeau”, spune Al de la Jesus Jones. „Formaţiile româneşti ştiu că sunt cu 15 ani în urma celor din Vest, dar rămân mândri”, scrie reporterul de la Melody Maker. „Nu suntem atât de slabi, nu vă uitaţi la noi ca la nişte viermi”, spune Gabi de la Kripton.
Ed Sirrs de la Sounds consemnează: „Ani de zile, fanii rock din România au ascultat muzica difuzată de posturile de radio străine şi s-au folosit de înregistrări obţinute cine ştie cum. Toate bune, numai că talentele locale au fost neglijate”.
„Rockul românesc înseamnă mai ales hard rock. Cel mai popular grup aici este Compact B, care şi-a format stilul urmărind înregistrări video pirat”. „Au încercat să ne desfiinţeze, dar nu ne-am lăsat”, a declarat Vlady (keyboards) de la Compact B. „O asemenea hotărâre este Impresionantă”, scrie Melody Maker.
 
Andrei Partos
Andrei Partos

La Timişoara, britanicii au asistat la un concert de 6 ore, în care punctul principal de atracţie l-a constituit supergrupul format de Compact B şi Holograf, condus de „uimitoarea Păuniţa Ionescu, o solistă de blues de mare forţă, fericită să cânte în limba engleză din nou acum, după 10 ani”. Păuniţa, pe care New Musical Express o compară cu Alison Moyet, a făcut o impresie excelentă. Impactul pe care îl are asupra publicului nu poate fi descris în cuvinte.
Dar cea mai mare surpriză pentru străini a fost publicul românesc. Iată cum descrie reporterul Terry Staunton primul contact cu „acest public minunat: „Tinerii fani, care la începutul serii – e vorba tot despre spectacolul exclusiv al românilor, care a precedat primul concert British Rock For Romania – au păstrat un moment de reculegere în memoria prietenilor dispăruţi, îşi încep propriul spectacol cu o înflăcărare ce depăşeşte Beatlemania. La All Right Now sala devine o mare de brichete şi chibrituri aprinse- e o privelişte ciudată, clişeul perfect al concertelor din vest, iar titlul acestui cântec rock vechi de 20 de ani, capătă o cu totul nouă semnificaţie”.
Caren Myers de la Melody Maker relatează: „Concertul de la Bucureşti seamănă cu o petrecere la care iau parte la Sala Polivalentă, câteva mii de invitaţi”.
Cuvântul care s-ar potrivi cel mai bine este sărbătoare. Şi nu seamănă cu nimic din ce am văzut până acum”, spune Wendy Page de la Skin Games. Caren Myers continuă: „Privindu-i pe aceşti tineri, n-ai zice că au trecut prin atâta suferinţă, prin foame, frig, brutalitate. Mai mult, le-a fost refuzată adolescenţa, distracţia de orice fel le era interzisă. Şi în loc ca toate acestea să le stingă pofta de viaţă, vezi acum, când sunt liberi, cum bucuria de a trăi se revarsă ca un ocean”.
În timpul concertului, atmosfera este electrică şi atât de înălţătoare, încât mi-au dat lacrimile”, se confesează Porkbeast.
N-am mai văzut niciodată atâta emoţie şi entuziasm la un public”, spune Jim Marr, basistul de la Skin Games. „Aş putea numi 100 de grupuri care vor fi verzi de invidie că nu au trăit experienţa publicului român. Sper că vor mai veni şi alţii după noi, deşi există un impediment: banii. Numai grupurile mari îşi pot permite să vină aici fără ajutorul guvernului, cei de talia lui Eric Clapton sau Phil Collins, şi e păcat. Aceşti tineri au nevoie de muzică”.
La Braşov, ca şi la Bucureşti, cele 3 grupuri s-au dezlănţuit cu o pasiune şi o dăruire greu de egalat, în cântecul de final Rocking In The Free World al lui Neil Young. Poate că relatarea ziaristului englez este mai elocventă, aşa cum îşi încheie articolul din New Musical Express: „La sfârşitul acestui cântec m-am trezit pe jos, cu faţa în lacrimi, trăisem cele mai măreţe 4 minute din viaţa mea. Un coleg m-a ajutat să mă ridic şi în timp ce mă îndreptam spre culise, un tânăr român s-a aruncat de gâtul meu, plângând: „Vă mulţumesc că aţi venit, vă mulţumesc tuturor că aţi venit”. Noi vă mulţumim, tineri din România!…
Reîntors la biroul meu, mă confrunt cu o problemă dificilă. Cum ar putea o pagină tipărită să cuprindă una dintre cele mai profunde experienţe prin care a trecut un om? Cum ar putea el descrie forţa morală, demnitatea şi căldura unui asemenea brav popor?Nu există un răspuns. Pentru oricine cu o inimă în piept şi cu un gram de compasiune, mesajul e limpede. „Nu citi, acţionează”!
Traducerea şi adaptarea Cristina Gheorghe
Articol publicat în Revista METRONOM, nr. 3 din 1990
 

 
 

 

 

 

 
 
 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here