Nicu Alifantis – știri / concerte / apariții în luna iunie

0
142

CONCERTE

06.06.2019 – Alifantis & FragileBand
Alba Iulia, Casa de Cultură a Sindicatelor, ora 19:00

Concert – Lansare Box-Set „Memorabilia” în cadrul Târgului de Carte „Alba Transilvana”
Ediţia a XII-a – 6 – 8 iunie 2019
08.06.2019 – Alifantis & Zan
Buzău, UM 01671, ora 17:00

Cu ceva timp în urmă, pentru un bărbat, plecarea la oaste însemna drumul făr’ de-ntors al bărbăției. „Plecai flăcău și te-ntorceai bărbat”, ziceau bătrânii.
Am trăit pe propria-mi piele acest sentiment în urmă cu 45 de ani, la 25 februarie 1974 când am trecut pragul Unității Militare 01671 din Buzău.
Am venit în Unitate cu o valiză de lemn, iar după un an și patru luni am plecat cu multe cufere pline până la refuz cu trăiri, experiențe, amintiri…
Pentru toate acestea, mulțumesc UM 01671!
Un spectacol în curtea Unității Militare, un omagiu adus tuturor celor ce-au slujit și slujesc în haină militară, indiferent de grad.
Nicu Alifantis
09.06.2019 – Alifantis & Zan
București, Parcul Titan, ora 17:00

Flori pentru suflet. Remember Florian Pittiș – Ediția a VII-a
Conceput ca o sărbătoare a spiritului, evenimentul unește artiștii și publicul în dragostea și prețuirea pentru un simbol unic în cultura noastră, Florian Pittiș, „un uomo universale” al României.
El reprezintă în inimile și conștiința românilor un ideal de spirit de-a pururi tânăr și liber. A inspirat generații întregi de tineri să citească, să gândească, să trăiască frumos. Moțu Pittiș a sădit în sufletele românilor dorința de libertate, de cunoaștere, a fost un vizionar care a inspirat multe generații și continuă să o facă, deoarece moștenirea pe care ne-a lăsat-o este atemporală.
11.06.2019 – Nicu Alifantis
București, Muzeul Național al Literaturii Române, ora 18:00

Str. Nicolae Crețulescu nr. 8

Lansare de carte Daniel Ioniță
Academia Australiano-Română pentru Cultură și Muzeul Național al Literaturii Române prezintă lansarea volumului de poezie bilingv „Basarabia Sufletului Meu / The Bessarabia of My Soul”, autori Daniel Ioniță Maria Tonu (Editura MediaTon, Toronto, Canada, 2018).
Volumul va fi prezentate de Alex Ștefănescu – critic și istoric literar, Vitalie Răileanu – scriitor, Director al Bibliotecii „Onisifor Ghibu” Chișinău și Eugenia Țarălungă – scriitor, din partea MNLR.
Participă Daniela Nane și Nicu Alifantis. Moderator Daniel Ioniță
16.06.2019 – Alifantis & Zan
București, Opera Comică, Grand Arena, ora 19:00

În cadrul Festivalului Opera Copiilor, spectacolul
Șotron
sau copiii mari cântă pentru copiii mici…

„Despre unii se spune că dau în mintea copiilor, despre alţii că se coboară la mintea copiilor, dar unii se joacă ca şi cum ar fi rămas copii. Şi în copilărie, bătând atât de mult maidanele artei, au ajuns să nu se mai maturizeze, ci doar să mânuiască jucăriile din ce în ce mai bine. Şotron este discul unor copii care ştiu să mânuiască instrumentele şi vocile ca nişte oameni mari.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here