Nicu Alifantis – știri / concerte / apariții în luna noiembrie

0
161

CONCERTE

10.11.2019 – Nicu Alifantis
Călărași, Centrul Județean de Cultură și Creație
Sala  „Barbu Știrbei”, ora 18:00
Festivalul concurs Național de Muzică Folk „Chitara Dunării”

 

13.11.2019 – Alifantis & Zan
invitat Mihai Neniță
București, Hard Rock Cafe, ora 21:00
Emoție în toamnă

 

Casa de Producție Alifantismusic va fi prezentă cu ultimele noutăți la Târgul de Carte Gaudeamus (20-24 noiembrie 2019) Standul Q-T-RAZ.

„ALIFANTIS ♦ BACOVIA DECEMBRE 50 COLLECTION

50 de ierni peste decembre
Ediție de colecție, premium, într-un tiraj de 1000 de exemplare.

Cântecul „Decembre” pe versurile poetului George Bacovia împlinește 50 ani de când a fost compus. Se întâmpla în octombrie 1969. De-atunci și până astăzi, atât poemul cât și cântecul au intrat și rămas în conștiința melomanilor, însoțindu-mă  în mai toate concertele pe care le-am susținut.

Consider că această aniversare e un eveniment extrem de important, atât pentru mine, în calitate de compozitor și interpret, cât și pentru poetul George Bacovia autorul poeziei și consider că acest eveniment merită marcat așa cum se cuvine.

Va fi un omagiu adus poetului George Bacovia, poemului „Decembre” și istoriei acestui tandem de muzica si poezie.

Lansarea oficială a acestei ediții va avea loc la
Târgul de Carte Gaudeamus 23 noiembrie 2019, ora 17:00
spectacolul de lansare, 6 decembrie 2019, ora 19:00, Teatrul Metropolis.

ALIFANTIS & ZAN – LIVE LA UM 01671 – BUZĂU

DISPONIBIL pe USB Memory Stick 8GB Super Quality – ediție limitată
Carte + Concert Live & Making Of, 2019,
Preț 99,00 lei

PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA!

DICȚIONARUL LUI ALIFANTIS

Mic dicționar (la propriu și la figurat) de definiții,
Carte, Ediția a II-a, 2019,

preț 10,00 lei

ALIFANTIS & ZAN – ȚARA DE UNDE VIN

Carte + CD, 2018,
preț 35,00 lei

NICU ALIFANTIS
MEMORABILIA – THEATRE MUSIC COLLECTION

BOX SET – 45 ANNIVERSARY EDITION
(3 Cărți + 8 CD-uri + 2 DVD-uri + surprize), 2018,

preț 490 lei

NICU ALIFANTIS – 45 POEME LA ÎNTÂMPLARE

45 Poeme ilustrate de Răzvan Luscov
Carte, 2018

preț 25,00 lei

NICU ALIFANTIS – FACECARTE

Poeme, portrete, povestiri,
Carte, Ediția a II-a, 2016

preț 25,00 lei

VĂ STAU LA DISPOZIȚIE ȘI POT FI COMANDATE

pe alifantis@alifantis.ro sau tel: 0758 220 581

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here