PERSONALE. WEEKEND ALB-NEGRU

Am fost invitat de profesoara mea de la Şcoala maghiară, din clasele mici adică până-n a 8-a, la ziua ei. A împlinit 87 de ani. Este de o vitalitate şi o energie uluitoare. O inteligenţă strălucitoare şi o putere empatică rar văzute. Nu trăieşte în ţară, dar periodic ne adună. Acum l-am revăzut pe un fost coleg, Galfi Akos,  care trăieşte în Noua Caledonie. Ne-am întâlnit după 50 de ani! Acum am fost patru „elevi”(de 65 de ani). La alte aniversări am fost mai mulţi. Unul dintre cei mai apropiaţi prieteni, Ştefan Szobotka, s-a stins anul trecut. Alţii stau prin ţară sau departe prin lume.În general în acea clasă am fost puţini, aşa că orice absenţă se simţea… A fost o întâlnire plăcută, deosebită. Practic aniversarea a fost vineri, dar au reluat-o, pentru mine sâmbătă. Una dintre fete a devenit bunică, eu am devenit tătic, am avut ce povesti. Erau vreo trei laptopuri ca la conferinţele mondiale. Şi cel puţin două aparate foto. Fireşte că ne-am amintit de cei absenţi, unul fiind „Ocsi” Karol Reithoffer. Acum un an era o.k., era un bunic mândru şi fericit, acum e grav bolnav, spuneau cei care au ţinut legătura cu el în ultimele luni. Azi la prânz m-a sunat Julieta Szonyi (da, actriţa mi-a fost colegă de clasă) să mă anunţe că Ocsi a încetat din viaţă! Era un sportiv, un luptător. Boala l-a doborât…Am fost adversari la polo, ne-am ciondănit în apă, dar am fost prieteni pe uscat în vremea junioratului chiar şi după ce eu am plecat la altă şcoală. Un suflet mare pe care tocmai mă bucurasem că l-am redescoperit! Şi asta datorită acestei doamne fabuloase, doamna Profesoară Stern. Dumnezeu să-l odihnească pe Ocsi şi  le doresc tuturor celor tineri să aibă parte de astfel de diriginţi şi astfel de colegi de şcoală!