PRIMA PETRECERE PE BUNE

0
629

Andrei Jr micA fost prima petrecere pe bune, pe care am avut-o în casă pentru Andrei-Ştefan, care a împlinit 3 ani. Anul trecut era prea mic pentru a realiza ce se petrece, deşi noi am făcut toate cele necesare. O experienţă deosebită pentru că e extrem de important să vezi cum reacţionează în prezenţa mai multor persoane în jurul lui, a altor copii (doar doi), altor părinţi. Mă refer la o experienţă pe teren propriu, pentru că în deplasare a mai fost. N-a ajuns încă la grădiniţă, aşa că testul mi s-a părut esenţial. Cred că a trecut foarte bine această probă, chiar s-a obişnuit atât de mult cu ideea de cadouri că le cere şi azi.
 
 
Tort Andrei Jr„Alte cadouri”, zice des!  Şi tortul imens cu figurile lui preferate (Bucşă şi McQueen) l-a impresionat, dar toate cadourile s-au bucurat de momente de atenţie din partea sărbătoritului. Nu intru-n amănunte, dar pot afirma că fost o zi memorabilă. Eu am avut pe parcursul zilei şi un intermezzo stomatologic (absolut dezagreabil), MamaVi a avut unul manichiuristic (în mod cert plăcut)…
În concluzie sper că şi musafirii s-au simţit bine în cele 2-3 ore de agitaţie maximă şi intensă! A fost o după amiază fără computer, fără Face-book, fără televizor. La prima oră de azi dimineaţa Juniorul stătea la televizor şi viziona (cred că pentru a 10-a oară în ultima săptămână)  DVD-ul cu Angry Birds…Să avem un decembrie frumos!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here