Celebrul violonist și compozitor André Rieu va urca pentru prima dată pe scena sălii BT Arena din Cluj-Napoca, alături de orchestra sa, joi, 4 aprilie, începând cu ora 20:00 și va continua să îi încânte pe admiratorii săi cu alte trei reprezentații în zilele de 5, 6 și 7 aprilie.
Toate cele patru concerte programate la Cluj-Napoca sunt sold-out, astfel că, 32.000 de spectatori se vor bucura de muzică de calitate și divertisment. Notorietatea concertelor marca André Rieu nu este dată doar de interpretările remercabile ale melodiilor clasice deosebit de populare, ci și de entuziasmul și buna dispoziţie pe care marele artist și orchestra sa reușesc să le insufle publicului.
Întrucât au mai rămas doar câteva zile până la momentul celui mai așteptat concert de la Cluj, organizatorii comunică publicului participant regulile de acces precum și alte informații importante de interes general.
- Accesul publicului în sală se va face începând cu ora 18:00. Concertul va începe la ora 20:00 și se va încheia în jurul orei 22:30. Organizatorii recomandă utilizarea porţilor de acces corespunzătoare zonelor în care sunt repartizate biletele achiziţionate.
- Concertul va avea o pauză de aproximativ 20 minute. În acest interval de timp, participanții vor avea acces în zona amenajată pentru fumat, precum și la barurile amplasate în foaier.
- Accesul la concert este permis doar pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată. Spectatorii vor fi ghidați de voluntari către zona și locurile specificate pe bilete.
- Persoanele care vor întârzia la concert, vor putea intra în sală numai în pauza dintre melodii.
- Participanții la concert sunt rugați să se deplaseze la BT Arena pe jos sau cu ajutorul mijloacelor de transport în comun și să evite deplasarea cu autoturismul personal. Accesul în parcarea subterană a locației va fi închis, cu excepția echipei de organizare. Ca alternativă, vor putea fi utilizate parcarea Cluj Arena sau parcarea din fața Sălii Sporturilor “Horea Demian”.
- În zona de concert NU VA FI PERMIS accesul cu: băuturi și produse alimentare cumpărate din afara perimetrului locației, sticle (inclusiv sticle de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve, artificii, bannere susținute de bețe, spray-uri, lasere, scaune, arme, obiecte contondente, lanțuri, umbrele, animale de companie, rucsacuri, căști de motociclist, bagaje voluminoase mai mari decât o coală A4, selfie stick-uri, aparate foto profesionale sau aparate de înregistrare audio-video de orice fel sau aparate GoPro.
- Organizatorii insistă ca spectatorii să lase acasă sau la mașină toate obiectele considerate “interzise”, precum și rucsacurile, accesul cu astfel de bagaje fiind strict interzis. Locația nu dispune de spații pentru depozitare, de aceea organizatorii recomandă publicului să nu vină cu obiecte interzise.
- Din motive de securitate, participanții vor trece printr-un filtru de control corporal sumar, iar orice obiect interzis descoperit în urma verificărilor va fi oprit și va putea fi recuperat de la intrare. Organizatorii nu își asumă răspunderea pentru aceste obiecte.
- Accesul copiilor cu vârste de până la 3 ani este Copiii care depășesc această vârstă vor avea acces numai pe baza unui bilet valid. Minorii trebuie să fie însoţiţi de un adult.
- Este interzis să se efectueze fotografii sau materiale video în scopuri comerciale fără acordul explicit din partea organizatorului. În caz de nerespectare, organizatorul are dreptul de a confisca aparatura foto sau video până la sfârșitul concertului și de a șterge înregistrările video și/sau audio.
- Spectatorii sunt rugați să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor stabilite de organizatori și să urmeze instrucțiunile personalului calificat pentru evacuare în caz de urgență.
- Organizatorul evenimentului nu poate fi făcut responsabil pentru vătămările și prejudiciile materiale sau de orice altă natură. Organizatorul își rezervă dreptul să refuze continuarea participării la eveniment persoanelor care reprezintă un pericol pentru siguranța și confortul celorlalți. În toate cazurile neprevăzute de acest regulament, măsurile necesare vor fi luate de organizator.
- Pentru orice altă informație, vă recomandăm să urmăriți pagina de Facebook: https://www.facebook.com/EventsbyLaishoo/.
- Arhiva revistei Vox Pop Rock (13) - decembrie 10, 2024
- Din jurnalul unui ninja (75): Loialitatea, Consecvența și Armele lungi (seminar, 8.12.2024) - decembrie 8, 2024
- Top Winter Songs/piese de iarnă (fără colinde, Crăciun și An Nou). Votează cel mult 20! - decembrie 5, 2024