Articol preluat din Libertatea
Duminică, 16 aprilie
PRO TV
Duminică dimineață, la ora 08:15: Aventurile lui Tin Tin: Secretul licornului. Filmul urmărește aventurile unui tânăr și îndrăzneț reporter, Tin Tin, și ale câinelui său Snowy.
Apropo TV se întoarce duminică, de la ora 12:30, cu un nou sezon: cel cu numărul 25.
Începând cu ora 13:30, Iubirea schimbă tot! Pro TV va prezenta filmul concertului susținutul de Andra anul acesta la Sala Palatului, cu imagini în premieră și informații inedite din culise.
De la 20:30, Cameron Diaz și Tom Cruise joacă în Întâlnire explozivă.
Antena 1
Cea de a șaptea ediție a emisiunii „iUmor”, difuzată de la ora 20:30 chiar în duminica Paștelui, va fi una specială. Printre surprizele acestei ediții, telespectatorii Antena 1 vor vedea unul dintre cele mai spectaculoase numere de umor la nivel mondial. Un concurent din Franța, care vine în România exclusiv pentru emisiunea „iUmor”, îi va înmărmuri pe membrii juriului. Acesta va urca pe scenă îmbrăcat în frac, cu un stativ și o partitură, însă aparențele vor fi înșelătoare. Ce anume va face concurentul francez de îi va lăsa cu gurile căscate pe Delia, pe Mihai Bendeac și pe Cheloo, telespectatorii vor descoperi în ediția de Paște la „iUmor”.
Tot duminică, în prima zi de Paște, de la ora 22.30, Vasile Muraru și Valentina Fătu au „Chef de râs” cu care îi vor molipsi, cu siguranță și pe telespectatorii Antena 1. Momentele umoristice pregătite de cei doi actori ai Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” vor alterna cu cele muzicale susținute de invitații lor, Alina Eremia, Pepe, Sofia Vicoveanca, Dinu Iancu Sălăjanu.
Kanal D
În prima zi de Paşte, de la ora 20:00, Bursucu şi Ana-Maria Barnoschi îi invită pe telespectatori la o ediţie senzaţională a show-ului “Roată Norocului”, cu premii uriaşe şi distracţie la cote maxime alături de invitaţii lor, George (ex Jorje) şi Andreea Bănică. Cele două vedete vor avea o misiune de suflet, aceea de a face totul pentru a câştigă multe premii pentru o familie căreia soarta nu i-a surâs până acum.
Antena Stars
În zi de sărbătoare, în Duminica Paştelui, de la ora 13:00, Florentina Fântânaru aduce în casele românilor o ediţie specială a emisiunii “Dincolo de aparenţe”, înregistrată în Catedrala Mitropolitană de la Sibiu şi avându-l drept invitat chiar pe părintele Constantin Necula, într-un interviu despre viaţa de familie, personajele marcante din viaţa sa, temerile sale, dar şi câteva sfaturi despre cum ar trebui să se comporte oamenii de Sfintele Paşti.
De la ora 15:30, Oana Turcu va fi acasă la Andrei Ştefănescu. La doar câteva săptămâni de la venirea pe lume a lui Ayan, îndrăgitul interpret de la Alb Negru şi soţia sa, Antonia au invitat echipa emisiunii “Refresh by Oana Turcu” la ei acasă pentru a vorbi momentul în care s-au cunoscut, când se vor căsători, dar şi despre modul în care a aflat Andrei că băieţelul său a venit pe lume.
De la ora 16:30, Maria Simion şi Nicolai Tand le spun “Hristos a înviat” telespectatorilor într-o ediţie specială a emisiunii “Star Chef” şi îi invită să petreacă alături de prietenii lor, Mioara Velicu, Niculina Stoican, Maria Dragomiroiu, Laura Lavric, Adriana Antoni şi Gelu Voicu o după amiază cu multă voie bună, muzică de petrecere şi bineînţeles mâncare bună, vedeta zilei fiind mielul preparat chiar atunci, la proţap.
De la ora 19:55 va fi “Supershow-ul de Paşte”. Emisiunea prezentată de Andra Trandaş şi Mihai Morar aduce laolaltă toate vedetele staţiei.
Seara va continua cu producţia “Astă seară dansăm în familie”, difuzată de la ora 23:00.
Prima TV
În prima zi de Paște, competiția se încinge la Mama mea gătește mai bine unde Catinca Roman și fiica sa, Calina vor găti pulpă de miel la cuptor cu legume și salată de baby spanac, rucola și muguri de pin. Echipa adversă, formată din cântăreața de muzică populară Mariana Ionescu – Căpitănescu și fiul acesteia Anthony, va găti stufat de miel cu salată de ridichi și gulii.
Tot duminică seară va fi Schimb de mame spectaculos. O mamă de schimb va reuși să scoată din minți familia gazdă.
Luni, 17 aprilie
PRO TV
Filmul Ai tăi, ai mei și ai noștri, de la ora 08:15. De la ora 10:00, PRO TV difuzează filmul de animație Rio
Vorbește lumea vine de la ora 12:00! Adela Popescu și Cove sunt pregătiți cu o ediție specială și îi vor avea luni invitați pe Andreea Bănică, Ansamblul Doina Oltului, Elena Gheorghe împreună cu mama sa, Anastasia Lazariuc și mulți alții. Tot luni, vom asista la o petrecere de pomină în Botoșani, a cărei gazdă va fi Daniela Condurache.
La Măruță petrece românește a doua zi de Paște, cu o ediție specială, de la ora 16:00, cu cel mai bătrân cioban din România: la 100 de ani, va zbura pentru prima dată cu avionul!
Uite cine dansează!, de la 20:30. Cele șase perechi rămase în show vor prezenta coregrafii spectaculoase, vor forma echipe inedite, vor face tot posibilul să impresioneze juriul și publicul și vor lupta să ajungă cât mai aproape de marea finală.
Antena 1
În dimineața celei de-a doua zile de Paște, o ediție specială „Neatza cu Răzvan și Dani”. Mâncare tradițională de Paște, costume, muzică populară și o atmsoferă caldă de primăvară sunt ingredientele unei ediții speciale în dimineața de 17 aprilie.
În zi de sărbătoare, în platoul de la „Neatza” vor sosi artiști precum Nico, Celia, Dj Rynno & Sylvia, dar și Raluka, iar provocarea pentru ei va fi să interpreteze muzică populară alături de taraful condus de Gelu Voicu.
„Prietenii de la 11” se întâlnesc luni, în a doua zi de Paște, pentru a petrece împreună, ca în familie. Diana Munteanu și Florin Ristei vor fi gazdele perfecte de la ora 11:00 pentru mulți invitați care vor transforma platoul emisiunii într-o casă plină de veselie. Desigur, nu vor lipsi nici preparatele de sărbătoare, nici discuțiile ca între prieteni și nici muzica bună.
A doua zi de Paște, de la ora 14.00, Maria şi Ionuţ Iftimoaie, Luminiţa Anghel şi Silviu Dumitriade şi Ianna Novac şi Octavian Dobrotă sunt invitații Mirelei Vaida în cea mai nouă ediţie a emisiunii „2k1”.
Tot în a doua zi de Paște, începând cu orele 20.30, Antena 1 difuzează o ediție specială a emisiunii „Chefi la cuțite” unde vedeta este însuși meniul de Paște pe care îl vor avea de pregătit concurenții.
Kanal D
Luni, în a două zi de Paşte, de la 15:30, Luminiţa Anghel, Nico, Silviu Biriş, Mioara Velicu, Daniela Condurache şi Constantin Enceanu vor petrece româneşte alături de Teo şi de Bursucu, aducând în casele telespectatorilor bucurie şi atmosfera de sărbătoare.
Antena Stars
Luni, de la ora 19:45, vedetele îşi dau întâlnire în platoul emisiunii “Răi da’ buni”, pentru a petrece alături de telespectatori a doua zi de Paşte. Mariana Căpitănescu, Steliana Sima, Maria Constantin, Nicoleta Voica, Prestige Orchestra, trupa Alessis, Gelu Voicu, Pepe, Elena Ionescu şi Mahala Rai Banda dau startul distracţiei alături de Mihai Morar.
Începând de la ora 22:00, vocile de aur ale României le vor trece pragul Adrianei Bahmuţeanu, Rocsanei Marcu şi lui Cristian Brancu, la “Agenţia VIP”. Silvia Dumitrescu, Mihai Constantinescu, Marcel Pavel, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanţu, Stela Enache, Oana Sarbu, Fuego, Cotabita, Sanda Ladoşi şi Marina Voica petrec alături de telespectatorii Antenei Stars şi demonstrează, o dată în plus, că piesele lor sunt nemuritoare.
sursa: Libertatea
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025