Psihologul clinician Mariana Armean a vorbit pentru ziare.com despre urmele lasate asupra psihicului nostrude mesajele alarmante lansate de mass media cu privire la pandemia de coronavirus, de stridentele mesaje RO-Alert si mai ales de comunicarea trunchiata a autoritatilor cu privire la evolutia bolii provocata de SARS-CoV-2.
Ziare.com:Va lasa urme in psihicul nostru perioada de pandemie, cu toate restrictiile impuse mai bine de un an?
Mariana Armean: Cu siguranta, da. Sunt urmari deja, nu numai ca vor fi. Asta consider si asta constat din toata munca pe care noi o desfasuram in domeniul sanatatii mintale. Sunt oameni care au o temere atat de mare incat au dezvoltat foarte multe fobii in urma trecerii prin boala COVID-19. Chiar am in randul cunostintelor personale oameni care au dezvoltat diferite anxietati destul de serioase care ar necesita atentia unui specialist.
Cum ne dam seama ca trecem printr-o perioada de trauma psihologica post COVID-19? Atunci cand observam modificari in comportamentul nostru pe care noi nu le aveam anterior acestei situatii. Cand constatam ca obiceiurile de zi cu zi s-au schimbat, ca ne este teama sa mai iesim din casa fara sa ne luam foarte multe mijloace de precautie, cand ne este teama sa discutam cu ceilalti oameni, sa ajungem in zone care sunt mai aglomerate sau cand ne izolam total. Chiar si atunci ca suntem foarte tristi si nu mai reusim sa ne revenim, chiar daca am iesit cu bine din starea de boala si cand vedem ca starea noastra de tristete continua si fara ca aceasta afectiune sa mai existe.
(…)
Ziare.com: Va trece ceva pana sa mai acceptam sa stam om langa om la un concert, de exemplu?
Mariana Armean: Nu numai. Avem nevoie de timp pana sa putem sa iesim sa ne uitam relaxati in jur si sa ne putem bucura de viata. Pana la urma despre asta este vorba, ca tu sa te poti bucura de propria viata, sa gasesti satisfactii si impliniri in ceea ce ti se intampla zi de zi.
La nivelul fiecarui individ avem motivatii si cumva totul are un sens. Ei, asta spun, tot ce se intampla la nivel de comunicare guvernamentala ar trebui legat cu foarte multe mesaje si explicatii care sa incurajeze populatia. Nu doar pui punct dupa ce spui ca situatia paturilor din spitale este critica, numarul mortilor va creste, ne vom prabusi cu totii.
Avem nevoie de aceasta ancora, pentru ca tu iti spui: << ok, voi rezista pana atunci, uite, mai e putin >> . Oamenii care nu au nimic planificat, pe mine ca psiholog clinician m-ar ingrijora. Eu m-as gandi imediat la un screening al depresiei si la ceea ce s-ar intampla mai departe cu acea persoana. Daca nu ai o ancora care sa prevada un viitor bun pentru tine, un sens pentru care sa traiesti, te gandesti imediat ce rost are tot.
Puteți citi interviul în întregime aici: https://ziare.com/stiri/coronavirus/interviu-mariana-armean-psiholog-alerte-virus-trauma-1669441
- Ministerul Educației și CNA-ul nu pot dormi de grija horoscopului - iunie 26, 2025
- Psihologul Muzical (ediția 1184 – 21.06.2025): Baba Novak, Top Nonconformist „Songs with heart, corazon, cuore, coeur, herz, inimă în titlu” (partea a II-a) - iunie 26, 2025
- Mike Godoroja & Blue Spirit lansare album Viata-Iubire, Armonie, Zbor la Sala Radio 22 iunie 2025 - iunie 25, 2025