Radu Tudorancea: Sursa DS-896 . Defectarea lui Petru Dumitriu (surse inedite)

Articol de Radu Tudorancea publicat pe site-ul LaPunkt

august 8, 2020

226

Sursa DS-896[1]. Defectarea lui Petru Dumitriu (surse inedite)[2]

Cercurile intelectuale românești și îndeosebi elita literară aveau să înregistreze un șoc, la începutul anilor 60, odată cu răspândirea veștii că Petru Dumitriu, scriitor de anvergură al regimului comunist și unul din privilegiații acestuia, trecuse clandestin în Berlinul Occidental, alături de soție, în timpul unei călătorii de documentare desfășurate în mai multe state ale Europei comuniste, care avea ca punct terminus declarat RDG. Dedesubturile acestui episod, ca și evoluțiile sinuoase ulterioare ale cazului, aveau să mențină atenția mediilor literare românești, de-a lungul anilor 60 și nu numai. Dincolo de documentele referitoare la episodul părăsirii României (și la traiectul scriitorului Petru Dumitriu în Occident) aflate în arhiva CNSAS, noi surse arhivistice, de această dată americane, oferă informații relevante legate de acest caz, care și-a păstrat, de-a lungul deceniilor, doza inițială de controversă.

Fuga în Occident a unui răsfățat al regimului

Surpriza generală legată de fuga lui Petru Dumitriu, care s-a propagat mai ales începând cu luna februarie 1960, pe măsură ce unele informații au început să circule pe canale mai degrabă neoficiale în societatea românească, avea legătură cu statutul scriitorului la momentul plecării în Occident. Din mai multe puncte de vedere, Petru Dumitriu era, în mod indiscutabil, una din piesele grele ale regimului comunist în spațiul cultural, unde reușise să își asigure, cu o abilitate deosebită, un statut privilegiat, dublat de un lux nedisimulat, specific mai degrabă vârfurilor regimului. Aureolat nu numai prin distincțiile primite de la statul comunist – Dumitriu fusese laureat al Premiului de Stat, în 1951 și 1955 (prima oară la recomandarea Anei Pauker) și îi fusese acordat Ordinului Muncii în 1954, cât mai ales prin accederea sa în funcția de director al Editurii de Stat pentru Literatură și Artă, cunoscuta ESPLA din epocă (unde îi succeda lui Alexandru Toma), Dumitriu avea să exercite un control editorial cvasi-discreționar, începând cu 1956 până în decembrie 1958[3].

În termeni strict literari, dincolo de capodopera sa în trei volume – Cronică de familie[4] (apărută în 1957 și care a primit o semnificativă recunoaștere internațională și implicit numeroase traduceri, inclusiv în franceză, germană, cehă, polonă și engleză), sau de aprecierea criticilor în legătură cu romanul său Incognito (apărut în Franța), în 1962[5], la începutul perioadei exilului, activitatea literară a lui Petru Dumitriu fost umbrită de unele contribuții nefaste, ce se înscriu în sfera realismului socialist și care au probat un zel deosebit în propagarea liniei și directivelor partidului prin intermediul literaturii. Dintre acestea, probabil cel mai blamat rămâne romanul său Drum fără pulbere[6], ce se constituie într-o apologie nedisimulată privind construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră.

Dată fiind postura lui Dumitriu, una mai degrabă de răsfățat al regimului, fuga sa alături de soție, în Occident, la 22 ianuarie 1960 s-a constituit într-un moment cel puțin surprinzător și totodată stânjenitor pentru regim. Fuga propriu-zisă fusese camuflată sub aparența unei călătorii de documentare prin Ungaria, Cehoslovacia și RDG, însă cei doi soți aveau să treacă clandestin în Berlinul Occidental, solicitând azil politic autorităților vest-germane. De altfel, potrivit unor surse de arhivă americane, Dumitriu insistase la momentul primelor contacte cu autoritățile occidentale, ca nici plecarea sa din România și nici planurile sale ulterioare să nu fie făcute publice, atâta vreme cât fiica sa se afla în România. Scriitorul se arăta încrezător că regimul de la București va prefera să predea copilul, decât să înfrunte un potențial val de indignare internațională și de empatie față de copil, pe care-l considera ușor de declanșat, grație conexiunilor pe care Dumitriu le avea cu presa franceză și cu mediile literare de la Paris[7].

Puteți citi articolul în întregime aici: https://www.lapunkt.ro/2020/08/sursa-ds-896-defectarea-lui-petru-dumitriu-surse-inedite/