Recenzie de carte: „Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură” de Andrei Oişteanu

0
84

Sexualitate si societate andrei oisteanuArticol de Răzvan Voncu publicat în România Literară
Andrei Oişteanu face parte din categoria, restrânsă la noi, a cercetătorilor care lucrează pe proiecte mari. Chiar dacă este activ şi publicistic, cărţile sale nu se adună din articole, ci sunt construite pornind de la un obiectiv de cercetare precis, urmărit cu sagacitate, timp de câţiva ani, printr-o documentare bibliografică de proporţii. Rezultatele sunt sinteze ample, care devin repere obligatorii pentru cercetătorii care vor aborda ulterior tema respectivă.
Ceea ce s-a remarcat mai rar este că întotdeauna Andrei Oişteanu alege teme aflate la marginea interesului lumii academice româneşti, care necesită deopotrivă curaj intelectual şi etic, nestrăbătute de nimeni altcineva, în pofida realei lor importanţe. Şi Imaginea evreului în cultura română, şi Narcotice în cultura română, ba chiar şi Religie, politică şi mit. Texte despre Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu sunt cărţi care înfruntă prejudecăţi şi – aspect deloc neglijabil – sincronizează cultura noastră cu tendinţele contemporane.
Astfel, despre o „problemă evreiască”, de pildă, se vorbeşte la noi încă din perioada paşoptistă, dacă nu şi mai devreme. Totuşi, cercetarea lui Andrei Oişteanu din 2001 a fost prima care a furnizat tabloul sinoptic al modurilor în care majoritatea de la noi s-a raportat la minoritatea evreiască, în timp, pe bază de texte, nu de atitudini ideologizate.
La fel, despre problematica etică şi culturală a substanţelor halucinogene s-a vorbit în România, timp de circa un secol, numai „în şoaptă”. Andrei Oişteanu a avut curajul de a înfrunta pudibonderia generală, ca şi pe cel de a evidenţia funcţia artistică a narcoticelor. Lăudat sau, dimpotrivă, blamat (!) pentru îndrăzneala de a fi demonstrat o prezenţă a drogurilor în artele româneşti, cercetătorul încă nu a primit, în măsura cuvenită, recunoaşterea meritului principal al acestei sinteze. Şi anume, cel de a fi readus cultura noastră „în rândul lumii”, arătând că imaginea de patriarhalitate este rezultatul unei insuficiente cunoaşteri a substraturilor ei.
În fine, aş introduce în aceeaşi serie şi cartea despre Eliade şi Culianu. Deoarece Andrei Oişteanu, distins membru al comunităţii evreieşti din România, nu ezită să se aplece asupra operei unui savant cunoscut atât pentru geniul său erudit, cât şi pentru adeziunea la extrema dreaptă interbelică. Fără să evite aspectele controversate ale personalităţii eliadeşti (dimpotrivă), Oişteanu face primul pas în dezideologizarea dezbaterii, prin punerea ideilor lui Eliade într-un context în care se vede cu claritate, vorba lui Mircea Mihăeş, ce rămâne. Ce rămâne şi, totodată, ce trece, prin Ioan Petru Culianu, către noi, cei de azi.
Am făcut această introducere, deoarece şi Sexualitate şi societate este o cercetare de acelaşi tip ca precedentele. Şi mă tem că va fi receptată ca ele: cu admiraţie pentru capacitatea de documentare şi de sistematizare a unui material uriaş, sau cu indignare fundamentalistă pentru „impudoarea” de a fi abordat o temă „ruşinoasă”.
Când, în realitate, ceea ce dă unicitate operei lui Andrei Oişteanu, în cultura noastră contemporană, este îndrăzneala sintezei. Adică îmbinarea sigură dintre o idee limpede, radicală, şi o informaţie exhaustivă, „defrişată” dintr-un munte de surse, nu întotdeauna explicite. Cei care au impresia că subiecte precum cele din cărţile la care am făcut referire existau, structurate ca atare, înainte să le parcurgă Andrei Oişteanu, ratează tocmai esenţialul: cărturarul este cel care, străbătând bibliografia pe firul ideii sale, le-a organizat ca teme de sine stătătoare.
 
Puteți citi articolul în întregime aici:
http://www.romlit.ro/imaginaia_sintezei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here