Îmi place foarte mult muzica formației Pro Musica. I-am descoperit târziu, dar a fost unul din momentele acelea de trezire interioară. Mă fascinează modul în care se completează sound-ul, muzica, versurile și trăirea cu care sunt interpretate cântecele. Au ceva profetic în natura lor. Au această capacitate de a spune cu blândețe adevăruri dure care au menirea să te zguduie pe interior, să te determine să îți pui intrebări, iar ascultată live, muzica lor îți „smulge” carnea de pe oase. Nu m-aș sătura niciodată să îi văd în concert. N-am înțeles niciodată cum e posibil ca o astfel de trupă să nu susțină cel puțin o dată pe an un concert la Sala Palatului sau la Sala Polivalentă din București sau din Cluj. Sold-out! E ceva ce mintea mea nu poate să înțeleagă!
Am fost aseară la lansarea filmului documentar: „Pro Musica – vreme trece, vreme vine (Povestea a peste 50 de ani muzicali ai grupului timișorean)” care a avut loc la Cineplexx Băneasa. Mi-a plăcut foarte mult documentarul. A fost o poartă spre o lume la care generația mea nu a avut acces, o incursiune într-o perioadă în care oamenii trăiau mult mai autentic decât în prezent. Am savurat fiecare minut din acest documentar și vă recomand să mergeți să îl vedeți! Nu veți regreta. Gândiți-vă doar că aceasta este trupa care a susținut concerte și la Spitalul de Nebuni și la Închisoare. 🙂
Nu o să vă ascund faptul că în timpul vizionării filmului, m-a încercat și o ușoară tristețe. Privind imaginile din tinerețea artiștilor (fotografii, filmări vechi) am conștientizat o realitate nedreaptă. Dacă mă uit la fotografii din anii ’60-’80 ale unor trupe din străinătate, îi recunosc cu ușurință pe Ray și Dave Davies (The Kinks), Jeff Beck, Eric Clapton, Marc Bolan, Bob Dylan, Donovan membrii unor trupe precum Pink Floyd, The Rolling Stones, Led Zeppelin, The Beatles, Black Sabbath, Deep Purple etc. Dar am probleme serioase în a-i identifica în poze și în filmări din tinerețe pe artiștii români. Nu știu cum s-a petrecut această ruptură între generația mea și cea a lui Ilie Stepan. Nu știu cine a „ars” podurile. Începutul anilor ’90 este acoperit de o ceață deasă (abia intram în clasa I). Apoi, când am început să deschid ochii spre muzică, MTV-ul era deja în vogă mare în România. Practic, am prins gustul muzicii când euforia era la cote maxime în societatea românească și tot ce era de afară era considerat de calitate în timp ce producțiile autohtone erau lăsate pe margine. Vizionând documentarul despre istoria trupei Pro Musica mi-am dat seama cât de multe lucruri am ratat, cât de puține știm și de puțin conectați suntem la propriul trecut, la propria esență. M-am uitat cu o curiozitate copilărească la acest documentar și m-am bucurat și am fost recunoascătoare pentru fiecare amintire împărtășită de membri trupei cu noi.
O altă constatare tristă pe care am avut-o aseară, a fost cea a unui viitor sec… Mi-e teamă că nici generația mea și nici generațiile care vin nu vor avea parte de o nouă trupă Pro Musica. Peisajul muzical actual (nu îi voi spune industrie chiar dacă unii se încăpățânează să îi spună așa) nu permite apariția unui astfel de grup. Azi, artiștii nu-și mai permit luxul de a-și lua timpul necesar pentru a crea muzică. Azi totul e pe repede înainte. Azi, muzica e business. Azi vorbim rece despre „producții”. În trecut, accentul era pe creație, pe feeling, pe mesaj, pe relația cu publicul. Din documentar reiese că înainte muzicienii aveau timp să „respire” între perioadele de creație… Azi aerul pare mai îmbâcsit. Și e păcat!
Îl felicit pe Ilie Stepan pentru acest documentar și pentru lansarea în sine! La finalul filmului, ne-a mulțumit pentru prezență și ne-a spus că nu mai aleargă de multă vreme după like-uri și nu mai este afectat de cât de multă lume participă sau nu la un eveniment Pro Musica. A spus că face totul din pasiune indiferent de cât de numeros este publicul din fața lui. De altfel, a avut șansa să cânte în fața a zeci de mii de oameni, dar și în fața unui public restrâns. Pentru el, bucuria de a cânta este aceiași. Îl înțeleg perfect! Aseară nu a fost lume multă din nefericire (i-am văzut pe Anda Niculina Pittiș, Mircea Baniciu, Teo Boar, Costin Petrescu, Doru Ionescu, Vlady Cnejevici, Dorian Ciubuc, Paul Prisada, Liviu Zamora). Spun din nefericire pentru noi, pentru iubitorii de muzică, de artă și de frumos. Noi pierdem. Nu Ilie Stepan. El nu are nevoie de confirmări pentru că își cunoaște valoarea și pasiunea pentru ceea ce face este neschimbată.
Mergeți la cinema să vedeți filmul. Pe lângă muzica excepțională, este și o șansă de a vă reconecta la propria esență și de a recupera „bucăți” din trecut.
Aveți aici discuția după vizionarea filmului.
- „Mame tinere”, noul film al fratilor Dardenne, aduce in cinema realitatea maternitatii adolescentine - octombrie 6, 2025
- Începe săptămâna Premiilor Nobel. Luni se anunță premiul pentru medicină / Programul din acest an - octombrie 6, 2025
- Opereta iese din tipare – o săptămână dedicată teatrului muzical contemporan / Programul săptămânii 6 – 12 octombrie - octombrie 6, 2025
