RELUĂRI ŞI ACTUALE

0
77

Cristi Gretcu si Paula Chirila*La DigiSport i-am nimerit din nou pe autosuficienţii Valentin Moraru, Decebal Rădulescu (o ţinută de ieşit din canal), Dinu Gheorghe Vamă (tot mai neîngrijit în ultima vreme) Daniel Stanciu. Au comentat acţiunile recente ale preşedintelui FRF. Au avut dreptate. Băiatul Burleanu pare că o ia pe arătură, are tot felul de discursuri de activist de partid. E frumos că a adunat oamenii care au făcut performanţă în 1984, când el nu se născuse încă! * Foarte spectaculos turneul de tenis oferit de DigiSport2.  Au apărut alte nume grele în echipele mixte participante, cum ar fi Djokovici şi Federer (a făcut dublu cu Monfils)… Ce atmosferă simpatică în sală, ce relaxare! * Pe Cristi Greţcu l-am văzut la Cireaşa de pe tort de la PrimaTV. Era gazdă… Erau cu el trei actori. Două blonde, Paula Chirilă şi Diana Dumitrescu şi Niculescu… au mâncat, au povestit, dar au şi dansat… Greţcu are şi trupă, cântă, scrie şi versuri…* Petrolul a făcut egal cu Chiajna în ultimul joc al turului*  La Teo Show doamna Ciuculete vindea vin. La Târgul de Crăciun, spre enervarea comercianţilor consacraţi de acolo. Finalul emisiunii a fost cu un colaj disco dinamic… cu mult Boney M! A dansat şi Teo. *Ponta apare iar în direct cu o conferinţă de presă. Pe 5 canale… După acordul cu FMI. *La Stars Magazin se discuta despre dispariţia Oanei Lis, despre pierderea copilului, despre inundaţiile din satul lui Ogică şi despre fericirea post divorţ a Ioanei Dichiseanu. Observaţi că-s numai persoane care n-au făcut absolut nimic în viaţa lor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here