ROWMANIA FEST 2014 LA TULCEA (29 – 31 august)

Cronică de Andrei Partoş

 
A fost primul meu drum la Tulcea în ultimii 30-35 de ani! A fost prima mea prezenţă pe o scenă mare din 2002 încoace. Dacă nu erau insistenţele prieteneşti ale lui Ivan Patzaichin nu se întâmplau cele două evenimente semnalate. Am citit despre Rowmania, am promovat evenimentul încă de la prima ediţie. Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle este unic în Europa. Vor scrie cu siguranţă numeroşii jurnalişti acreditaţi şi oarecum specializaţi. Cert este că oraşul Tulcea capătă viaţă, se animă considerabil în zilele acestui eveniment, cert este că eco-turismul ar putea înflori în zonă. Am înţeles că unele instituţii au înţeles rosturile şi au întins o mână pasionatului „cetăţean de onoare” al oraşului Tulcea, Ivan Patzaichin.
 
 

Eu mă voi referi strict la partea pe care o ştiu. Vineri noaptea am avut un ciclu de interviuri telefonice intermediate de Ivan, cu Călin Pop (Celelalte Cuvinte), Dan Byron (Byron) şi Victor Solomon. La 5,15 ajungeam acasă, la 11,10 eram pe drum cu maşina pusă la dispoziţie de organizatori. Violeta şi Andrei cel mic au stat în spate, eu lângă şofer. Un domn de treabă, patron de firmă de transporturi şi evenimente. A fost înţelegător şi a oprit de vreo trei ori pentru că cel mic nu s-a simţit bine. Răul de maşină apare pentru prima oară la el, pentru că nu avea scaunul special cu care e el obişnuit de când s-a născut. Am ajuns în aporape 5 ore la destinaţie, după ce am bâjbăit puţin şi după Hotel Esplanada de pe faleză. Echipa lui Ivan e una devotată şi entuziastă, aşa că am primit toate instrucţiunile necesare de la Alina Jantea (care ne-a adus şi acasă cu maşina ei, motiv de mulţumiri suplimentare). Cel mic n-a mai vrut să audă de maşini şi n-a fost uşor să-l determinăm să revenim acasă cu un Subaru frumos şi sigur. Nu i-am dat nimic să mănânce, aşa că am evitat incidentele digestive. Revenirea a fost mult mai liniştită.
 
 
Păsările Rock erau la masă, la mezanin, aşa că am intrat în temă cu ce se va petrece seara. În acelaşi timp se auzea totul dinspre scenă astfel era uşor să urmăreşti scena de pe faleză de pe terasa hotelului. Au fost festivităţi de premiere, spectacol al comunităţilor locale. Pe faleză lumea se plimba, am zărit destui turişti străini, se consuma kurtos kalacs din Miercurea Ciuc, dar erau şi standuri cu o serie de produse zonale, pe care eu nu le cunosc.
 

Am înţeles că prima trupă, una locală, a anunţat că nu mai vine, dar s-a răzgândit şi s-a prezentat la scenă. Scena, sunetul şi luminile au fost asigurate de Stage Expert, profesionişti adevăraţi, aşa că n-au fost probleme tehnice. Aegyssus Aeternum mi s-a părut un nume cam pretenţios. Dealtfel unul dintre componenţi n-a ştiut să-mi comunice exact cum li se spune, cu ce accent să citesc. Trupa e din 2012, repetă la Casa de Cultură a Sindicatelor. Marius Iordan este basistul şi liderul vorbitor. La tobe l-am găsit pe Florin Laghia. Vârstele componenţilor erau între 17 şi 34 de ani, cântau folk-metal, gothic, progresiv-folk, dar pentru recitalul de sâmbătă au ales câteva coveruri. N-au sunat rău, dar mai au nevoie de repetiţii, de cristalizări stilistice. Am observat că nu există un stage-manager care le spune artiştilor când să intre, când să iasă, aşa că am aşteptat să le spună vocalul Paul de mai multe ori celor din faţa scenei că ei pleacă, până şi-a dat seama că timpul alocat a expirat. Fiind lumină naturală, se vedea că nu s-a adunat încă toată lumea doritoare de muzică. Nu e sănătos să forţezi mâna destinului şi să ceri bis, dacă nu vine de la sine! E un sfat bătrânesc!

În timpul recitalului am întâlnit o familie foarte simpatică, Proca, din Miercurea Ciuc. Îi cunosc de pe vremea unor festivaluri rock locale când am fost în juriu, când ne-am împrietenit. Giani Proca a cântat rock în anii 80, a rămas pasionat, iar fii lui cântă în Robin And The Backstabbers, adică R.A.T.B. Trupa era deja cunoscută la Tulcea, avea şi fani. Andrei Robin Proca, Radu Tiberiu Moldovan, Florentin Norman Vasile, Vladimir Ion Proca, Vlad Fenesan şi Andrei Constantin Fantana au avut nevoie de unele reglaje, după care au demarat un recital intens şi dinamic. Au un album , „Stalingrad” apărut în 2012. Ei există ca atare din 2010. Am aflat că cel târziu în primăvara 2015 vor avea un nou produs de studio. Sunt oameni preocupaţi de imagine, de mişcarea scenică, de tot. Sunt atenţi la texte, la nuanţe. Relaţia cu publicul a fost una foarte bună. Nu obligatoriu şi cu cei care stăteau mai în spate, persoane mature, cu alte aspiraţii muzicale, sau pur şi simplu preocupate de produsele din zonă… Este un risc asumat la orice cântare în aer liber, unde oamenii nu plătesc nimic pentru actul artistic. Unii se bucură de cadou, alţii puneau mâinile la urechi când treceau prin faţa difuzoarelor.
 

Localnicii s-au încins mai intens la ultimul recital al serii, iar ferestrele blocurilor care dau spre faleză s-au luminat brusc. Mă refer la Pasărea Rock, care a venit în componenţa standard: Mircea Baniciu (solist vocal,chitară,), Ioji Kappl (bas, vocal), Vlady Cnejevici (clape, backing), Cristi Gram (chitară), Teo Boar (chitară) şi Ovidiu Lipan Ţăndărică (baterie). N-au lipsit de lângă scenă managerii Iza şi Rudolf Valentino. La sunet a fost prezent Pipaiu care-i însoţeşte mereu în cântări. Recitalul a inclus tot ce şi-au dorit oamenii să audă. A început cu Legendă (piesă nouă) şi apoi au dezlănţuit avalanşa de hit-uri, compoziţii Kappl şi Baniciu în primul rând. Lumea s-a simţit bine, am văzut mai multe generaţii fericite. Tulcenii nu se manifestă foarte entuziast, din câte mi s-a spus, dar în aceste zile s-a simţit o creştere a tonusului. Şi eu cred că trebuie ajutaţi cu astfel de evenimente şi vor învăţa să se bucure. Eu mă aşteptam să fie pe faleză tot oraşul. Poate data viitoare.
 
 
A doua zi am văzut secvenţe de la triatlon (foarte interesant concursul, dar din nou localnicii nu s-au înghesuit să-i aplaude pe concurenţi), am vizitat locuri de joacă şi am aşteptat disciplinat runda de seară. Am vizitat şi un magazin special cu obiecte unicat, cu celebra canotcă a lui Ivan expusă la vedere (Andrei s-a şi urcat în ea).
 
Concertul Rock ‘N’ Row a început ceva mai devreme. A apărut trupa Zephir din Bucureşti, care nu era trecută în program. S-a lansat la Rock School 2011. Nicoleta Neagu la tobe a impresionat (cred că am mai văzut-o la Mamaia), Alexandru Zamfir (chitară solo), Matei Puşcaru (chitară bas), Cristiana Nedelciu (clape) şi Irina Leoveanu (solistă ) au avut un recital cu piese interesante, compoziţii proprii. Cu mai multă atenţie pentru ţinute de scenă şi apariţii mai dese, poate ieşi o trupă cu pretenţii. Când ai trei fete pe scenă te preocupi şi de felul în care se îmbracă, fie şi la Tulcea. Să nu uităm că erau prezente echipe de la mai multe televiziuni (TVR, Realitatea, Antena 3, televiziuni locale). Un partener media constant şi important al al RowmaniaFEST a fost şi este Radio România. Asta pentru că am ajuns la instituţii media importante. Au fost şi o serie de bloggeri foarte talentaţi care susţin acţiunile lui Ivan, scriu despre ele (şi nu mă refer acum neapărat la partea artistică ).
 
Între momentele artistice am reanunţat câştigătorii de la triathlon (seniori, juniori) pentru a le da şansa să culeagă aplauze meritate de la un public numeros. Nu primisem de la gazde numele unui tulcean de 8 ani (Felix Pascale) care a cîştigat la categoria lui de vârstă şi imediat au apărut mămica şi feciorul în spatele scenei cu diploma şi medalia doveditoare. Am corectat scăparea mai târziu.
 
 

A urmat cea mai tânără trupă a Festivalului, Zona Zero din Tulcea. O surpriză plăcută. Elevii au cântat cover-uri şi s-au bucurat de o primire explozivă din partea colegilor, rudelor, prietenilor dar şi a trecătorilor ocazionali. Iată componenţa: Iulia Ivanov (solistă cu posibilităţi, dar nu în plenitudinea resurselor, 16 ani), Cristian Mocanu (chitară, 18), Alexandru Zaharencu (clape, foarte bun, 16), Adrian Popaene (bas, 18) şi Marius Furtună (tobe, 18). Atmosfera a fost ceva mai aproape de o gală rock, datorită patriotismului local. Dealtfel lumea afirma că serile de muzică au crescut în atractivitate de la an la an, iar acum a fost cel mai bine.
 
 
 

Au urmat doi prahoveni, percepuţi de mai toată lumea drept braşoveni, pentru că au compus piesele Conexiuni. Cel puţin pe cele mai ştiute. Florian Stoica (un solist vocal născut, nu din întâmplare, la Urlaţi!) revine pe scenă după o lungă absenţă, alături de vechiul său coleg, Victor Solomon. Florian a mai apărut în această formulă la Stelele Rock, seara organizată de Trooper, unde a impresionat publicul dar şi pe familia Patzaichin. Şi iată-i pe cei doi cântând fără tobe, bas, clape…Chitară şi voce, bine dozate, piese româneşti care le aparţin şi un Whitesnake inspirat ales (Here I Go Again). Plus un bis pe bune!
 
 
 

Ultima repriză de cântare a fost una mult aşteptată de adevăraţii iubitori de rock. Cristi Minculescu şi Nuţu Olteanu înseamnă mult separat, dar mai mult împreună. Cei doi profesionişti care-i însoţesc pe scenă sunt suedezii Ken Sundberg (chitară bas) şi Anders Diephuis (tobe). O secţie ritmică de invidiat. Pronunţia corectă a numelor suedeze mi-a furnizat-o Nuţu care tocmai citea biografia lui Yngwie Malmsteen în care apare şi Ken  (a cântat cu Malmsteen). Recitalul a inclus piese noi, piese Iris din perioada cu Cristi vocal… iar la bis (unul insistent cerut!) a fost un „Rock N Roll” (Led Zeppelin). Cristi a fost în mare formă şi foarte bine dispus. Tonusul lui m-a bucurat. Chiar şi a doua zi, când ne-am intersectat în parcare, era vesel şi pus pe şotii. Dealtfel este unul dintre cei mai buni povestitori de bancuri din câţi am cunoscut.
 
 
 
Un Festival care îmbină turismul, sportul, cultura, istoria cu muzica mai multor generaţii, are tot dreptul să spere la şi mai multă susţinere, la şi mai multă atenţie din partea tuturor factorilor. Poate în 2015 vor fi excursii organizate din Bucureşti sau alte oraşe pentru a prinde trei zile unice la Tulcea! Felicitări Ivan Patzaichin şi echipa de mari sufletişti!
 
P.S. Mulţumesc Alinei Jantea pentru selecţia foto cu numeroşi autori! Din păcate nu am nicio dovadă că am prezentat două dintre cele trei seri, dar vă rog să mă credeţi pe cuvânt. Fotografii nu agrează prezentatorii fără silicoane! Eu îmi pun abia la anu’!