SĂ NU INTERPRETAŢI, VĂ ROG!

0
312

la multi aniDe peste un an mi-a intrat în reflex ca de fiecare dată când deschid FB la matineu să încep ziua cu urările de La mulţi ani! Pe 50% dintre cei cărora le urez îi şi cunosc. Mă refer la cei care apar acolo, în dreapta paginii. Mai sunt şi persoane discrete care nu-şi dau ziua de naştere.  Ce constat? Că reacţia de răspuns, de semn  că omul a recepţionat mesajul e sub 25%. Sigur, cu FB te trezeşti că ai mult mai mulţi prieteni urători decît ţi-ai dorit, imaginat. Cum eu nu m-am cerut pe pagina nimănui (sau aproape), deduc că respectivii au vrut să comunicăm cumva, odată ce au primit şi accept. Unii au şi insistat.Eu răspund cu like, cu mesaj privat sau mulţumire colectivă de fiecare dată. Şi mă refer acum la ZIUA DE NAŞTERE, nu la alte aniversări profesionale sau colaterale. Oare de ce să considerăm că ni se cuvine urarea? Doar pentru că e în spaţiul virtual? Să mă abţin ? să mă fac că nu văd? să nu am aşteptări? Să merg pe principiul celor din bloc? Adică eu salut şi ei trec pe lîngă mine? Acesta e trendul? Poate deranjez când scriu acolo L.M.A., poate mă bag în viaţa voastră aiurea?! Care ar fi soluţia? Să întreb înainte dacă e o.k. să urez? Nu cer nimic, doar minimă politeţe virtuală!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here