Săftoiu: Greșeală e atunci când din ziarist devii brusc candidat pe loc perfect eligibil

Articol preluat de pe HotNews.ro

0
238

Adriana Săftoiu a afirmat că este discutabil și este o greșeală atunci când din jurnalist devii candidat pe un loc eligibil la europarlamentare, referindu-se la Rareș Bogdan, care deschide lista PNL, și la Carmen Avram care este pe locul al doilea la alegerile europene pe lista PSD, potriivt Mediafax.

„Pe Carmen Avram şi Rareş Bogdan îi cunosc ca fost jurnalist şi, ulterior, în calitățile mele vremelnice de om aflat în funcții publice, ei întrebându-mă de una-alta. Pentru cum şi-a făcut fiecare meseria, am considerație şi apreciere. Faptul că au optat pentru “politică” nu mi se pare deloc reprobabil. Se întâmplă peste tot în lume. E chiar ridicol să afirmi că, odată ce ai fost jurnalist, nu ai voie să optezi pentru politică militantă”, a scris Adriana Săftoiu, pe Facebook.

Aceasta le-a sugerat amândurora că dacă tot intră în politică, atunci să accepte „umilul” statut de simplu membru de partid, măcar un an și apoi să spună că vor să candideze.

„Altceva, în schimb, vreau să spun. Greşeala e atunci când din ziarist devii brusc candidat pe un loc perfect eligibil. Chiar dacă nu vor spune, mulți dintre membrii de partid care au muncit prin nămol si zoaie, împroscați uneori chiar de ziariştii care acum sunt candidaţi eligibili, se uită frustrați şi se întreabă: ce folos, dacă mereu cei de din afară sunt mai apreciaţi? Sunt bucuroasă de fiecare dată când cei de pe margine intră în arenă. E mult mai uşor să critici decât să construieşti. Dar, când intri ca cireaşa pe tort, e discutabil. Amândurora le-aş fi sugerat, dacă tot vor să intre în politică, să accepte ”umilul” statut de membru de partid. Măcar un an. Să lucreze modest cu cei mulți şi mai puțini notorii, să îşi ofere măcar un an ca să înţeleagă partidul şi apoi să vină să spună: vreau să candidez”, a completat deputatul PNL.

Puteți citi articolul în întregime aici:

https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23054748-saftoiu-greseala-atunci-cand-din-ziarist-devii-brusc-candidat-loc-perfect-eligibil.htm

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here