SF. ANDREI VĂZUT DE MINE

0
23

sf andrei aNu vă faci griji, nu fac o expunere religioasă. Se publică an de an semnificaţia zilei, a numelui, tradiţii populare, laice, etc. Mă bucur că a devenit şi zi liberă. Vreau doar să vă spun că mi-a plăcut acest nume de când eram mic. Abia când am observat că-n anturajul meu de şcoală, de sport erau tot mai mulţi, începusem să-mi pun întrebări şi să-i întreb pe ai mei de ce l-au ales. De exemplu la polo aveam doi colegi de echipă, Andrei Mocanu şi Andrei Rottstein (ambii plecaţi de mult din ţară). Ai mei mi-au dat explicaţii simple. Era şi numele lui tata. Eu îl ştiam pe tata drept „Bandi” (pe ungureşte). N-am auzit pe nimeni să i se adreseze cu Andrei! A fost o primă revelaţie. La 14 ani am aflat că pe bunicul, (n-am cunoscut niciunul!) îl chema Eugen (Jeno cu două puncte pe o, în ungureşte). Aşa că am devenit Andrei-Eugen. Fără naşi, fără botez. Sora mea, cu 5 ani mai mare a fost botezată, la mine nu se mai purta. Recunosc că m-am simţit mereu frustrat pe tema asta. Fără bunici, am înţeles. Vârsta, războaiele, lagăre, boli. Dar fără Naşi? Cică în 1949 nu se mai era cazul! N-am avut parte de educaţie religioasă, aşa că am descoperit singur tradiţii catolice (adesea şi reformate) şi ortodoxe. Revin şi spun că mi-a plăcut numele. Nu-mi plăcea să fiu alintat, deşi în maghiară mi s-a spus şi Andraska, adică un fel de Andreiaş. Nu era pe gustul meu, dar aici intervenea Leul din mine. Am ştiut întotdeauna că voi avea băieţi şi că primul se va numi Andrei (s-a născut pe 10 aprilie 1978). De dragul numelui complet, fiind ultimul Partoş! Faptul că acum există un al doilea Andrei şi Ştefan Partoş, este un semn de Sus! Că trebuia să mai fie unul, chiar şi neprogramat (e logic nu?). Peste 3 zile are 4 ani! Cu timpul m-am obişnuit cu ideea că suntem mulţi, că e un nume valabil în multe ţări, că nu e numai al meu. Tata primea flori şi bomboane de la paciente. Nu prea mă prindeam de ce, tocmai pentru că eu nu realizam că şi el e Andrei!  Când eram la şcoala maghiară nu prea se discuta despre Sf. Andrei (deci nu duceam bomboane), dar la Liceu (românesc) a devenit tradiţie, motiv de petrecere şi cadouri. Apoi au fost momente de vârf prin anii 90… Mi s-a spus că de ziua de nume nu se fac invitaţii, vin oamenii de capul lor. Vă daţi seama ce ar fi să-ţi vină acum tot Facebook-ul acasă? Căci a apărut Facebook şi treaba s-a complicat, iar de când e Prichi în viaţa mea, s-a simplificat. Acum toţi Andreii lumii se sărbătoresc virtual din plin, iar real mult mai puţin sau deloc. Mă bucur enorm pentru cel mic, pentru că cel mare trăieşte în Suedia, unde nici ei nu prea ştiu ce-i cu această sărbătoare! Totul e ciclic, vedeţi? * Tuturor le urez numai bine  şi să fie mândri de numele lor! Şi fete şi băieţi! HAPPY NAME DAY! : )

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here