Sfântul Ilie 2019, tradiții și superstiții (20.07)

0
59

Sfântul Ilie a trăit în Regatul de Nord al lui Israel, în vremea domniei regelui Ahab. El a fost fiul preotului Sovac din Tesvi și a trait cu mai bine de 800 de ani înainte de Hristos.

Prin rugăciunea sa, Sfântul Ilie, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă.

Ilie se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, ziua prăznuirii sale fiind marcată în calendar cu roşu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt prooroc.

Sfântul Ilie este cunoscut ca ocrotitor al recoltelor și aducător de ploi, de asemenea poate arunca grindină sau provoca fulgere și tunete. Tot el alungă canicula şi seceta de pe ogoare şi răcoreşte pământul.

Cunoscut în credinţa ortodoxă ca fiind un Sfânt drept, corect, bun la suflet, acesta a fost ispitit de diavol pentru a-şi ucide părinţii. Căindu-se, Sfântul Ilie i-a cerut lui Dumnezeu puterea de a lupta împotriva lor. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile si daruindu-i un car tras de cai albi l-a făcut puternic şi biruitor în faţa acestora.

Când tună şi fulgeră, Sfantul Ilie pleacă la vânătoare de demoni. Fulgerele sale cad pe pământ, dărâmă copaci şi incendiază acoperişurile caselor. Se spune că acolo unde loveşte fulgerul este ascuns un demon şi Sfântul îi vine de hac. Tunetul este provocat de roţile carului şi de viteza cu care trăsura sa aleargă.

Tradiţia ne spune că, datorită puterii imense ce-i fusese dată pentru a-i înlătura pe demoni, atunci când mergea cu carul prin cer, Sfântul Ilie zguduia tronul lui Dumnezeu. Din acest motiv, Dumnezeu i-a luat puterea dintr-o mână și dintr-un picior.

Printre superstiţiile care dăinuie de Sfântul Ilie, putem aminti:

  • purtarea ramurilor de salcie pentru a-i feri pe oameni de trăznete;
  • în ziua de Sfântul Ilie oamenii nu lucrează pentru a nu-l mânia pe acesta şi a nu-l face să arunce fulgere asupra lor şi grindină şi prăpăd asupra recoltelor;
  • oamenii nu trebuie să plece la drum pentru a nu fi loviţi de fulgere;
  • tot în aceasta zi, vrăjitoarele culeg plantele cu ajutorul cărora fac farmece;
  • oamenii trebuie să îşi facă cruce, pentru că Dumnezeu i-a poruncit Sfântului să lovească în toate, numai în cruce nouă nu, ştiute fiind puterile nemarginite ale Crucii Sfinte in lupta cu diavolul;
    • dacă va ploua în această zi, pomii îşi vor strica roadele şi recolta va fi săracă;
    • plantele medicinale, de leac, au puteri mai mari dacă sunt culese în această zi;
    • fetele tinere, nemaritate, îşi pot visa alesul de Sfântul Ilie.

    De ziua Sfântului Ilie se organizează bâlciuri și târguri, în diferite părţi ale ţării:

    • la Muzeul Ţăranului Român, meşteri populari de pretutindeni îşi prezintă produsele şi îndeletnicirile meşteşugăreşti;
    • în Alba, pe Muntele Găina, se organizează târgul de fete;
    • la Polovragi se organizează anual la această dată, un târg, cu spectacol folcloric, cu voie buna şi bucurie, la care participă toţi sătenii şi oameni veniţi din alte colţuri ale ţării.

În această zi sfântă, oamenii se pot ruga Sfântului Ilie pentru sănătate, pentru pace sufletească, pentru ajutor. Este un moment al rugăciunii şi al întoarcerii către Dumnezeu si credinţa poporului nostru creştin ortodox

Totodată, ziua Sfântului Ilie este și un motiv de sărbătoare pentru români, deoarece mai mult de 100.000 de oameni îşi serbează onomastica.

În ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Dacă, în noaptea dinspre Sfântul Ilie, visau cânepă verde era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi iar dacă visau cânepă uscată se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.

În dimineaţa acestei zile se culegeau plante de leac, în special busuiocul, ce erau puse la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se culegeau şi plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.

Femeile duceau în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice atunci când copiii lor făceau bube în gură.

Nu era voie să se consume mere până la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindină, obicei păstrat şi astăzi. În această zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

De Sfântul Ilie, romanii îşi aminteau şi de sufletele morţilor, în special de sufletele copiilor morţi. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se consideră că morţii se veselesc.

Scenariul ritual de renovare a timpului, specific tuturor marilor sărbători calendaristice, cuprinde şi practici de pomenire a morţilor. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor se organizează praznice mari.

Se credea şi se mai crede şi astăzi că dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.

Acum, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operaţie numită “retezatul stupilor”. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbaţi curaţi trupeşte şi sufleteşte, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupina. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuica îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belşugul apicultorilor şi de a apăra stupii de furtul manei şi se transformă într-o adevărată petrecere cu cântec şi joc. Era nevoie de multă atenţie, că la această masă să nu fie prezenţi cei ce ştiau să facă farmece şi vrăji, căci mierea furată în astfel de zile mari “e mai cu putere la farmecele şi vrăjile lor”.

Sfântul Ilie marchează miezul verii pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stana. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here