Parcul Operei a avut multiple repere, pe lângă cel cultural. Nu de mult s-a anunţat că se vor reface terenuri de tenis, se va construi un hotel. S-a spus că e terenul lui Năstase, al lui Ţiriac, al lui Segărceanu şi mai ştiu eu cui. O parte dintre copaci au dispărut. Era locul unde se întâlneau homosexualii. Acum le-a rămas doar partea amenajată de Primăria Sectorului 1. Zona defrişată e oribilă, s-a populat cu şobolani imenşi, care aleargă veseli prin locurile de joacă pentru copii. Gardienii, oameni de bun simţ, ne-au comunicat că ei au cerut deratizare, că au semnalat situaţia, dar n-a venit nimeni. Ba ne-au rugat să reclamăm noi la primării (de sector şi a Capitalei). Nu credeam că mizeria va ajunge la un astfel de grad. Atât de central. Ieri am văzut un reportaj la o televiziune, care viza acelaşi aspect într-un cartier bucureştean. Capitală europeană? Unde să ne mai ducem copiii?
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025