TVR prezintă juriul Eurovision România 2022: Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu

0
131

TVR prezintă juriul Eurovision România 2022: Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu sunt artiștii care vor juriza această ediţie a Selecţiei Naţionale. Pe cei cinci interpreți și compozitori îi leagă o bogată activitate în industria muzicală, dar și experienţa participării sau colaborării la Eurovision România. Ei vor forma juriul de specialiști la toate fazele Selecției Naționale, de la etapa preselecției până în marea finală.

 

Zilele acestea, compozitorii și artiștii continuă să își înscrie proiectele la adresa eurovision.romania@tvr.ro, sesiunea fiind deschisă până duminică, 19 decembrie, pentru ca, pe 23 decembrie, juriul să anunțe piesele calificate în semifinala Selecției.

 

Melodiile care vor trece de etapa preselecției vor intra în prima etapă a semifinalei, de unde juriul și telespectatorii vor califica 20 de piese în următoarea fază a concursului. În premieră, membrii juriului vor analiza piesele calificate în format video, la fel ca la etapa internațională a concursului, evaluând, individual, calitatea acestora și prestația artiștilor.

În luna ianuarie, vom organiza o sesiune de înregistrări într-unul dintre studiourile TVR, pentru semifinaliști. Fiecare jurat va analiza, individual, aceste materiale, care vor fi disponibile și pe canalele TVR, tv și online, întrucât, vă reamintesc, publicul va salva, votând pe pagina de Facebook oficială, cinci piese în următoarea etapă a competiției”, a dezvăluit Iuliana Marciuc, manager de proiect Eurovision România.

 

Semifinala şi finala Selecţiei Naţionale se vor desfăşura la începutul anului viitor, pe parcursul lunilor februarie și martie. Ultimul act al competiției va avea loc pe 5 martie, când vom afla și numele reprezentantului țării noastre în competiția internațională.

 

Toate informaţiile privind modalitatea de înscriere și organizarea concursului sunt prezentate în Regulamentul Selecţiei Naţionale, disponibil pe site-ul oficial eurovision.tvr.ro.   

 

Despre membrii juriului Selecției Naționale:

Alexandra Ungureanu a devenit cunoscută alături de grupul Crush, însă drumul ei către celebritate a început la vârsta de șase ani, când a început să ia lecții de canto și pian, în scurt timp ajungând să se afle printre premianţii festivalurilor şi concursurilor muzicale de gen.

În anul 2001, tânăra vedetă a colaborat cu formația Sistem și a cucerit topurile muzicale la nivel național și nu numai. În 2003, Alexandra Ungureanu obține locul al treilea la Selecția Națională pentru concursul muzical Eurovision, cu piesa „Make this love come true”, și tot în acelaşi an, a reprezentat România la Festivalul Internațional Cerbul de Aur.

Alexandra a intrat oficial în Cartea Recordurilor în anul 2015, după ce, împreună cu Transylvania College şi alţi 1500 de elevi din 26 de şcoli din municipiul Cluj-Napoca care s-au înscris la inedita acţiune, a reuşit să doboare recordul mondial Cups song, deţinut până recent de o şcoală din Canada.

În 2020 a obţinut trofeul unei cunoscute emisiuni tv care a certificat atât faptul că Alexandra are un stil aparte, cât şi că este foarte iubită, publicul fiind cel care a votat-o drept câştigătoare. În paralel, artista a realizat, exclusiv online, un show inedit, „Duet cu Alexandra”, în care a propus duete muzicale LIVE cu artiști importanți din România.

 

Artist liric al Operei Naţionale Române, cântăreaţă de jazz şi hall music, actriţă şi jurat pentru cea mai longevivă emisiune de divertisment („Te cunosc de undeva”), Ozana Barabancea are experiența unei cariere de peste 30 de ani.

Cunoscuta artistă a absolvit Școala Populară de Artă, secția Jazz din cadrul Universității de Artă „Luceafărul”, dar și Conservatorul de Muzică din București, secția Pedagogie muzicală, iar în prezent colaborează cu Orchestra Naţională Radio şi este dirijorul orchestrei care-i poartă numele.

De-a lungul anilor, Ozana Barabancea s-a făcut remarcată prin calitățile sale de solistă de operă, dar a abordat și stilul jazz, participând la festivalurile de gen din ţară şi susţinând turnee în Italia, Germania, Grecia, Thailanda, Japonia, Slovenia – a cântat în fața împărătesei Japoniei (1999), prințesei Thailandei (2003) şi prințului Iordaniei (2006).

A colaborat cu Marius Pop, Mircea Tiberian, Ovidiu Lipan Țăndărică, Marius Mihalache, Horia Brenciu, Sorin Terinte, Maurice du Martin, Garbis Dedeian, Carmen Rădulescu, Monica Anghel şi a ținut cursuri de canto pentru Ilinca Goia, Ștefan Bănică Jr., Loredana, Silviu Biriș, Monica Davidescu.

 

Cântăreț și producător muzical, Randi a cunoscut celebritatea prin colaborarea cu Marius Moga, alături de care forma, în 2005, trupa Morandi. Începând cu anul 2011, Randi a debutat în cariera solo și tot atunci el și-a deschis propria casă de discuri, Famous Production.

A avut 8 single-uri pe locul I în topuri naţionale şi internaţionale, două nominalizări la MTV Europe Music Awards pentru cel mai bun debut (în 2005 și 2006). „Reverse”, albumul său de debut, a fost vândut în 2 milioane de exemplare, iar piesa „Angels”, cel mai downloadat produs digital în Rusia și Ucraina. În calitate de solist vocal, a fost distins cu o mulțime de premii naționale și internaţionale.

Pe lângă propria carieră solo, Randi este compozitor și textier, de-a lungul carierei semnând nenumărate piese pentru artiști români dar și din străinătate. Piesele compuse de el pentru artiști precum Delia, Loredana, Jo, Corina sau Pitbull ajung constant în topuri atât pe radio și TV, cât și în online, pe YouTube.

Randi revine în juriul Selecţiei Naţionale, după ce a mai participat în această calitate la ediţia din 2016.

 

Specializat în compoziţie muzicală şi sound-design, Cristian Faur creează şi produce, în studioul său personal, muzică originală pentru film, teatru, televiziune, producţii corporate, spoturi publicitare, jocuri video, spectacole şi Podcast-uri. Din 2018, face parte din echipa Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti şi conduce cea mai inovatoare platformă de start-up şi dezvoltare artistică din România: ARTISTCLASS.

Numele său este unul emblematic pentru Eurovision România: este compozitorul căruia i se datorează cel mai mare record obţinut vreodată de ţara noastră în istoria participării la Eurovision: locul al III-lea la Eurovision 2005, piesa „Let me try” (Luminiţa Anghel și Sistem). Un an mai târziu, a fost membru al comisiei de jurizare care a hotărât cine va reprezenta România la Atena – Eurovision 2006, iar în 2013, o altă compoziţie a sa, piesa „lt’s my life”, interpretată de Cezar Ouatu, avea să claseze România pe locul 13.

 

Adrian Romcescu nu este la prima experiență în cadrul concursului Eurovision. A participat, în 2017, tot ca membru al juriului Selecției Naționele, iar anterior, la ediţia din 1998, în calitate de compozitor, când Mălina Olinescu a interpretat piesa „Eu cred”. În această calitate, a dirijat London BBC Orchestra, cea care a acompaniat-o pe reprezentanta noastră pe scena din Birmingham.

Deşi a cunocut succesul foarte de timpuriu, obţinând, la doar 17 ani, locul I la Festivalul Mamaia cu piesa „Chemarea dragostei”, melodie la care a lucrat aranjamentul orchestral împreună cu Marius Țeicu, cunoscutul compozitor a avut ambiţia să-şi încheie şi studiile clasice începute în vremea copilăriei, absolvind Conservatorul, la vioară, ca şef de promoţie, cu nota 10.

Adrian Romcescu este membru al al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi a colaborat, de-a lungul timpului, cu nume sonore din muzica românească, precum Aurelian Temişan, Adrian Enache, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Elena Cîrstea, Monica Anghel sau Andra.

 

Despre Eurovision:

Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022.

41 de țări s-au înscris la ediția cu numărul 66 a concursului internațional:

 

Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.

 

Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here