Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Bang & Olufsen, România şi Fundaţia BlueSylvania în parteneriat cu ArCub, vă invită joi, 17 decembrie, ora 19:30,
la concertul excepţional susţinut de foarte tânara pianistă DARIA TUDOR, studentă la cunoscuta şcoala de arte, Universität der Künste -Berlin, clasa prof. Pascal Devoyon.
Acad. Solomon Marcus descrie „o fascinanta interpretare…”, Ilarion Ionescu-Galaţi o caracteriza drept “…un copil de o excepţională valoare…”, iar Matei Varga(pianist, solist concertist al Filarmonicii din New York) spunea următoarele “…cele câteva înregistrări pe care le-am vizionat mi-au relevat un talent deosebit, o prezenţă scenică remarcabilă şi un simţ muzical care ne lasă să întrevedem un viitor de excepţie”.
Iată doar câteva argumente pentru care vă invităm să nu rataţi întâlnirea cu un viitor mare pianist al României, un nume despre care vom auzi tot mai des, DARIA TUDOR.
În programul de joi, 17 decembrie, vom asculta lucrări de Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven, Frédéric Chopin, Robert Schumann, Ulpiu Vladşi, în premieră natională, două compoziţii de muzică contemporană, scrise de cunoscutul artist de blues şi jazz, AG Weinberger.
DARIA TUDOR a câştigat până la vârsta de 18 ani peste 20 de premii naţionale şi prestigioase premii internaţionale, colaborând în toţi acesti ani cu peste 25 de orchestre şi personalităţi artistice de valoare şi renume mondial.
Aşadar, vă aşteptăm joi 17 decembrie, ora 19:30, la un recital de pian de mare virtuozitate, emoţie şi sensibilitate susţinut de DARIA TUDOR, „tânăra cu vocaţie artistică, care ştie ce vrea în tot ce face şi îşi construieşte cu tenacitate, personalitatea…” (Prof.Univ.Dr. Şerban-Dimitrie Soreanu, Universitatea Naţională de Muzică, Bucureşti). Tichetele de acces pot fi rezervate şi achiziţionate de la casa de bilete a Sălii Arcub din strada Batiştei nr. 14, tel. 021.319.26.91 – (program casa: Marți: 12:00-20:00, Miercuri: 10:00-18:00, Joi: 12:00-20:00, Vineri: 10:00-18:00. În zilele cu spectacole: Sâmbătă: 16:00-20:00, Duminică: 16:00-20:00, Luni: închis).
- ULTIMUL VALS CU CEI PATRU CORIFEI 26.03.2023 - martie 27, 2023
- ARHIVA PROMISĂ (PART. II) 13.03.2023. - martie 13, 2023
- Self-pay vs casele cu casieri. Schimbare cu orice preț? - martie 7, 2023