La începutul anilor 2000, Florian Pittiș susținea că Nicu Covaci ar trebui făcut membru de onoare al Academiei Române, pentru promovarea culturii precreștine din România, mai ales în albumul „Cantafabule”. Asta cred și eu.
Cred cu tărie că Nicu Covaci a făcut enorm pentru cultura română. L-am văzut mereu ca pe un simbol al libertății totale, e drept, câteodată cu înclinații spre anarhie (povestește, ca pe o mândrie, că merge pe contrasens sau trece pe roșu fără nicio problemă). Este unul dintre foarte puținii artiști care, la multe dintre spectacole, urcă pe scenă din public.
Îl vezi înainte de concert plimbându-se printre oameni și refuzând discret să ofere autografe și poze, îndemnându-i pe toți să vină după concert, unde se așază la o masă și, pentru mult timp, se ridică doar pentru a face poze. Toată lumea a fost șocată că acest om a participat la evenimentul din comuna Măciuca, dar speculațiile s-au făcut fără a se cunoaște modul de a fi al lui Covaci. Pentru a înțelege ce s-a întâmplat, trebuie să avem în vedere cine este Nicu Covaci acum.
Puteți citi textul în întregime aici: https://republica.ro/ultimul-zbor-al-pasarii-phoenix-cateva-lucruri-mai-putin-stiute-despre-nicu-covaci-explica-de-ce-a-ajuns
- Ministerul Educației și CNA-ul nu pot dormi de grija horoscopului - iunie 26, 2025
- Psihologul Muzical (ediția 1184 – 21.06.2025): Baba Novak, Top Nonconformist „Songs with heart, corazon, cuore, coeur, herz, inimă în titlu” (partea a II-a) - iunie 26, 2025
- Mike Godoroja & Blue Spirit lansare album Viata-Iubire, Armonie, Zbor la Sala Radio 22 iunie 2025 - iunie 25, 2025