Un spectacol-caznă: FOLK BUN alături de Cenaclul Flacăra la Sala Palatului (9.11.2024)

noiembrie 10, 2024

518

Încurcate sunt căile folkului…

Am fost sâmbătă seară la Sala Palatului mânată de dorul de a asculta muzică folk. Dar este ultima oară când mai merg la astfel de spectacole-maraton. Nu am înțeles niciodată de ce o acțiune atât de frumoasă în esență (aceea de a merge la un concert), trebuie să fie transformată într-un chin. Când tu, organizator, decizi să începi un spectacol la ora 19.15 și să îl închei după ora unu noaptea, nu faci niciun serviciu nici muzicii, nici publicului și nici artiștilor. De la un punct încolo devine obositor, dispare bucuria, oricât de mult ai iubi muzica sau artistul de pe scenă. A asculta muzică, a te bucura de poezie înseamnă a-ți hrăni sufletul, nu ego-uri supradimensionate. Culmea, lângă monitorul lui Andrei Păunescu era un ceas mare de perete, probabil, pentru a se asigura că va fi respectat Timpul… Ce s-o fi întâmplat? Au uitat să întoarcă ceasul sau să-i schimbe bateriile?! Era pe ora veche?!

Mi-a displăcut din start ideea de duel între folkiștii din noul val și cei din garda veche. Am auzit de prea multe ori cuvintele dure: „a trecut vremea lor” (chiar și spuse în glumă sună nașpa). Când vedem că în țări civilizate (și puternic industrializate), artiștii se adună fie în jurul unei idei frumoase, fie pentru a se sprijini unii pe alții (sunt tributuri peste tributuri foarte apreciate de public), mi se pare trist că atât au putut să livreze organizatorii. Am impresia că e ceva specific românesc: să fim mereu în opoziție unii față de alții, uneori și față de noi înșine. Parcă nu ne simțim bine dacă nu presărăm puțin praf de scandal, zâzanie… De ce trebuie să fie totul un DUEL?! De ce simțim mereu nevoia să ne înțepăm gratuit unii pe alții?! Habar n-am! Sincer, n-am „gustat” săgeata trimisă spre Vasile Șeicaru (el nu era prezent, de altfel), care are un conflict cu Andrei Păunescu din cauză că n-au stabilit cine a compus nu-știu-ce cântec. Puteau să se abțină atât Cristi Dumitrașcu (el a ridicat la plasă), cât și Andrei Păunescu. Nu e ca și când situația de conflict a intrat în conștiința marelui public și toată lumea știe exact despre ce este vorba. De altfel, sala nici nu a reacționat. Sunt lucruri pe care este de preferat să le regleze între ei și abia apoi să le explice publicului. Ah, sigur, înțeleg dacă ai vrut doar să îți umfli mușchii față de o persoană absentă… Mai bine l-ar fi invitat în spectacol și tranșau „problema” pe scenă, așa aveam și noi parte de ceva palpitant.

Dincolo de lungimea excesivă a spectacolului, am avut ocazia să văd o radiografie a folkului românesc. Pe măsură ce înainta show-ul, mi-am dat seama că ideea de duel nu e chiar una deplasată. E tristă, dar e reală. S-o recunoaștem: folkiștii români au fost mereu într-un soi de duel generațional… și nu numai… La noi nu s-a împământenit ideea de a aduce un tribut cuiva. Chestia asta cu respectul față de artiștii mari, care au deschis drumuri, etc-etc.. este mai mult la nivel declarativ. Artiștii noștri nu lansează albume tribut, nu participă la emisiuni sau spectacole în care să fie omagiat un alt artist. Doamne ferește! Să nu cumva să i se urce ăluia la cap! Folkiștii români care cântă din repertoriul altora, nu o fac pentru că îi admiră foarte mult pe alți folkiști. E o alegere pragmatică: în primul rând, publicul cunoaște acele cântece și reacționează la ele, în al doilea rând, ei nu au piese proprii în repertoriu. Dacă stau bine să mă gândesc, îmi vin în minte, doar două exemple: albumul tribut Liviu Tudan (realizat la inițiativa lui Dorian Ciubuc) și Daniel-Silvian Petre și Emil Kindlein care au lansat un album tribut Nicu Vladimir. Desigur, mai este și proiectul „Sunt un frate tânăr” care valorifică repertoriul Pasărea Colibri și ne amintește de Moțu Pittiș. Or mai fi și altele, dar procentul este nesemnificativ.

Cum arată folk-ul românesc?

Avem pe de o parte generația nouă… cred că mai corect ar fi să îi spunem generație de mijloc. Pentru că aseară, pe scena Sălii Palatului am văzut foarte puțini reprezentanți ai generației tinere: Dianna Porca (a cântat cu Radu Comănescu), despre care n-am aflat mai nimic de la prezentator în afară de faptul că a câștigat mai multe premii prin diverse locuri (??!!??). Nici pe net nu găsești info. Oricum, momentul ei a fost unul foarte plăcut. Dar nu pot să nu mă întreb: care-i rolul prezentatorului? Care-i sensul dacă nu plecăm din sală cu informații despre artiști pe care i vedem pentru prima oară?! Corul Carmina, care numai folk nu cântă, dar sunt copii foarte talentați. Și a mai fost Rareș Prisecariu, câștigătorul concursului TV Românii au talent, care a recitat o poezie de Adrian Păunescu. Dinu Olărașu, de exemplu, fusese transferat în echipa Folk Nou, deși a fost membru în Cenaclu… Oare de ce?! N-au mai găsit un tânăr folkist?! Așa cum Cătălin Stepa fusese transferat în echipa Cenaclului Flacăra, doar Dumnezeu știe de ce… Nici măcar cu regulile făcute de ei, nu au putut fi consecvenți organizatorii.

Așadar, avem generația de mijloc care nu a beneficiat de o rampă de lansare precum Cenaclul Flacăra, nu a avut susținerea posturilor de radio-tv. Nu au avut parte de impresari, așa cum a fost de exemplu, Aurel Mitran. Pe scurt, au fost lăsați de izbeliște, ei centrează, ei dau cu capul. Fiecare cum poate, cât îl duce buzunarul și imaginația. O generație care își risipește energia creatoare în 1000 de activități conexe celei de artist. Bunăoară, aseară, în foaierul Sălii Palatului doar Țapinarii aveau un stand cu merchandise. Toți cei prezenți pe scenă ar fi putut să aibă produse de vânzare la acel stand, chiar dacă era vorba doar despre CD-uri, ceva tot ar fi putut vinde. Dar pentru asta, ar fi trebuit să existe acolo un om din partea lor, sau organizatorii s-ar fi putut îngriji de acest lucru. Ce era dacă marele organizator (Kimaro) făcea un stand unde punea la vânzare toate produsele artiștilor prezenți în spectacol și la final, dădea fiecăruia banii pe cât și ce a vândut?!Complicat, nu? Prea multă matematică la mijloc!

Pe de altă parte, avem „garda veche” din folk. Ei se bucură de notorietatea câștigată înainte de 1989 și au repertoriu consacrat în mare parte încă de atunci, din timpul Cenaclului. Ăsta este marele lor avantaj. Că-n rest, se zbat în aceiași mocirlă a industriei muzicale românești. TOATE vârfurile, numele mari ale folkului românesc ar trebui să aibă cel puțin un spectacol pe an la Sala Palatului. Un concert normal, de o oră și jumătate cu sală plină. TOȚI cei din generația „nouă” ar merita cel puțin un spectacol pe an într-o sală de teatru (ca să nu exagerez și să zic tot Sala Palatului, deși ar merita-o pe deplin). Și cu toate astea, când te uiți la nișa folk vezi sute/mii de festivalui și concerte pe an susținute prin cluburi, clubulețe și săli de restaurant din diverse orașe, orășele, sate și cătune. Că-s din generația nouă sau veche, toți cântă în aceleași sălișoare, de multe ori în fața unui număr restrâns de spectatori (că atât încap acolo). Sigur, cântă des și probabil din punct de vedere financiar ies pe plus, dar în rest…

Aseară, la Sala Palatului, au fost două echipe:

Cenaclul Flacăra: Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Emeric Imre, Andrei Păunescu&Trupa Totuși, Magda Puskas, Cristian Buică, Cătălin Stepa, Vanghele Gogu.
Folk Bun de Azi: Fără Zahăr, Alina Manole, Țapinarii, Dinu Olărașu, Cristi Dumitrașcu, TVA, Daniel Iancu, Cosmin Vaman, Dianna Porca.

La începutul spectacolului au fost invitați în scenă toți. Folk Bun de Azi în partea dreaptă a scenei și Cenaclul Flacăra în stânga. Asta pentru a accentua mai mult ideea de competiție. Apoi, am fost îndemnați să votăm cele două tabere. O puteam face în sală, pe hârtiuțe pe care ar fi trebuit să le aducem la scenă, sau online pe site-ul foreverfolk.ro. Am intrat pe site-ul lui Marius Matache și am văzut că votaseră 410 persoane și câștigase detașat echipa Folk Bun de Astăzi (aveți imaginea alăturată). Sunt curioasă cât de mult a promovat Kimaro sondajul și evenimentul în sine… Nu o să aflu, deși mi-ar plăcea… În sală, nu am văzut oameni care să ducă bilețele la scenă (în afară de Rareș Prisecariu care a votat cu Cenaclul Flacăra). Adevărul e că nu ne-a spus nimeni că trebuie să venim cu pix și hârtie la noi. Nici gazdele nu s-au gândit să împartă cele necesare spectatorilor pentru a putea vota.

Din punct de vedere muzical, mi-au plăcut toți artiștii care au urcat pe scenă. Recitalurile cele mai apreciate de public au fost cele susținute de Fără Zahăr, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Emeric Imre, Țapinarii… Personal, m-am bucurat să îi revăd și pe băieții de la TVA, mi-a plăcut în mod deosebit și Alina Manole și Cosmin Vaman. Publicul a fost de nota 20. Cei prezenți (de mai toate vârstele)au cântat cu toți artiștii, au aplaudat fiecare moment și au fost extrem de implicați în spectacol. E drept că pe la ora 22.00 unii au început să plece (voiau să prindă mijloacele de transport în comun pentru a ajunge acasă). Au fost puțin peste 2000 de persoane în sală, iar la final mai rămăseseră jumătate. Nedrept față de artiștii care au încheiat seara și care meritau să aibă același număr de spectatori. Nedrept și față de spectatorii care au plătit biletele pentru a se bucura de recitaluri și au putut vedea doar o parte.

Pe lângă membri celor două echipe, organizatorii s-au gândit că e bine să ne facă și niște surprize, care nu erau pe afiș. Dar… dacă-i maraton, maraton să fie. Astfel, ne-am pomenit pe scenă cu Rareș Prisecariu, care a recitat o poezie și a avut un dialog cu Andrei Păunescu. A fost apoi și Corul Carmina condus de doamna profesoară Ștefania Elena Istrate, care a cântat cu Cristi Dumitrașcu piesa „Rugă” din repertoriul lui Vali Sterian. Apoi li s-au alăturat pe scenă Teo Boar și Vlady Cnejevici cu care au cântat piese din repertoriul lui Cristi Pațurcă. Pe urmă au cântat și o compoziție proprie.

Surprizele nu s-au oprit aici. Au venit pe scenă și Alin Dincă alături de Balaurul (de la Trooper) care au cântat vreo două piese și au promovat concertul Trooper din această seară de la Sala Palatului. Șiii…. pentru ca echipa Rock FM să fie completă (probabil că le e urât să meargă singuri pe drum), l-au invitat și pe Cristi Hrubaru să cânte „Rugă pentru părinți” din repertoriul lui Ștefan Hrușcă. Pe tanti care vinde flori pe lângă Sala Palatului o mai puteau invita pentru că sigur știa o piesă folk și ea.

Mi-ar fi plăcut să fie puși în evidență artiști precum Magda Puskas, Emeric Imre, Cristian Buică, Cătălin Stepa, Vanghele Gogu, Dinu Olărașu, Daniel Iancu, Cosmin Vaman. Sunt artiști cu care bucureștenii se întâlnesc destul de rar, cu atât mai puțin pe scena Sălii Palatului. Era de datoria gazdei evenimentului să le asigure o prezentare care să îi evidențieze. Gândiți-vă la un singur aspect (din multe altele): a făcut promovare intensă Kiss FM / Magic FM / Rock FM acestui eveniment. Dacă s-au nimenit în sală câțiva ascultători ai acestor posturi de radio, ăia au plecat acasă năuci. Vă dați seama că e greu să îi remarci în playlisturile celor 3 posturi de radio pe cei enumerați mai sus, printre 10 Irine Rimes, 12 Delii, 7 Metallica, 11 Andre, 13 Smiley și altele pe zi… Puteați să faceți un pustiu de bine și să aveți grijă să oferiți informații, să-i ajutați pe spectatorii care poate îi vedeau pentru prima dată. 🙂

Mie mi-a plăcut în mod deosebit și Trupa cu Valoare Adăugată. M-am bucurat că au ales să cânte „Fă-ți timp” și „Unii și alții”. Îmi plac foarte mult versurile acestor cântece.

Am văzut că Alina Manole a tras bățul scurt și a intrat penultima. Merita să fie mai la începutul spectaclului. Ca stare a cântecelor ei. Cel puțin așa am simțit eu. Oricum, felicitări Alina pentru piesele și albumul nou! A fost de nota 10 micul recital.

Andrei Păunescu și trupa Totuși au încheiat seara. În mod normal, aș fi savurat fiecare notă și vers din recital. Andrei s-a lansat la un moment dat într-o solo de chitară care te prindea (o combinație de Purple, AC/DC, folclor, etc), dar pur și simplu nu mă mai puteam bucura de nimic. Hendrix să fi fost pe scenă și tot n-aș fi putut să reintru în starea de concert. Nu e totul că am rămas până la final, important este și starea pe care o ai, mai ales când vorbim despre ARTĂ.

Mi-aș fi dorit ca la finalul spectacolului să pot spune: abia aștept un nou eveniment folk. Nu o s-o spun prea curând. Mi-a ajuns pentru ceva vreme. Poate că cei de la Kimaro ar trebui să își amintească cât de importantă este MĂSURA în tot ceea ce facem. Ce aș putea să mai zic? Felicitări Kimaro (Kiss FM, Magic FM și Rock FM) pentru că ați reușit să aduceți la sală 2000 și un pic de spectatori! Adevărul este că la cât de mult folk (vechi și nou) aveți în playlisturi, nu e de mirare!