Am sperat să înceteze expunerile, luările de poziție, ironiile, bășcălia, intervențiile „experților”, specialiștilor pe tema unui produs mediocru emanat de o casă de discuri cu vechime în domeniu. Să nu uităm cine a generat produsele perdante la Eurovision de câteva ori. Interviul dat de noua stea a muzicii rap-trap-pop lui Petrișor Obae (Pagina de media) a lămurit lucrurile care lipseau din ecuație. Pentru ea Mirel de la Turnu Măgurele nu e un violent, un agresor, un mitocan, cum puteam crede din textul recitat, ci unul care crede că le știe pe toate, care se bagă peste tot în seamă. Era un portret-robot al unora prezenți des la teve, sau pe FB, insta și tik-tok. Ei se pricep la toate. Internetul, FB nu s-a rupt, nu sunt tabere. Asta s-a dorit, să credem că-i așa. Își fac iluzii cei de la B1Tv, cei de la alte posturi care și azi, pe 22.02. tot despre Macarena-manifest vorbeau. Ratinguri mici, la un loc, tot mici rămân.
*Fata va fi fericită, nu e o nevoiașă, ba aș zice că e o răsfățată de Constanța, așa că nu mă aștept să se implice real în salvarea femeilor agresate, nici în promovarea unor proiecte de legi care să stopeze valul de agresiuni domestice.
*Am văzut și o analiză pe imagine (frame cu frame) a lui Mândruță (un Mirel, exact ca cel din descrierea fetii). Totul are sens în videoclip, zicea analistul. Nici la un film de Oscar n-am prins astfel de minuțiozități.
*Sunt foarte multe femei (cu studii) care vorbesc mai vulgar decât mulți bărbați, așa că nu sunt surprins de limbajul „creatoarei”, sunt surprins de reacțiile multora. Dar mediocritatea atrage mediocritate.
*Radiouri dispuse să promoveze varianta cenzurată s-au găsit, pentru că relația cu Global trebuie menținută.
*Despre educație, despre respect, despre educația sexuală în școli, despre Justiția care lasă violatorii acasă, despre Poliția care trimite reclamantele la plimbare, sau le umilește, despre pedofilii nepedepsiți trebuie să așteptăm alte cântece preluate din repertoriul internațional cu vorbe bine ticluite pentru a avea dezbatere.
Apropo, dacă fata zice că e rap, atunci lăsați speculațiile. Dacă unii nu știți ce-i un remake, un remix, sau un citat, puneți mâna și documentați-vă. Nu poate fi nici „o variantă în limba română” pentru că-i jigniți pe spaniolii de la Los Del Rio.
Și Joe Biden s-a exprimat licențios la adresa lui Putin (fiind criticat de dictatorul de la Kremlin), de ce n-ar vorbi cum vrea Erika despre Mirel?
S-a scris despre ipocrizia colectivă, unii și-au amintit de B.U.G. Mafia, Paraziții, La Familia, Moromeții, au uitat-o pe Marijuana. O duduie (o Mirelă care le știe pe toate) întreba retoric de ce are voie Cheloo să-și bage și Erika nu? Iată că are voie. Asta considerați, dragi doamne și domnișoare, evoluție, să vorbiți ca unii bărbați, să vă comportați ca cei pe care-i acuzați de violență? O.K. Violența verbală aduce după sine și agresiunea fizică. Am văzut și comentarii, e drept mai reținute, de la oameni implicați în muzică.
Un comentariu destul de lucid, pe lângă unele aberante, am găsit în Adevărul. E drept că a apărut doar online. Totul este despre bani, afirma Costel Crangan. Educație porno-trap, contribuția artistului e zero, calități vocale mediocre. A șocat prin mesajul porno-civic, scria autorul.
*Am aflat, din diverse surse, cât de bine s-a prezentat Erika la unele talent-show-uri, cum a cucerit ea lumea, fiind în echipa lui Ștefan Bănică (X Factor) ș.a.m.d. Eu n-am auzit de ea și deduc că alte milioane de români sunt ca mine. Ea de la 15 ani n-a mai concurat, fiind deranjată de hate-ul de pe rețelele de socializare, dar a cântat în spectacole. Tot n-am auzit de ea. S-a lăsat de facultate după doi ani (SNSPA o facultate bună, pentru că știu vreo două absolvente, care înjură mai bine ca 10 bărbați la un loc) și la 24 de ani se gândește „să-și tragă” totuși o diplomă, pentru că tata (ofițerul) s-ar bucura. Încă nu s-a decis în ce domeniu. Doamne ferește în muzică, așa cum m-așteptăm să spună.
Un exemplu despre justiție. Dani Alves (vedetă a fotbalului la nivel înalt) a fost condamnat la 4 ani și 6 luni cu executare și la 150.000 euro daune. Asta în Catalunia. Pentru viol!
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025