UZURA NEURONILOR: EU FAC NIMIC!

0
44

i do nothing (600 x 375)Am promis că nu mai scriu despre Steaua şi-mi menţin poziţia. Dar am văzut azi o parte dintr-un delir al ciobanului Becali şi nu mă pot abţine să nu mă refer la el. Nu ştiu cum de mai pierd jurnaliştii timp cu aberaţiile lui repetate de 5-6 ori în prea lungile sale expuneri. Iar cu fetele lui, iar cu casa, iar cu averea, cu Dumnezeu, cu credinţa ş.a.m.d.  Dar cea mai imbecilă formularea e asta: EU FAC NIMIC! Aşa că fâcând nimic, nu mai poate fi condamnat. Ne-a explicat că tocmai a vândut un teren, dar fără să se bage el în acte. Deci, în mintea lui de oaie, n-a făcut nimic. DNA nu-l poate întreba, dar Fiscul poate. E un artist al autodenunţurilor. I-a rugat pe jurnalişti, care n-au ajuns la el la Palat din întâmplare , ci fiind convocaţi, să nu-l mai caute, să nu-l mai deranjeze! Am mai auzit asta de vreo 10 ori. El nu vrea să mai fie persoană publică. Ce bine ne-a fost nouă cât a stat la răcoare! Ce bine a mers echipa! S-a terminat cu liniştea, dar culpa cea mai mare o au presarii. Nu spune nimic interesant. FACE NIMIC. De ce să-l mediatizezi? Nu mai e nici amuzant, cum părea acum 7-8 ani. * Dragi jurnalişti, chiar s-a dus şi ultima picătură de demnitate din breasla asta?

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here