Articol preluat de pe agerpress.ro
La 25 octombrie este sărbătorită Ziua Armatei Române. Cu această ocazie, va fi arborat Drapelul naţional la sediile instituţiilor militare, se va ridica Marele Pavoaz la bordul navelor militare maritime şi fluviale şi vor fi organizate ceremonii militare şi activităţi comemorative în garnizoanele din ţară, în teatrele de operaţii şi în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai Apărării, potrivit www.mapn.ro.
Militarii români din teatrele de operaţii sărbătoresc Ziua Armatei României prin organizarea unor ceremonii militare şi a unor activităţi culturale şi sportive, la care vor fi invitaţi şi reprezentanţi ai statelor partenere.
(…)
Ziua Armatei României a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959.
Data 25 octombrie 1944 semnifică eliberarea deplină a teritoriului naţional de sub ocupaţia hortisto-fascistă, care s-a obţinut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajaţi nemijlocit în luptă, între 23 august şi 25 octombrie 1944. Dintre aceştia au fost ucişi sau răniţi circa 58.000. Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la 89.934 militari, dintre care 76.275 prizonieri.
Eliberarea părţii de nord-est a Transilvaniei nu a însemnat şi încetarea luptelor duse de Armata României, care a continuat războiul antifascist alături de puterile Naţiunilor Unite pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, până la victoria finală. ”Ajunse la frontiera din 1940, diviziile noastre – menţiona comunicatul Marelui Stat Major din data de 25 octombrie 1944 – sunt gata de un nou efort şi de noi lupte alături de marii noştri aliaţi, până la înfrângerea totală a forţelor germano-maghiare”.
Puteți citi textul în întregime aici:
https://www.agerpres.ro/documentare/2018/10/25/ziua-armatei-romaniei–198386
BLOGUL LUI ANDREI – ZIUA ARMATEI: http://andreipartos.ro/ziua-armatei/
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025