AL DI MEOLA LA SALA PALATULUI (21.04.2011)

Ei, acum că emoţiile interviului s-au dus, am întrebat-o pe Andreea Andreescu, dacă pot rămâne în sală la repetiţii şi probe de sunet. A fost extrem de amabilă şi mi-a dat voie (îi mulţumesc mult!), ceea ce m-a bucurat nespus pentru că întotdeauna mi-am dorit să văd şi eu cum decurge o probă de sunet, mai ales când este vorba despre un artist atât de mare.
Hi, hi, low! Low, low, hi! Hi, hi, low!
M-am aşezat pe un scaun şi am urmărit cu atenţie spectacolul de pe scenă şi de la pupitrul de sunet. Uitându-mă la artişti, am avut impresia pentru o clipă, că acei muzicieni se văd acum pentru prima dată. Al Di Meola dirija tot pe scenă. „Rămâi aşa. Ritmul e acelaşi”, îi spunea el lui Peo, sau „Găseşte tu un ritm pe care să îl menţii”. După ce au lămurit lucrurile între ei, cei doi chitarişti şi-au îndreptat atenţia către acordeonul lui Fausto. Au repetat toţi trei câteva fragmente, au improvizat, s-au jucat, iar când li s-a alăturat şi Peter (care până atunci îşi privise colegii cu atenţie), Al a zis către baterist: „Mi-a plăcut cum a ieşit. Hai să mai facem una”. La un pasaj diferit, Al a luat la propriu controlul asupra bateriei, explicându-i exact lui Peter ceea ce îşi doreşte: „Keep it like this: Hi, hi, low! Low, low, hi! Hi, hi, low!”.
 
A venit şi rândul lui Al, ceilalţi au avut un mic moment de respiro. Mi-e greu să vă redau în cuvinte ceea ce a urmat în cele câteva minute în care Al Di Meola a cântat la chitară. Şi nu mă refer acum doar la viteza extraordinară cu care îi aleargă degetele pe corzile chitării. Puteam auzi fiecare notă în parte, bine conturată, „rotundă”, parcă mă lovea în faţă. Apoi a fost un moment în care aveam impresia că râde chitara în mâinile lui.
Au mai cântat o dată toţi 4 şi apoi, Al l-a lăsat pe tour-manager să cânte la chitara lui şi a coborât prin sală. „It’s so out of balance here!!”, exclamă el în timp ce se plimbă printre rânduri. „I’m out of balance! When you play, it’s good”, zice cu umor tour-managerul.
Şi cu asta s-au încheiat probele de sunet. Artiştii şi-au strâns în grabă lucrurile de pe scenă, s-au aprins luminile în sală şi au început să vină primii spectatori.
 
Un concert de excepţie
Eu l-am văzut şi anul trecut pe Al Di Meola alături de New World Sinfonia (din care făceau parte Fausto Beccalossi, Gumbi Ortiz, Peter Kaszas, Kevin Seddiki şi Victor Miranda). De data aceasta a venit alături de World Sinfonia, adică: Fausto Beccalossi (acordeon), Peo Afonsi (chitară acustică), Peter Kaszas (percuţie). Data trecută a cântat şi la chitară acustică şi la chitară electrică. Acum a venit doar cu cea acustică, şi sincer vă spun, nu am simţit lipsa chitării electrice. Speram să fie mai mulţi spectatori în sală, dar au fost aproximativ 2.000 (s-a tras cortina peste partea din spate a sălii). Public bun, cunoscător, care l-a primit cu multă căldură pe Al Di Meola. Piesele vechi, cele noi, toate au făcut deliciul spectatorilor.
În ceea ce priveşte concertul propriu-zis, am multe lucruri de spus. În primul rând, mi-a plăcut mult mai mult decât anul trecut. Ca stare.
Scriu aceste rânduri fără să am pretenţia că sunt vreo mare cunoscătoare de jazz, fusion sau world music. Tocmai de aceea, acest text nu poate fi considerat o cronică de concert. În timp ce artiştii erau pe scenă, am notat ce am simţit în momentul respectiv.
 
Cel place cel mai mult la muzica lui Al Di Meola este că are „viaţă”. Aproape că o poţi atinge, iar imaginaţia o ia razna. Mi-a spus în interviu că are un loc special în care compune piesele: un studio propriu, în Miami, undeva pe plajă. Şi da, chiar sunt momente în care pot simţi gustul sărat al apei de mare, briza mării prin păr sau nisipul printre degetele de la picioare. Şi mie nici măcar nu-mi place marea atât de mult, dar sunt imagini, senzaţii care pur şi simplu năvălesc în mintea mea. Mă încearcă o permanentă senzaţie de plutire, „zbor” cu viteză ameţitoare (cam aşa cum cântă el la chitară) printre amintiri, peste locuri dragi, văd multe feţe zâmbitoare. Culmea este că nu sunt sigură dacă am ochii închişi… Sunt atât de concentrată pe modul în care ciupeşte corzile Al, încât am impresia că toate aceste imagini „se nasc” din vibraţiile corzilor.
„Malmsteen a avut un model excepţional”, şopteşte cineva în spatele meu. Urmează două momente solo susţinute de Peo şi Al, apoi un duet Al-Fausto. Di Meola se retrage agale în timp ce colegul lui chitarist îşi începe solo-ul. Se opreşte în marginea scenei şi îl ascultă cu admiraţie pe Peo preţ de câteva clipe, apoi dispare în culise. A revenit câteva minute mai târziu pentru un solo de excepţie. O fi tonul „blând” al chitării, o fi căldura care se simte în fiecare notă, o fi măiestria lui, sau toate la un loc… habar n-am! Cert este că intru imediat în stare. La un moment dat i se alătură şi Fausto şi ritmul se înteţeşte. N-am fost în viaţa mea la Roma, dar în aceste momente, acolo mă duce gândul. Hoinărind pe nişte străzi cu piatră cubică. Mă uimeşte sincer claritatea acestor imagini. Dar este atât de simplu să le vezi atunci când asculţi muzica lui Al Di Meola…
Acum observ că nu v-am spus cum arată scena: sunt partituri împrăştiate peste tot pe scenă, într-o aparentă dezordine. Este camera tipică unui creator: plină de hârtii. „Suntem privilegiaţi. Am fost în atelierul de creaţie al lui Al Di Meola”, zice Mihai Ionescu (43 de ani, Bucureşti). La fel m-am simţit şi eu!
Concertul s-a încheiat după aproape 2 ore, cu un bis cerut cu insistenţă de spectatori. Cred că este primul concert din acest an, când nu văd oameni îmbulzindu-se la plecare. Din contră. Au stat, au „savurat” bisul apoi au început să îşi strângă lucrurile. În momentul în care au început să iasă primii spectatori din sală o voce din off ne-a făcut pe toţi să ne oprim şi să privim spre scenă. Am fost anunţaţi că în aproximativ 10 minute, Al Di Meola va fi în hol, la standul cu CD-uri, oferind autografe. În secunda doi, standul respectiv a fost luat cu asalt. Oamenii au cumpărat CD-uri şi mulţi dintre ei l-au aşteptat pe Al pentru a obţine un autograf. Au fost şi câteva postere şi am primit şi eu unul, aşa că am luat un autograf pentru noi toţi de pe forum. Al Di Meola a vorbit şi a făcut fotografii cu toţi cei care au dorit acest lucru. Şi nu au fost puţini.
Lista pieselor din concert:
A Brave New World 
Misterio 
Double Concerto 
Siberiana 
Michelangelo’s 7th Child 
Turquoise 
Solo (Peo Alfonsi) 
Solo (Al Di Meola) 
Oblivion 
Infinite Desire 
Café 
Umbras 
Bis: 
Bona 
Mediterranean Sundance