Casa de Cultură a Studenţilor reloaded (19.03.2009)

Ştiţi ce mă „omoară” pe mine la un text? Începutul… Da! Adică, iată-mă după o seară superbă petrecută la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, cu o mulţime de lucruri de povestit dar fără „acel început”…  Sigur aş putea să încep cu faptul că Preoteasa se relansează printr-o serie de concerte gratuite care se vor desfăşura în fiecare vineri. Ne aflăm în a treia săptămână deja. Totul a început în săptămâna dedicată doamnelor şi domnişoarelor cu cei 3 Mircea (Vintilă, Bodolan şi Baniciu), apoi a venit rândul rockerilor: Adi Manolovici Sindykate, Timpuri Noi, Taxi şi Parlament, şi am revenit la folk în această joi (o excepţie de la regula casei, nu puteau participa artiştii vineri) cu Ducu Bertzi & Mihai Neniţă, Zoia Alecu şi Vasile Şeicaru.
 
Despre prima seară v-am povestit. La rock am lipsit dar, joi (19.03) am revenit cu drag în Preoteasa. Sala era la fel de plină ca data trecută. Public divers. Tineri veniţi „în gaşcă”, oameni trecuţi de 40 de ani, care (re)vin cu emoţie în clubul studenţilor. Nelu Constantin (47 de ani) îmi mărturiseşte că aici se află practic toată tinereţea lui: „Ce spectacole vedeam aici când eram student! Mă îndrăgosteam în fiecare seară de câte o fată. Ne simţeam bine aici pentru că muzica era mereu bună. Mă bucur că au reluat tradiţia. E bine că măcar o dată pe săptămână putem intra gratuit şi putem vedea un spectacol pe cinste. Am fost la toate cele 3 concerte. Mi-a plăcut Baniciu, mi-a plăcut şi seara de rock. Îi aştept, însă, şi pe greii Semnal M, Iris, Celelalte Cuvinte, Compact.”
 
Nici acum n-am găsit un loc pe scaun, aşa că am sprijinit un stâlp toată seara. Puţin după ora 19.30 (cea trecută pe afiş) şi-au făcut apariţia pe scenă Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă. Au cântat fără să le pese că e cineva să-i asculte şi au creat o atmosferă deosebită. Sala a izbucnit în aplauze la piese precum Când s-o-mpărţit norocul (au cântat-o din suflet, semn că toţi suntem deficitari la acest capitol), la finalul căreia Ducu a zis cu zâmbetul pe buze: Super!, Floare de colţ, M-am îndrăgostit numai de ea. Podeaua a început să vibreze în acordurile maramureşene şi Mihai Neniţă ne-a cucerit pur şi simplu. A avut câteva momente în care a „dialogat” cu cei din sală prin intermediul viorii.
Spre final, Ducu ne-a anunţat că pe 6 aprilie se va lansa la Teatrul Bulandra un album-document înregistrat într-un concert alături de Marius Baţu, Mihai Neniţă şi Florian Pittiş în urmă cu 2 ani. În toamnă va apărea şi un DVD cu acest concert. Recitalul lui Ducu s-a încheiat cu piesa lui Dan Andrei Aldea, Cântecul bufonului.
 

Zoia Alecu a venit pe scenă cu un car de emoţii. Organizatorii îi aduseseră şi un scaun. Dar nu l-a vrut. S-a gândit în schimb, că ar fi un suport bun pentru sticla de apă…  A încercat să o aşeze… Nu… nu prea stătea… Şi nici scaunul nu era în poziţie corectă. Chitara atârna de gât… Reuşeşte până la urmă să mute scaunul mai într-o parte… Mai încearcă cu sticla… Nu… tot nu vroia să stea. Concluzia artistei: „O să cadă până la urmă! Dar măcar să nu cazi până termin eu de cântat”. În sfârşit, o sprijină de spătarul scaunului. Gata, acum e bine. Şi începe cu Les chansons de Ritza (dintre cele noi a fost cel mai bine primită de public), piesă de pe noul album. În total, a cântat de pe albumul Cărări de maci (lansat în luna februarie) 7 piese: Iar e lună plină, Paradoxuri, Se întâmplă (publicul a reţinut rapid refrenul şi a cântat cu ea acapela), Pe ce lume sunt, Imnul somnoroşilor şi melodia care dă titlul CD-ului (interpretată la bis, ultima din recital).
 
M-am bucurat când am văzut reacţia oamenilor la piesele noi. Cei mai mulţi dintre spectatori erau atenţi la texte, s-a râs, s-a aplaudat şi unii s-au încumetat să cânte un refren sau două alături de ea. Fiind un concert gratuit nu au lipsit din sală nici specimene dubioase care nu au avut altceva mai bun de făcut decât să pălăvrăgească vrute şi nevrute deranjându-i pe cei din jur. Sincer, cred că sala ar fi fost la fel de plină dacă exista bilet… Aşa cel puţin ar fi venit doar cei interesaţi de spectacol. Zumzetul din sală a ajuns, evident, şi până la Zoia care a spus: „Vreţi să vă cânt fără microfon?” Sigur că am fi vrut, câţiva şi-au şi exprimat această dorinţă. Răspunsul a venit prompt: „Dar trebuie să faceţi linişte!” Aşa cum vă aşteptaţi mesajul nu a ajuns la cei vizaţi şi din momentul acela am simţit cum se revărsa ura spectatorilor-autentici către „intruşi”. Degeaba au fost atenţionaţi, şi-au văzut de bere şi de poveşti în continuare.
 
Din public i s-a cerut să cânte şi Vino aici. Bineînţeles, ne-a îndeplinit dorinţa.  I-am cerut cu toţii insistent un bis Zoiei. A revenit şi a cântat acapela Frică mi-e că mor ca mâine (Maria Tănase), aşezată pe marginea scenei, pentru a fi mai aproape de noi. Apoi, ne-a mărturisit că în culise organizatorii i-au amintit că nu a cântat tocmai piesa care dă titlul noului album, Cărări de maci. Aşa s-a încheiat întâlnirea noastră cu Zoia. A primit şi flori. Din dorinţa de a o prinde încă pe scenă, o doamna a alergat cu buchetul de flori şi s-a împiedicat. Nimic grav, însă.
 

Seara s-a încheiat cu un super recital susţinut de Vasile Şeicaru. Spre deosebire de Zoia, el nu a cântat decât două piese de pe albumul care va fi lansat pe 9 aprilie (Din cuvintele concrete, din iubirile secrete şi În oraşul cu floare de tei – cea care dă şi titlul CD-ului). Şi-a pigmentat recitalul şi cu câteva coveruri: Vânare de vânt, Vinovaţii fără vină, Dona, dona, Frumoasă-i vecina noastră, Cocoşul şi găina (nu sunt sigură că aşa se numeşte, oricum este foarte hazlie piesa, o ştiu de când mergeam pe munte – o cântau toţi în drumeţii). Eu am plecat de acolo fredonând Aruncarea în valuri. De fapt şi acum îmi sună în minte. Vasile s-a simţit foarte bine alături de noi (şi spun cu mâna pe inimă că sentimentul a fost reciproc) astfel încât a răspuns imediat afirmativ îndemnului venit din public: „Stăm până dimineaţa!!!!”  Şi nu e glumă, publicul ar mai fi stat mult şi bine.
Alina şi George (21 şi 24 de ani): „Noi am sta şi până dimineaţa. Vasile Şeicaru are piese frumoase, cu versuri adevărate. Îmi place de exemplu Din prea mult sau prea puţin, Antiprimăvara, Aruncarea în valuri. Interpretează mişto şi Vinovaţii fără vină. Pittiş este preferatul meu. A fost amintit şi de Ducu Bertzi. Şi chiar mă bucur că va apărea un album-document, aşa cum l-a numit Ducu.”
Andrei Costea (39 de ani): „Am venit cu soţia, nu prea ieşim şi mi s-a părut o ocazie bună pentru a ne relaxa. Mai ales că ne place muzica şi în special de Vasile Şeicaru. Am descoperit-o şi pe Zoia Alecu cu această ocazie. Are versuri interesante. A fost o seară plăcută. O să mai venim cu siguranţă!”
Mădălina Soare (25 de ani): „M-am simţit foarte bine în această seară. Am venit cu câţiva prieteni. De altfel, am fost şi la concertele anterioare. Îmi place muzica rock şi folk. Pe Ducu Bertzi chiar nu-l mai văzusem de mult. Nici pe Vasile Şeicaru. O să fiu aici şi pe 9 aprilie pentru că vreau să am noul album”.
Alin Negoiţă (18 ani): „Îmi place să vin la Casa Studenţilor. Seara aceasta e fost specială din două motive: în primul rând am avut ocazia să îl văd pe Vasile Şeicaru care e cam scump la vedere cu publicul din Bucureşti, şi în al doilea rând mi-am luat un aparat foto nou şi acum l-am încercat pentru prima dată. Au ieşit foarte bine fotografiile. Aşa că sunt de două ori fericit!”
Închei spunându-vă că săptămâna viitoare, vineri, vor urca pe scena Casei de Cultură, cei de la VH2. Intrarea este liberă.