Marius Popa la Psihologul muzical (ediţia 607 – 17.05.2014) – AUDIO

Marius Popa la RRA

A debutat în emisiune în calitate de solist şi autor independent Marius Popa (născut pe 1 aprilie 1979). Am aflat foarte multe despre existenţa sa artistică demarată prin 1999, despre trecerile sale de la un gen la altul, despre disponibilitatea sa de a încerca mereu ceva nou. Trupă de liceu, Split Blues Band, Spin (în 2004 a reprezentat România la „Cerbul de Aur”), Foişorul de Foc, Latin Expres (după plecarea lui Pepe), grup care a obţinut în 2002 un premiu din partea S.R.R. pentru „cel mai bun grup latino”, participarea la „Mamaia” în 2000 unde a obţinut cu trupa locul doi la „creaţie”, Jukebox (din 2005 a avut 5 sezoane la „Cronica cârcotaşilor”) şi Popas Band.

 

Solist vocal, chitarist, a învăţat să cânte la mai multe instrumente, de nevoie, de curiozitate, de plăcere. Este un autodidact mândru de realizările sale. Ne-a oferit mai multe piese de pe albumul „Flickering Hostile” cu Popas (editat de propria casă în 2008), dar şi câteva de pe un viitor proiect programat pentru toamna acestui an. Trăieşte din muzică şi nu se plânge, a vorbit frumos despre foşti şi actuali colegi de trupă, a răspuns prompt întrebărilor venite de la ascultători. Fireşte că s-a discutat şi despre Eurovision 2014.

 

Printre preferinţele sale s-au aflat Whitesnake, John Mayer, Adele sau Ray Lamontagne.
Agenda pop-rock a inclus piese cu Ronnie James Dio, Jean Gabin, Taj Mahal, Enya. Rubrica rezervată solicitărilor anterioare venite de la prietenii emisiunii a găzduit piese cu Elena Cîrstea, Loreen, Ilie Micolov, Alice Cooper, Mirabela Dauer, Biagio Antonacci ş.a.
Top 5 a fost al iubitorilor de heavy-metal. Iron Maiden are foarte mulţi fani în România şi asta s-a văzut. Primele clasate au fost 1. Fear Of The Dark, 2. The Number of The Beast, 3. Run To The Hills.
Audio:

O selecţie a mesajelor:

Lidia Bun găsit! Sunt cu voi până dimineaţă! :) Acum că am aflat şi cu cine avem top 5 în această noapte, e perfect! :)

Mirela, Milano Ciao amici! Mulţumesc pentru cronica concertului Albano! O să-l văd şi eu, aici în Italia, într-un concert. Îl va avea invitat şi pe Toto Cutugno! Super!!

Traian Tu vroiai să te faci rocker? Sau solist pop? De ce te-ai dus la Mamaia şi nu la un festival rock?

Mădălina Când ai urcat pentru prima dată pe o scenă? Ce ai cântat atunci? Ai avut succes?

Harry Deci… latino, blues, pop… de fapt, unde te simţi mai bine?

Magda Te consideri chitarist sau compozitor? Te-ai gândit la un album instrumental?

KissArmy Eu mă uit îngrozit la Eurovision. Nu mă implic în votare, nu trimit sms-uri, dar urmăresc. Şi stau şi mă gândesc că deşi suntem în 2014, cei din anii 70, Bowie, Kiss, Alice Cooper, tot sunt mai buni showmani!

Raluca Lordi cred că e cea mai slabă trupă de hard-rock!

Catalin Ionescu Care a fost cea mai mare bucurie a lui in cariera  pana acum? Ii place muzica lui george michael ?

Dan, Hunedoara Da buna piesa mesaj,sunet curat,scartait de grif de chitara,aduce a Alexandru Andries.

Vlady Cnejevici Super emisiune! Va ascult de pe soselele tarii. Succes Marius si cat mai multe piese frumoase!

Mihăiţă Bună dimineaţa! Vin din Danemarca, am ajuns la Râşnov şi vă ascult emisiunea! :)

Erin, Cluj Ronnie James Dio rules! Thank you!

Marin Craiu, 33 de ani, şofer de tir Wow! Vocea lui Dio la RRA! Mare bucurie mi-aţi făcut! Vă ascult din Polonia! Merg spre Bucureşti. E prima dată când ascult emisiunea dvs!

George, Buc 16 mai 2010 a fost o zi în care am trecut de la extaz la agonie. M-am bucurat ca un copil de concertul AC DC şi am plâns după Dio la finalul zilei.

Oana Ei, lăsaţi că s-a întâmplat şi la case mai mari… Să nu uităm că până şi monştri sacri ai rockului mondial, The Who, au copiat piesa Behind Blue Eyes de la Limp Bizkit. Doar că The Who au mai adăugat o parte (inutilă) la final… Adrian Sînă e un artist talentat!

Robby, Reşiţa Da, eu propun să facem o broşură “Rock And Roll Hall Of … Shame la Psiholog” :)))))))))))))

Bunä dimineata Radio Romania Actualităţi vä salutä Ionel Boldor din Ciumeghiu imi place mult emisiunea dvs

Dana Într-adevăr e foarte frumoasă piesa aceasta cu Mike Bloomfield!
Ana, Brăila Apropo de viniluri. Am de vînzare cam 20. Muzică faină. Puteţi da un mic anunţ?

Sorin Dar care-i faza cu Billy Idol că eu nu înţeleg de ce e atât de popular?? Nu are niciun hit! Are doar o atitudine nasoală!

DarkAngel Eu sunt mulţumită de ceea ce a ieşit! Vă rog să o lăsaţi măcar 3 minute!  Ca să pot să ţopăi şi eu mai mult în pat! :)

Cristi, Olanda Electrizantă muzică. Merge la drum lung! :)

Boogie A bătut vecina în ţeavă dar cânta Mirabela… Eu ce să înţeleg de aici? :))))))))

 

sursa: Radio România Actualităţi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


nine − = 5

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>