SOLIDARITATEA RADIO! 5.11.

7
48

PAUL SURUGIU fuegoNu-mi place să amestec treburile personale cu cele profesionale. Au fost câteva excepții, de-a lungul vieții. Unele plăcute, altele cu final dramatic, unele demne de povestit, altele de uitat urgent. N-are nimeni vreo vină pentru faptul că, luând tratamente indicate de medicul meu de familie (care s-a străduit exemplar), am avut a doua noapte tușită, răgușită. Mi-a părut rău pentru cei de acasă, dar și pentru frumoasa Doamnă, Daniela Nane, invitata mea. A fost foarte înțelegătoare și-i mulțumesc. Am primit rețete naturiste, rețete medicale, sugestii de tot felul. Din păcate, fiind vorba de cele 5 ore în direct, nu prea se potrivea nimic. Nu acceptam să lipsesc, deși puteam să las o ediție înregistrată. Așa consider eu că ASCULTĂTORUL este cel mai important. Am avut parte de semne de autentică solidaritate umană și am fost impresionat. Cel mai surprinzător gest l-a făcut Fuego, care ascultând în mașină emisiunea (venea de la un concert susținut la Pitești), a dat o fugă la farmacie și a adus o cutie de Tusocalm, pe care a lăsat-o la intrare. Îi mulțumesc separat și-mi scot pălăria. Oameni din presupusa,așa zisa mea familie personală, n-ar fi făcut astfel de gest! FAMILIA RADIO e una specială!

7 COMENTARII

  1. Paul Surugiu-Fuego este un om special, are un suflet mare cum nu prea mai intalnim in zilele noastre!Foarte frumoa gestul lui, felicitari si respect, Fuego!Multa sanatate, Andrei Partos!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here