MARINA VOICA lanseaza albumul de autor ”Şi afară plouă, plouă” la Magazinul MUZICA (7 noiembrie)

0
94

MARINA VOICA 7Vă invităm Luni, 7 noiembrie 2016, orele 15:00, la Magazinul MUZICA de pe Calea Victoriei unde va avea loc lansarea albumului de autor Şi afară plouă, plouă(Casa de Discuri EUROSTAR), al solistei Marina Voica.
Este primul album de autoare al atât de îndrăgitei interprete care semnează muzica tuturor pieselor şi o parte dintre texte.  Acesta reprezintă şi prima colaborare cu Casa de Discuri EUROSTAR, adevărata ”mama bună” a vedetelor muzicii noastre uşoare.
Discul apare la două luni de la împlinirea vârstei de 80 de ani, vârstă pe care Marina Voica n-o arată, fiind într-o formă absolut senzaţională: susţine concerte, face turnee, apare des în emisiunile de televiziune.
 
Cele mai mari şlagăre de pe album sunt piesa titulară ”Şi afară plouă, plouă…” (de remarcat ca această piesa are pe album şi o versiune în limba rusă, datorată unor cunoscuţi interpreţi din Rusia, Slavici Moroz şi Iulia Priz!), Apartament 23”, ”O căsuţă la marginea satului (pe care o cântă cu mult succes şi Fuego), Bucureştiul e micul Paris ș.a.
Prezentarea evenimentului va fi făcută de Octavian Ursulescu, cel care semnează şi bogatul text de specialitate din booklet.
 
La lansarea albumului Marinei Voica vor fi prezenţi numeroşi reprezentanţi din show-biz, colegi de breaslă ai vedetei, compozitori, colaboratori, prieteni dragi ai artistei. Au confirmat până acum prezenta la acest eveniment: Fuego, Stela Enache, Adrian Daminescu, Sanda Taranu, Petre Geambasu, Titus Andrei, Dorin Anastasiu, Cornel Constantiniu, Laurentiu Duţă, Marina Almăşan, Natalia Guberna, Paul Enigarescu, Sergiu Cioiu, Marina Florea, Marian Stere, Florin Apostol, Ioana Bogdan, Aurel Moga, Alesis, compozitorul Marius Cristi Popa s.a
 
Vă aşteptăm cu drag la evenimentul urmat şi de o sesiune de autografe!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here